Jurnalul.ro Cultură Film Regizorul Jacques Audiard, prezent la cea de a 3-a ediţie a American Independent Film Festival

Regizorul Jacques Audiard, prezent la cea de a 3-a ediţie a American Independent Film Festival

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cea de-a 3-a ediție a American Independent Film Festival și-a anunțat programul complet. Filme premiate sau selectate la festivaluri prestigioase de film ca Sundance, Toronto, Cannes, Veneția sau Telluride vor putea fi văzute în premieră în București între 12 si 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, si la Iași, la Cinema Ateneu.

Recunoscut în lumea cinematografică pentru o filmografie diversă, originală și atrăgătoare, regizorul Jacques Audiard va fi prezent în deschiderea celei de-a 3-a ediții a American Independent Film Festival pentru premiera celui mai recent filmul al său, The Sisters Brothers - vineri, 12 aprilie, la Cinema PRO, de la ora 20:00. 

Western-ul The Sisters Brothers cu John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Riz Ahmed și Rutger Hauer, a fost turnat parțial în România în vara anului 2017 – dupa ce Audiard a văzut potențialul de filmare al țării noastre, descoperit cu ocazia primei sale vizite în Romania, în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest, cu cel mai recent film al său Dheepan (Palme d’Or, în 2015).

The Sisters Brothers a devenit unul din filmele străine cu cel mai mare budget turnat în România, doar pentru decoruri, costume și cai, producția alocând un buget de peste 5 milioane de euro. Audiard va fi totodată prezent și la a doua proiecție a filmului în cadrul festivalului, sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 16:30, la Cinema Muzeul Țăranului, urmând să aibă sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul.

Pentru The Sisters Brothers, Audiard și co-scenaristul său Thomas Bidegain, au ecranizat romanul cu același nume al lui Patrick de Witt, un hit de vânzări pe piața nord-americană (tradus și în România la Polirom), ale cărui drepturi de ecranizare au fost cumpărate de actorul John C Reilly, care apoi le-a oferit lui Audiard, al cărui fan necondiționat s-a declarat întotodeauna.

Costumele filmului au fost realizate de către creatoarea italo-americană Milena Canonero, cvadruplă câștigătoare de premii Oscar pentru costume pentru Chariots of Fire (H. Hudson), Barry Lindon (S. Kubrick), Maria Antoaneta (S. Coppola) și Grand Budapest Hotel (W Anderson). The Sisters Brothers a fost prezentat în premieră absolută anul trecut la festivalul de film de la Veneția unde a și luat Leul de Argint pentru cea mai bună regie.

Cariera lui Jacques Audiard ca regizor a început atunci când a devenit asistent de regie pentru Roman Polanski la The Tenant, în 1976. 18 ani mai târziu îi distribuie pe Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant în road-movie-ul Regarde les hommes tomber, primul său lungmetraj ce avea să deschidă drumul multiplelor premii la Cannes, César, BAFTA și Lumiere. Din anii 70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, a regizat videoclipuri, și a avut câteva apariții ca actor, continuându-și munca de regizor cu alte 7 lungmetraje premiate internațional, dintre care amintim De battre mon cœur s’est arrêté (2006, 8 premii César, Premiul BAFTA pentru Cel mai bun film străin), Un profet (2009, Marele Premiu la Cannes și 9 trofee César, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur, premiat cu BAFTA), De rouille et d’os (2012), cu Marion Cotillard.The Sisters Brothers va fi distribuit în România de Voodoo Films începând din 19 aprilie în 45 de cinematografe din 26 de orașe din țară.

Proiecțiile au loc între 12 și 18 aprilie la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului.

 

Under The Silver Lake în premieră la American Independent Film Festival

American Independent Film Festival anunță titluri noi din programul ediției a treia. Under The Silver Lake în regia lui David Robert Mitchell, regizorul cunoscut pentru It Follows, McQueen,„portretul atent al maestrului cutezanței în modă” (The Guardian), regizat de Ian Bonhôte și Peter Ettedgui și Wildlife, debutul regizoral al lui Paul Dano, cunoscut pentru rolurile sale în There Will Be Blood și Little Miss Sunshine sunt noile titluri indie pregătite să surprindă publicul în perioada 12-18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului.

