Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Egiptului susţine că trebuie găsite căi paşnice de a rezolva crizele din Orientul Mijlociu

Preşedintele Egiptului susţine că trebuie găsite căi paşnice de a rezolva crizele din Orientul Mijlociu

Preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi, a declarat, miercuri, că trebuie căutate "căi paşnice" pentru rezolvarea crizelor din Orientul Mijlociu şi a apreciat poziţia omologului său român, Klaus Iohannis, cu privire la soluţia celor două state în cazul conflictului israeliano-palestinian.

"Trebuie să căutăm căi paşnice de a rezolva crizele din Orientul Mijlociu care trebuie să se producă, printre altele, în cadrul soluţionării conflictului israeliano-palestinian care să-i permită poporului palestinian să-şi înfiinţeze un stat în limitele graniţelor din '67. Am apreciat poziţia foarte fermă a domnului preşedinte cu privire la problematica Egiptului, la problematica Palestinei, care trebuie să se bazeze pe soluţia a două state şi a două capitale", spus oficialul egiptean la Palatul Cotroceni, după întrevederea cu preşedintele Klaus Iohannis.

El a apreciat relaţia bilaterală dintre România şi Egipt.

"Mi-am exprimat satisfacţia faţă de avântul foarte important pe care l-au cunoscut aceste relaţii datorită contribuţiei preşedintelui Klaus Iohannis în ultima perioadă. (...) În această perioadă, relaţia dintre cele două ţări a cunoscut un salt foarte important, mai ales în privinţa comerţului şi a turismului, având în vedere că a crescut fluxul de turişti în direcţia Sharm El Sheikh laolaltă cu dezvoltarea relaţiilor în privinţa politicii şi consultările reciproce care se produc la nivelul relaţiilor şi al problemelor internaţionale", a spus preşedintele Egiptului.

Abdel Fattah El-Sisi a vorbit de contribuţia preşedintelui Iohannis, cu ocazia Preşedinţiei României la Consiliul UE, la dezvoltarea relaţiilor cu Egipt.

Preşedintele Egiptului a menţionat că discuţiile au vizat şi combaterea terorismului.

"Am subliniat importanţa eforturilor internaţionale de a face faţă pericolului terorismului", a arătat Abdel Fattah El-Sisi.

El a pledat pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Egipt la nivel de "Guvern şi popor". AGERPRES

Subiecte în articol: Abdel Fattah El-Sisi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri