Jurnalul.ro Ştiri Justitie Primarul din Lehliu Gară, pus sub control judiciar şi cu sechestru pe avere

Primarul din Lehliu Gară, pus sub control judiciar şi cu sechestru pe avere

Primarul oraşului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, a fost plasat sub control judiciar de DNA pe o perioadă de 60 de zile, el fiind acuzat de luare de mită în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Potrivit unor oficiali ai DNA, procurorii au pus sechestru pe averea primarului.

În ultima declaraţie de avere depusă în 2024, Iulian Iacomi a menţionat că deţine două case (cu suprafeţe de 100 şi 200 mp) şi trei terenuri (două intravilan de 2.000 mp şi 990 mp şi un teren forestier de 5.000 mp).

Iulian Iacomi a fost chemat vineri la DNA, după ce în referatul de extindere penală pe numele lui Iulian Dumitrescu apar detalii despre o afacere de corupţie cu terenuri în oraşul Lehliu.

Astfel, conform unor stenograme apărute în presă, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat primarului din Lehliu mari sume de bani, pentru ca edilul să aprobe ridicarea unei hale de producţie a panourilor termoizolante, pe un teren de şapte hectare deţinut de firme controlate de preşedintele CJ Prahova.

În stenograme, primarul Iulian Iacomi apare cu apelativul "Şpăguţă".

Joi, DNA a anunţat că a extins urmărirea penală pe numele lui Iulian Dumitrescu, pentru alte peste 65 de fapte, printre care dare de mită în formă continuată (50 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale), luare de mită în formă continuată (8 acte materiale), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Conform DNA, în perioada 22 octombrie 2021 - 8 noiembrie 2022, Iulian Dumitrescu, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, ar fi dat unui funcţionar public, în numerar, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe).

"Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către funcţionar a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe Iulian Dumitrescu", arată anchetatorii.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri