Jurnalul.ro Ştiri Locale Proiect de bike-sharing pentru studenți, în premieră națională la Târgu Mureş

Proiect de bike-sharing pentru studenți, în premieră națională la Târgu Mureş

Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş vor beneficia, începând din noul an universitar, de 200 de biciclete Pegas personalizate cu sigla Universităţii, în cadrul unui proiect unic în România, denumit 'UMF Student Bike'.

Cele 200 de biciclete oferite de Atelierele Pegas vor ajunge la studenţii care doresc să se deplaseze mai rapid prin Târgu Mureş.

'Rămânem consecvenţi misiunii sociale pe care Universitatea şi-a asumat-o, de a da un semnal de implicare în viaţa comunităţii locale. Susţinem în modul cel mai concret, nu doar declarativ, acţiunile cu impact pe termen lung si credem că şi acum, ca şi altă dată, avem datoria să fim lideri de opinie şi de acţiune, să fim o Universitate dinamică şi responsabilă. Aştept ca acest proiect să aibă un suport mai larg din partea tuturor autorităţilor locale. Suntem o Universitate care are viaţă şi în care permanent trebuie să se întâmple ceva frumos. Iar University bike este modul în care noi spunem că ne iubim oraşul!', a arătat rectorul UMF Târgu Mures, prof. dr. Leonard Azamfirei, pe site-ul instituţiei.

Potrivit site-ului UMF Târgu Mureş, sistemul de smart bike-sharing, primul de acest gen adoptat de o instituţie de învăţământ din România, este un serviciu comun care pune la dispoziţie şi permite studenţilor să împrumute o bicicletă.

'Smart Bike-sharing-ul imaginat de Pegas se bazează pe un antifurt inteligent montat pe bicicletă, cu mai multe funcţii, controlat printr-o aplicaţie de telefon. Acesta urmează un flux tehnologic uşor şi modern spre a uşura interacţiunea cu cel care foloseşte acest sistem. Auto-lock-ul inteligent, "creierul" sistemului de bike-sharing, este un sistem  ultra-performant care conţine câteva funcţii esenţiale şi care definesc sistemul de bike sharing', se arată pe site-ul UMF.

Prin acest proiect, studentul poate lua o bicicletă dintr-un punct şi, în funcţie de nevoie sau destinaţie, o poate lăsa într-un alt loc predefenit.

Astfel, cel care doreşte să utilizeze o bicicletă, cu ajutorul unei aplicaţii de telefon conectate la acest smart-lock, scanează un cod QR plasat pe acesta, iniţiază procesul de închiriere iar smart-lockul deblochează bicicleta. Procesul de returnare este la fel simplu: la parcarea bicicletei împrumutate într-un spaţiu predefinit, se va stopa perioada de utilizare prin aceeaşi aplicaţie, iar smart-lock-ul va bloca la loc bicicleta.

'Practic, o dată cu introducerea acestui sistem, se face pasul către o nouă etapă în domeniul sistemelor de transport alternative. Aici trebuie menţionat şi faptul că acest sistem este unul dintre cele mai prietenoase de acest gen cu mediul înconjurător. Ceea ce prezentăm acum, la Târgu Mureş, este o primă etapă din oraşul viitorului. Astfel, implementăm împreună ceea ce specialiştii numesc smart city - un oraş care foloseşte tehnologia modernă pentru a fluidiza traficul, a îmbunătăţi transportul public, a reduce poluarea şi consumul de energie, pe scurt, un oraş care foloseşte tehnologia pentru a îmbunătăţi viaţa locuitorilor', a precizat Andrei Botescu, co-fondator Atelierele Pegas. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri