„După 48 de ore de chin și nesomn, primarul de la Corbeanca pleacă liber acasă”, spune, vineri seara, avocatul Adrian Cuculis.
Potrivit avocatului, instanța a respins orice măsură preventivă a DNA.
Primarul din Corbeanca, județul Ilfov, Anton Valeriu, a fost reținut vineri, fiind acuzat că ar fi luat mită pentru restituirea unor terenuri.
Procurorii DNA au anunțat că au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 5 mai 2023, a lui Anton Valeriu, la data faptelor primar al comunei Corbeanca, județul Ilfov și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru luare de mită (două fapte din care una în formă continuată), spălare a banilor și instigare la spălare a banilor, în formă continuată, și a unei persoane fizice, pentru spălare de bani, în formă continuată.
Procurorii bănuiesc că, în perioada 2011-2017, Anton Valeriu, având spre soluționare cererea unei persoane de restituire a unui teren de 45 ha situat în Corbeanca, ar fi pretins și primit de la aceasta, prin intermediari (unul dintre aceștia fiind celălalt suspect reținut), suma de 1.418.581 euro, bani ce ar fi fost remiși după obținerea despăgubirilor bănești, ca urmare a aprobării dosarului de către A.N.R.P.
Pentru a fi disimulată adevărata proveniență a sumelor de bani primite cu titlu de mită, la instigarea primarului, ar fi fost încheiate mai multe acte notariale autentificate prin care ar fi fost ascuns adevăratul beneficiar al sumei de bani.
„Într-un context asemănător, în perioada septembrie 2011 – iulie 2019, suspectul Anton Valeriu, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins de la persoane îndreptățite să li se restituite diverse suprafețe de teren, jumătate din drepturile revendicate pentru a efectua demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a cererilor depuse de acestea. După soluționarea cererilor, într-o manieră asemănătoare, suspectul Anton Valeriu ar fi intrat în posesia a șapte hectare de pădure (vândută ulterior contra sumei totale de 1.554.695 euro), a nouă hectare de teren arabil (vândut în 2019 pentru suma de 450.000 euro) și a sumei de 475.318 euro”, transmite DNA.
(sursa: Mediafax)