Under The Silver Lake, neo-noir-ul lui David Robert Mitchell a fost prezentat în competiție la Cannes și anul acesta se vede în avanpremieră în România la American Independent Film Festival, pe 12 aprilie, la Cinema Ateneu în cadrul ediției de la Iași a festivalului și pe 14 și 15 aprilie, la București, Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului.

Considerat de revista Variety a fi un „omagiu adus lui David Lynch”, filmul spune povestea lui Sam (Andrew Garfield), un tânăr din Los Angeles, obsedat de cultura pop, care își spionează vecinii și citește conspirații, în loc să își caute un job. Când Sarah, tânăra și enigmatica lui vecină dispare subit, Sam pornește în căutarea ei, traversând orașul, într-o anchetă obsesivă suprarealistă, care îl scufundă în lumea tenebroasă a Orașului Îngerilor.

Filmul îi are în distribuție pe Andrew Garfield, cunoscut pentru rolurile din Spider-Man (Marc Webb), Silence (Martin Scorsese), Hacksaw Ridge (Mel Gibson) și Riley Keough, nepoata lui Elvis Presley, cu roluri în The House That Jack Built (Lars von Trier) și American Honey (Andrea Arnold). Distribuit în România de Independența Film, Under The Silver Lake va fi lansat în cinematografe pe 26 aprilie.

Dublu nominalizat la Premiile BAFTA, McQueen este primul film de cinema despre celebrul designer Alexander McQueen. Filmul va avea o proiecție specială în cadrul festivalului,sâmbătă, 13 aprilie, la Cinema PRO, când publicul va putea admira o serie de creații inpirate de viziunea maestrului, realizate de designerii româniAndreea Buga (Argo Art) si Isabelle Vijiiac (Atelier Isabelle Vijiiac).

Un adevărat basm modern cu nuanțe gotice, biografia controversatului designer „transmite gloria operei acestuia și îi analizează cu grijă și regret lupta interioară” (The Guardian) prin interviuri exclusive cu membri ai familiei și prieteni, filmări de arhivă recuperate și o coloană sonoră rafinată. Alexander McQueen a fost un geniu tranșant, fascinant și cu o profundă influență în modă, care a luptat toată viața cu proprii demoni și și-a câștigat renumele de „copil teribil” al haute couture-ului prin îndrăzneala colecțiilor sale.Distribuit în România de Atelierul de Film.

Jake Gyllenhaal apare pentru a doua oară în selecția American Independent Film Festival în Wildlife, alături de Carrie Mulligan (An Education, The Great Gatsby). Wildlife este debutul actorului Paul Dano ca regizor și reușește să pună pe ecran „o dramă delicată, superbă despre o familie care își pierde credința în sine” afirmă IndieWire.

Filmul, care a avut premiera mondială la Sundance, în 2018, este adaptarea romanului omonim al lui Richard Ford și spune povestea din anii ‘60 a familiei Brinson, prin ochii lui Joe (14 ani). Joe este singurul copil al Jeanettei (Carrie Mulligan) și al lui Jerry (Jake Gyllenhaal) - o casnică și un jucător de golf profesionist. Un incendiu forestier incontrolabil ajunge la granița cu Canada iar bărbatul familiei decide să se alăture luptei împotriva focului, lăsându-și soția și fiul să-și poarte singuri de grijă. Forțat brusc să devină adult, Joe este martorul luptei mamei sale cu noua perspectivă a familiei.

Un coming-of-age dramatic, Wildlife se remarcă prin interpretarea spectaculoasă a actriței britanice Carrie Mulligan și va avea proiecții pe 13 și 16 aprilie la American Independent Film Festival, în București.

 

 

 

 

Subiecte în articol: American Independent Film Festival
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri