Se pare că,în funcție de fiecare regiune a țării, sărbătoarea Rusaliilor se desfășoară pe o durată diferită de timp. Astfel, dacă în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat, 8 zile.
De-a lungul timpului, Rusaliile au căpătat diverse denumiri printre care regăsim: Ielele, Ursoaicele, Zânele, Fetele câmpului, Doamnele etc. Tradiția românească spune că aceste Iele sunt de fapt niște spirite malefice, care aduc boala cunoscută în popor ca “luat din Rusalii”.
Pe alocuri, se mai păstrează tradiția unde credincioșii aduc la biserică crenguțe de tei pentru a fi sfințite, pe care le vor folosi, mai apoi, să împodobească icoanele și casele, cu gândul că așa vor alunga “Rusaliile”.
În unele zone, pe lângă ramurile de tei, credincioșii mai folosesc frunze de nuc, leuștean, usturoi și pelin. În plus, se obișnuiește ca aceste plante să fie purtate în sân sau în buzunare, pentru a nu fi “luat din Rusalii” sau pocit de către Ielele neiertătoare.
La sate, unii gospodari doresc să se facă sfințirea holdelor pentru a înlătura relele și a avea parte de roade din belșug. Tot aici, bătrânele merg să culeagă ierburi cu puteri vindecătoare, deoarece se povestește că numai culese pană în ziua de Sânziene au acele puteri lecuitoare.
Printre tradițiile și obiceiurile strâns legate de Rusalii, în folclor se strecoară și o serie de superstiții. Dintre cele mai cunoscute, amintim următoarele:
• În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
• De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii și la scăldat, pe lângă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
• Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua;
• În ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi “luat din Rusalii”