Ramona Bruynseels, singura femeie din cursa alegerilor prezidențiale 2019, a fost invitată la „Punctul de Întâlnire” de la Antena 3. Bruynseels este candidata la președinție din partea Partidului Puterii Umaniste.
E ardeleancă, are 39 de ani și vrea să candideze la alegerile prezidențiale pentru că „îmi doresc foarte mult ca românii să aibă o viață mai bună în urma proiectelor pe care eu le generez”.
„Până nu demult, nu am activat în politică, e o decizie recentă a mea. În momentul în care m-am întors în România, în 2015, mi-am dorit foarte mult și am simțit nevoia de a implica cumva în guvernarea țării. Drept urmare, ca pentru orice om care-și dorește să se implice și să aibă impact, am ales să intru în Guvernul României. În consecință, am făcut parte din două guverne în ultimii ani, în calitate de specialist, fără prerogative politice, calitate care mi-a arătat și cealaltă parte a monedei. Inițial, în Guvernul condus de domnul Tudose am fost consilier de stat și apoi secretar de stat, iar apoi în Guvernul condus de doamna Dăncilă, consilier de stat pentru mediul de afaceri. A fost o experiență pozitivă pentru că am învățat foarte mult și am realizat ce merge și ce nu merge”.