Jurnalul.ro Sport eXtrasport Real Madrid confirmă noi cazuri pozitive de Covid-19

Real Madrid confirmă noi cazuri pozitive de Covid-19

Real Madrid a anunțat marți rezultate pozitive la Covid-19 pentru David Alaba și Isco, cu puțin peste 24 de ore înainte de meciul din La Liga, cu Athletic Club de Bilbao.

Los Blancos au confirmat că Marco Asensio, Gareth Bale, Andriy Lunin, Rodrygo și antrenorul secund Davide Ancelotti au avut rezultate pozitive joi, adăugându-se astfel focarului din capitala Spaniei, declanșat cu o zi înainte de Luka Modric și Marcelo.

Echipa lui Carlo Ancelotti are șase puncte avans în fruntea La Liga, dar va înfrunta miercuri Athletic Club, echipă aflată la mijlocul clasamentului, fără Alaba și Isco, ambii trebuind să intre în autoizolare.

Absența lui Alaba este cea pe care Real Madrid o va resimți cel mai mult, austriacul instalându-se perfect în noua sa echipă, după transferul său din vară, de la Bayern Munchen.

Prezența sa în centrul apărării a ajutat Real să câștige 13 din cele 18 meciuri din La Liga, adunând 43 de puncte și primind doar 15 goluri. Isco, între timp, a continuat să fie în cea mai mare parte a timpului rezervă și a avut doar șapte apariții în acest sezon.

Real se îndreaptă spre meciul cu Los Leones după un dezamăgitor egal cu Cadiz, echipă amenințată cu retrogradarea. Un meci în care a avut o posesie de 82% și a trimis 36 de șuturi pe poartă, nereușind însă să înscrie.

Această performanță l-a determinat pe Ancelotti să recunoască faptul că Realului îi lipsește în continuare calitatea în ultima treime, indiferent de numărul de ocazii create.

„Am încercat tot ce am putut din primul până în ultimul minut", a declarat el la finalul meciului. „Cred că ne-a lipsit ceva calitate în ultimii 30 de metri, dar nu pot fi supărat. Aceste meciuri se pot întâmpla. Au fost multe aspecte pozitive, singurul lucru care nu a fost pozitiv fiind rezultatul".

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: real madrid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri