Piața românească de artă reîncepe să crească. După un debut în forță în anii 2008-2011, pus temporar între paranteze în perioada diverselor crize ale anilor următori, a revenit la un trend crescător către sfârșitul deceniului trecut. Nu doar de creștere, dar și de reorganizare și modernizare profunde, prin transparentizare, reglementare și deschidere către cumpărătorii noilor generații, inclusiv prin accesibilizare online. Firesc până la urmă, ca cea mai elitistă piață investițională să se dezvolte și în România, dar printre ultimele, presupunând nu doar resurse financiare – de altminteri de un nivel relativ redus la acest început de dezvoltare a pieței – cât o deschidere culturală a participanților la tranzacțiile cu artă.
Creșterea este dovedită și de rezultatele sesiunii de licitatii din luna martie, care închide un prim trimestru al anului 2021. Astfel, Casa Artmark, principalul indicator al pieței, afișează la sfârșitul primului trimestru 2021 vânzări totale de artă de 3,06 milioane euro, față de un total al primului trimestru 2020 de 2,77 milioane, așadar o creștere de aprox. 10% (respectiv față de 2,35 milioane euro total al primului trimestru 2019, față de care creșterea este de aprox. 24%).
Casa de Licitații A10 by Artmark
Cele 3 licitații ale sesiunii lunii martie, marea Licitație de Primăvară, Licitația de Curiozități Tehnice și o licitație de atelier al unei artiste române de avangardă, Eva Cerbu, s-au finalizat cu o rată medie de adjudecare de 88% (adică 88% din obiectele de artă puse în vânzare au fost cumpărate, mai exact 408 din 460, iar acestea au crescut în licitație cu o creștere medie de 243% față de prețul de pornire).
Cel mai mare eveniment al sezonului – Licitația de Primăvară din 23 martie a fost în centrul atenției colecționarilor, având în vedere prezența marilor maeștri ai artei românești, dar și a celor mai râvniți artiști contemporani, înregistrând o rată de adjudecare de peste 91%. Recordul evenimentului de vânzare a fost stabilit de Adrian Ghenie cu opera sa de tinerețe „Energia” – un peisaj astral care se naște din propria energie și care a fost adjudecată pentru 155.000 de euro – care este de altfel și recordul de artist al lui Ghenie la nivel de România (prealabila cea mai bună vânzare de Ghenie s-a petrecut în iarna lui 2019, când un Autoportret al artistului a fost adjudecat pentru 150.000 de euro).
Palatul Cesianu-Racoviță
Ghenie a fost urmat de un mic dar adorabil portret de copil realizat de Nicolae Tonitza, intitulat „Micuța unguroaică”, care a fost adjudecat pentru suma rotundă de 100.000 de euro. Licitația de Primăvară a punctat și câteva recorduri absolute de autor, cum ar fi pentru Dimitrie Știubei, al cărui peisaj marin de mari dimensiuni a fost adjudecat pentru 11.000 de euro, pentru Mirel Zamfirescu, a cărui compoziție cristică de mari dimensiuni a urcat până la 14.000 de euro, ori pentru Francisc Gall, expresionist clujean emigrat la Paris, care a realizat pentru prima oară într-o licitație românească de artă două tranzacții peste 10.000 de euro, cu „Pregătiri de balet", adjudecată pentru 13.000 de euro și cu „Amiază la grădina de vară", adjudecată pentru 10.000 de euro.
O adjudecare interesantă, ce a oferit un spectacol rar, a fost cea a unei mașini de criptat „Enigma M2", ce a urcat în licitație de la un preț de pornire de 9.000 de euro până la prețul de adjudecare de 135.000 de euro, în cadrul evenimentului de vânzare dedicat de Casa de Licitații A10 by Artmark în 25 martie rarităților tehnice.
O nouă expoziție de artă la Palatul Cesianu-Racoviță
O rată absolută de adjudecare (100%) a înregistrat săptămâna aceasta, pe 30 martie, Licitația de Atelier Eva Cerbu, prima licitație de artă dedicată exclusiv lansării în piață a lucrărilor de artă ce au alcătuit creația de atelier a unei artiste. Lucrările au fost adjudecate la prețuri variind între 200 de euro și 3.750 de euro și au fost vândute la prima mână, urmând probabil ca piesele achiziționate să revină treptat, în anii următori, în piața licitațiilor de artă la tranzacționare, probabil cu un spor valoric.
Luna martie s-a înscris în trendul ascendent al pieței românești de artă, marcând câteva importante trenduri, precum: durata licitațiilor – 8 ore și 27 de minute a durat evenimentul maraton al Licitației de Primăvară, aproximativ 300 de participanți activi în cadrul fiecărei licitații, precum și creșterea numărului de colecționari proveniți din tinerele generații în piața românească de artă.
Expoziții de artă la Palatul Cesianu-Racoviță