Jurnalul.ro Ştiri Observator Programul privind casarea mașinilor uzate se amână pentru 2023

Programul privind casarea mașinilor uzate se amână pentru 2023

Programul privind casarea mașinilor uzate, care urma să înceapă în noiembrie, se amână pentru anul 2023, a anunțat miercuri Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

„Administrația Fondului pentru Mediu intenționează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, așa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate. În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023”, susțin reprezentanții AFM.

Conform acestora, perioada și modalitatea de depunere a cererilor de finanțare, însoțite de documentația aferentă, se vor stabili prin dispoziția președintelui AFM.

La mijlocul lunii octombrie, AFM anunța că programul pentru casarea maşinilor uzate se amână şi se va putea realiza începând cu data de 11 noiembrie 2022.

În septembrie, AFM anunţa că se vor putea realiza conturi începând cu data de 14 octombrie 2022, urmând ca, în perioada 21 octombrie 2022, ora 10.00 – 23 decembrie 2022, ora 14.00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii să poată depune cererile de finanţare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: mașini uzate casare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri