Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria Capitalei va acorda un stimulent de 1.000 de lei lunar copiilor cu handicap

Primăria Capitalei va acorda un stimulent de 1.000 de lei lunar copiilor cu handicap

Un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de lei va fi acordat lunar copiilor cu handicap care au domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, conform unei hotărâri adoptate, miercuri, de Consiliul general al Capitalei. 

Sumele vor fi acordate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB). 

Actele necesare obţinerii acestui stimulent, printre care se numără certificatul de naştere şi actul de identitate al copilului (pentru cei peste 14 ani), actul de identitate al reprezentantului legal şi al celuilalt părinte, certificatul de încadrare în grad de handicap se vor prezenta în original şi vor fi scanate şi procesate informatic prin grija salariaţilor DGASMB. 

Stimulentul se va acorda doar copiilor până la 18 ani, "sub rezerva achitării de către beneficiar a obligaţiilor de plată faţă de bugetul local". DGASMB va consulta şi prelucra informaţiile, inclusiv datele cu caracter personal, înregistrate pe numele solicitantului, în evidenţele Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Stimulentul se va acorda doar prin virament bancar. 

În expunerea de motive sunt invocate prevederile Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, conform căreia autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să intervină pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. 

În acelaşi document sunt citate datele statistice furnizate de către Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilităţi, potrivit cărora trimestrul I al anului 2017 erau înregistraţi un număr total de 4.666 copii cu handicap, dintre care: 3.229 cu handicap grav, 914 cu handicap acccentuat, 486 cu handicap mediu şi 37 cu handicap uşor. 

În raportul de specialitate se mai arată că, în prezent, în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010, copiii cu handicap grav beneficiază de un buget personal complementar de 106 lei, de gratuităţi la transport, precum şi de indemnizaţie de însoţitor în cuantum de 1.065 de lei sau asistent personal. Copilul cu handicap accentuat beneficiază de un buget personal complementar lunar de 79 de lei şi de o serie de gratuităţi la transport. Copilul cu handicap mediu beneficiază de un buget personal complementar lunar în cuantum de 39 de lei, iar copilul cu handicap de tip HIV/SIDA primeşte o alocaţie lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice. 

"Ne preocupă şi ne îngrijorează şi pe noi situaţia acestor copii. În proxima şedinţă din august vom veni cu un proiect de hotărâre pentru persoane cu dizabilităţi de peste 18 ani (...) în august vom veni cu un proiect similar pentru persoanele de peste 18 ani şi într-adevăr, în afară de stimulentele financiare, trebuie să fie create împreună cu ministerele de resort şi alte programe naţionale declinate municipal pentru aceste persoane cu nevoi speciale", a declarat primarul general, Gabriela Firea, la şedinţa CGMB de miercuri. 

În opinia sa, e necesar să fie create funcţiuni şi accese în instituţii pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. 

"Trebuie să creăm funcţiuni şi accese nu doar în această clădire (sediul PMB n.r.), ci şi în celelalte care sunt în administrarea CGMB, dar mai mult decât atât trebuie creat un program la nivel de municipiu pentru toate clădirile, fie că sunt publice sau private, pentru a avea acces aşa cum se întâmplă în orice oraş european din partea persoanelor cu diferite dizabilităţi", a spus Firea. 

Consilierul general Roxana Wring a precizat că USR va vota pentru acest proiect. 

"Suma pe care o vom da, care e în jur de 12 milioane de euro (...) e destul de mare, cu ea s-ar putea face poate o strategie integrată pe termen mediu şi lung pentru aceşti copii (...) e foarte bine că dăm acest stimulent, dar mi-aş dori ca la sfârşitul celor 3 ani, la sfârşitul mandatului, să facem o evaluare şi să vedem dacă această sumă anuală nu ar putea să fie folosită mai bine în cadrul acestei strategii", a afirmat Wring. 

Consilierul general Cătălin Deaconescu a spus că proiectul de hotărâre privind stimulentul e bun, dar aplicat singular nu va schimba foarte mult, de aceea a invitat-o pe Firea să vină cu o strategie locală care să vizeze incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri