Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, vine în România

Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, vine în România

Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, vine joi în România. Acesta va fi primit de președintele Klaus Iohannis la palatul Cotroceni.

Administrația Prezidențială anunță că președintele Klaus Iohannis îl va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.

Cei doi șefi de stat vor aborda propuneri de consolidare a relației bilaterale și a cooperării economice, cu accent pe stimularea investițiilor și pe identificarea unor noi domenii de colaborare.

Președinții vor discuta și despre temele de actualitate de pe agenda internațională, cu accent pe evoluția războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, măsurile de ajutor umanitar pentru populația ucraineană și refugiați, implicațiile conflictului în plan energetic, precum și în planul securității alimentare globale.

Pe agenda discuțiilor se va afla și cooperarea româno-elvețiană în plan multilateral, inclusiv din perspectiva viitorului mandat al Elveției de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pe care îl va exercita în perioada 2023-2024.

Cu ocazia vizitei, va avea loc și semnarea Acordului-cadru româno-elvețian prin care va fi operaționalizată cea de-a doua tranșă financiară elvețiană pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul UE.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ignazio Cassis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri