Cazul ministrului Vasile Dîncu, scos din guvern în octombrie 2022, pentru că a fluierat în biserică, este doar cel mai cunoscut exemplu din ograda noastră, care oficial nu admite asemenea, „derapaje”. Să ne reamintim că demisia forțată a ministrului apărării a fost precedată de o reacție de dezavuare venită de la Kiev, care condamna teza negocierii cu Rusia, ca „singura șansă a păcii”. De atunci, războiul a făcut multe alte victime, distrugerile s-au amplificat. În opinia conducerii NATO și a altor înalți comandanți militari din SUA, conflictul va continua mult timp.
În multe țări care sprijină Ucraina se intră în logica trecerii economiei pe picior de război. Stocurile de muniție din țări NATO sunt epuizate, creșterea producției de muniție și de armamente nu poate acoperi consumul de pe frontul ucrainean, ceea ce arată că „pacifismul” de lungă durată stimulat de căderea Zidului Berlinului nu poate fi părăsit cu rapiditate. Confortul păcii este deja tulburat, zona confruntării se extinde.
Evaluările după primul an de război caută să prezinte cine sunt câștigătorii și cine sunt perdanții după această „etapă” marcată doar calendaristic, pentru că trecerea în anul doi nu aduce și schimbări pe front. Sunt însă mutații majore în ceea ce privește relațiile politice globale, clarificarea alianțelor și desenarea pozițiilor viitoare pe scena lumii. Războiul plantat cu grijă în Europa și „stropit” pentru a da roade a produs un cutremur pe continent. Europa, cu organizarea duală-economic legată de UE, militar sub umbrela NATO - a căzut între scaune. Efortul de derusificare a resurselor energetice produce perturbări și costuri care au amplificat inflația, deja pornită sub impulsul programelor superambițioase de „înverzire”. Dezechilibrele structurale ale cocoașelor pline de datorii sunt accentuate de cheltuieli militare introduse în bugete în regim de urgență. Germania alocă suplimentar 100 de miliarde de euro pentru modernizarea Bundeswehrului, aflat pe butuci; la fel Franța, singura putere nucleară din UE, sporește programul militar cu sute de miliarde de euro. Tandemul franco-german este cel mai lovit de războiul din Ucraina, pe mai multe laturi suferind pierderi. Lipsa de resurse energetice din Rusia a obligat la investiții rapide în porturi gaziere pentru preluarea GNL oferit de SUA, cu costuri speculative; sancțiunile au avut efect de bumerang, prin retragerea companiilor din Rusia s-au înregistrat pierderi substanțiale, greu de compensat de la bugetul public. România are și ea pierderi economice, impactul fiind evaluat la câteva miliarde de euro, potrivit unui studiu al Băncii Naționale publicat la câteva luni după începerea invaziei, dar neactualizat. BNR a reușit, cu eforturi discrete, să mențină stabil cursul monedei naționale, atenuând astfel consecințele negative ale războiului de la graniță. Acum sunt în fierbere fermierii, copleșiți de cerealele din Ucraina care au perturbat piața și au provocat prăbușirea prețurilor la grâu și porumb. Se adaugă scandalul Bîstroe, care nu este doar o problemă de ecologie, ci are efecte pe termen lung economice pentru transporturile pe Dunăre. Alte țări din Est sunt mai puternic marcate de război: balticii au inflațiile record din Europa, forintul maghiar și zlotul polonez s-au depreciat sensibil, Bulgaria a amânat ultima etapă a trecerii spre adoptarea monedei euro.
Agresiunea Rusiei a avut un efect de clarificare a pozițiilor din NATO, întărind unitatea Alianței, pe care Macron o vedea acum doi ani „în moarte clinică”. Planurile de întărire a flancului de Est și plasarea Mării Negre ca element determinant în strategia NATO au crescut rolul României în noua geografie de ripostă la amenințările Rusiei.
Efortul propriu pentru modernizarea forțelor armate este sensibil majorat, la nivelul de 2 la sută din PIB, cu programe de înzestrare în curs. Mai puțin clare sunt proiectele de revigorare a industriei de apărare, unde capacitățile existente sunt insularizate, rămase fără colaborarea pe orizontală. Dacă ne-am apuca să redevenim producători de tancuri, intenția ar fi doar un vis: uzinele Malaxa și Mârșa fiind ruine, iar cele peste 100 de fabrici furnizoare, praf și pulbere. Nici fabrica de explozibil de la Făgăraș nu este într-o situație mai bună, așa încât efortul de înarmare se plasează preponderent la import.
În cursa de fortificare militară a Alianței conduce Polonia. Varșovia a înțeles cu un an mai devreme cum bate vântul. S-a oferit să plătească miliarde de dolari pentru plasarea de trupe americane în baze din Polonia, ceea ce l-a sensibilizat pe Trump, care voia să retragă trupele SUA din Germania. Polonezii au declanșat un program de înzestrare fără precedent, susținut cu alocări anuale de circa 29 miliarde dolari, ceea ce va reprezenta aproape 4 la sută din avuția națională. Efectivele armatei poloneze vor trece de la 122 de mii la 300 de mii, ceea ce ar plasa-o cu acest nivel pe locul trei în NATO, după cele ale SUA (1,3 milioane oameni) și Turciei (450 mii). Numărul de tancuri ar fi peste cel cumulat al armatei franceze, germane și britanice. Se angajează contracte pentru tancuri Abrams din SUA, dar și din Coreea de Sud, avioane F-35 și elicoptere din SUA și Italia. Experți NATO consideră armatele Ucrainei, Poloniei și Turciei ca fiind cele mai dotate și pregătite pentru misiuni de luptă.
La nivelul politicii de la Bruxelles, Polonia a ajuns fruntașa clasei. Este primitoare pentru fluxul de milioane de refugiați ucraineni, se plasează ca promotoare a embargoului și înăspririi sancțiunilor aplicate Moscovei. Polonia era acum un an, alături de Ungaria, paria Uniunii Europene din cauza politicilor iliberale; războiul a fost pentru conducerea poloneză prilejul de a se scutura de această ștampilă. Președintele Duda a fost primit cu onoruri la Casa Albă și l-a găzduit pe președintele Biden la Varșovia, la conferința în format B9.
Pacea în Europa este acum estompată de tunuri. Contactele între cele două părți, imposibile momentan, sunt indirecte, se poartă un ping-pong cu oferte de negociere plasate de Beijing și Ankara. Zelenski va merge în China, acolo se îndreaptă și alți lideri europeni. Este de reținut concluzia editorialistului de la les Echos: Drumul războiului trece pe la NATO, cel al păcii, prin Europa.