Potrivit cumvaplace.ro, discuția din capul locului trebui purtată pe nuanțe și detalii. Pentru că există conservanți alimentari naturali despre care am mai vorbit în articolele noastre: zahărul (vezi dulceața sau siropul de fructe), sarea (saramura sau sărarea uscată) afumarea (cârnați sau carne) ori oțetul (conservarea legumelor) sau uleiul (pentru conservarea peștelui sau a brânzeturilor) și usturoiul (în cârnați, tobă). Despre conservarea alimentelor în propria bucătărie/gospodărie, am povestit pe larg și dintr-un motiv bine înțeles: atunci când este vârf de sezon, producția este bogată și oamenii au fost nevoiți să pună deoparte alimente pentru perioadele în care natura nu-i putea hrăni. Chiar dacă erau și vânători buni în grup, carnea era scumpă, așadar trebuia bine drămuită. Cât despre legume, ce nu se schimba pe alte produse sau nu se vindea, trebuia conservat. Iar la vremea respectivă oamenii nu aveau frigidere și congelatoare. Nici supermarketuri.
Când am renunțat să ne conservăm produsele în propria gospodărie, din lipsă de timp sau de pricepere, ori pentru că pur și simplu era mai comod, a trebuit să acceptăm modul de conservare al altora.
Dacă vă întrebați, de exemplu, care este povestea cârnaților uscat-afumați, a salamurilor ori a cărnii (jambon, jamon, prosciutto crudo, șuncă) ei bine, nici aceia NU vor rezista prea mult la frigider sau într-un magazin obișnuit, dacă nu au condiții de ventilare. Pentru că în locurile unde au fost produși și maturați, sunt ținuți în condiții speciale cu mult aer și vânt și temperatură controlată. Este aceeași situație cu un borcan de zacuscă sau de dulceață început: îl mutăm la frigider, dacă nu l-am mâncat deodată!
Ar trebui spus și că atunci când vedem adăugat pe etichetă înscrisul fără E-uri sau fără conservanți ar trebui să fim atenți la lista ingredientelor, pentru că am putea vedea pe locul I sau II zahărul! De exemplu este pe piață o celebră marcă de ketchup pe care scrie fără conservanți și este un fel de gem de roșii, de fapt, cantitatea de zahăr fiind aproape egală cu cea de roșii.
În timp, ne-am confruntat cu diverse tipuri de aditivi alimentari, celebrele E-uri, care iau mai multe forme:
- îndulcitori
- conservanți (E200-E290)
- antioxidanți (E300-E337)
- coloranți (E100-E180)
Aditivii sunt și ei adăugați pentru ca produsele să reziste mai mult. Dar unii dintre aceștia au rolul de a îmbunătăți culoarea alimentelor… alții să se îndulcească suplimentar, dar fără zahăr. Legislația Uniunii Europene obligă producătorii să înscrie pe etichete fiecare aditivi ori după numele complet, ori după codul internațional E, în ordinea descrescătoare a cantității prezente în alimente. Mulți producători au decis să treacă denumirea în clar a aditivilor, pentru a evita teama oamenilor față de E-uri.
Ca urmare, atunci când citim o etichetă, dacă primele ingrediente nu sunt ușor de recunoscut ci avem denumiri din familia E-urilor alimentare, poate ar fi mai bine să renunțăm la a cumpăra produsul respectiv. Dar o să analizăm eticheta într-un alt articol.
Unele teste arată că E-952 (ciclamatul de sodiu, prezent în biscuiți și răcoritoare) este potențial cancerigen. În prezent, este interzis în Regatul Unit și în SUA, dar permis în România și în alte state ale UE. La fel, E-124 (roșu ponceau, regăsit în dulciuri și mezeluri) este interzis în unele țări. De asemenea, E-102 (tartrazina, colorant galben), interzis în SUA, Norvegia, Austria, este considerat răspunzător de agravarea astmului, de distrugerea ADN-ului, de apariția cancerului de tiroidă. Alți coloranți întâlniți în UE, dar interziși în țări, precum SUA, Norvegia, Japonia, Australia sau Rusia sunt E-104 (galben de quinolină) și E-123 (amarant).
Atunci când aveți dubii privind ingredientele de pe eticheta unui produs, găsiți fiecare tip de aditiv alimentar explicat pe site-ul Protecției Consumatorului, infocons.ro
Care este unul dintre indiciile că ne aflăm în fața unui produs ”curat”? Termenul de valabilitate este mic. Durata lui de viață poate crește și fără prea mulți aditivi, dacă este ambalat în vid sau este un produs pasteurizat, fiert. De exemplu zacuscă sau supă/ciorbă.
Dar cu cât un produs ”proaspăt” are durata de viață mai lungă, așa, vreo câteva luni sau chiar un an, cu atât conține mai mulți conservanți.