Jurnalul.ro Ştiri Observator România îşi promovează la Munchen vinul, cultura şi oportunităţile economice

România îşi promovează la Munchen vinul, cultura şi oportunităţile economice

de Redacția Jurnalul    |   

Arta vinului, spiritul economic şi bogăţia culturală românească au fost promovate la evenimentul "Descoperă România - Vin, Economie & Cultură!", găzduit marţi de Consulatul General al României la Munchen.

Manifestarea a oferit invitaţilor din mediul economic, diplomatic şi media, inclusiv reprezentanţi ai Clubului de Presă din Munchen, posibilitatea de a degusta vinuri provenite din cele şase mari regiuni viticole ale ţării - Banat, Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Oltenia - şi preparate culinare tradiţionale, conform unui comunicat de presă dat publicităţii de consulat.

"România este o ţară în mişcare, conectată şi inovatoare - o destinaţie economică solidă, dar şi o cultură care se face simţită prin autenticitate şi dinamism", a declarat Miheia Diculescu-Blebea, consulul general al României la Munchen, în deschiderea evenimentului.

Michael Kerkloh, preşedintele Export-Club Bavaria, co-organizator, a salutat parteneriatul constant dintre România şi Bavaria, subliniind că tot mai multe companii bavareze privesc România ca pe o destinaţie strategică pentru investiţii şi cooperare regională.

Evenimentul a fost moderat de Christian Macedonschi, antreprenor braşovean şi reprezentant al Smart City Braşov, care a prezentat dinamica dezvoltării economice a României, oportunităţile de investiţii în infrastructură şi energie verde, dar şi potenţialul turistic şi cultural care diferenţiază ţara în regiune.

Potrivit sursei citate, participanţii au avut ocazia să descopere România într-o cheie contemporană: o economie aflată în creştere constantă, o forţă de muncă bine pregătită şi o poziţie strategică în estul Uniunii Europene.

Prin acest eveniment, Consulatul General al României la Munchen îşi reafirmă angajamentul de a consolida cooperarea bilaterală româno-bavareză şi de a promova o imagine modernă, deschisă şi competitivă a României - o ţară europeană cu gust, energie şi viziune.

AGERPRES

Subiecte în articol: romania promovat munchen vin cultura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri