Jurnalul.ro Ştiri Locale Pumni şi picioare în Craiova pe locurile de parcare! Trei poliţişti au fost loviţi

Pumni şi picioare în Craiova pe locurile de parcare! Trei poliţişti au fost loviţi

Mai multe persoane din Craiova şi comuna Sadova (judeţul Dolj) au fost conduse, marţi, la poliţie după ce au fost implicate într-o altercaţie fizică generată de o ceartă pe câteva locuri de parcare din cartierul Craioviţa Nouă, iar la sediul secţiei au fost loviţi şi trei poliţişti. 

Potrivit IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi că între mai multe persoane a avut loc o altercaţie fizică, în urma căreia trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani, din Sadova, au fost agresaţi de trei persoane cu vârste cuprinse între 29 şi 51 de ani, din Craiova, care ar fi pătruns fără drept şi în locuinţa persoanelor vătămate. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că bătaia ar fi pornit de la o neînţelegere pe locurile de parcare, persoanele vătămate fiind invitate la sediul secţiei pentru a depune plângeri penale. 

"La sediul secţiei de poliţie s-au prezentat şi celelalte trei persoane implicate în altercaţie, care au început să ameninţe persoanele vătămate şi să aducă injurii poliţiştilor care interveniseră. În momentul în care poliţiştii au încercat să imobilizeze persoanele care se manifestau printr-un comportament agresiv, doi dintre aceştia au lovit, în încercarea da a împiedica luarea măsurilor legale, trei poliţişti", se afirmă într-un comunicat al IPJ Dolj. 

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, lovire şi alte violente şi violare de domiciliu, cauza fiind preluată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. AGERPRES

Subiecte în articol: bataie craiova locuri de parcare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri