Jurnalul.ro Editoriale Să modelezi alt esofag cât mina de pix la nou-născuţi

Să modelezi alt esofag cât mina de pix la nou-născuţi

de Florin Condurateanu    |   

A făcut operaţii demonstrative şi în Franţa, Italia, China câştigând aprecieri pline de laude din partea elitelor chirurgiei din aceste ţări. Profesorul de chirurgie pediatrică Alexandru Pesamosca este un nume în faţa căruia se scoate şi acum pălăria, chiar după moarte. Inspirată iniţiativa Primăriei Capitalei de a-i acorda profesorului Pesamosca premiul de excelenţă post mortem. Devotamentul neobosit pentru arta chirurgiei a mers atât de departe încât profesorul Pesamosca s-a mutat într-o cămăruţă, la câţiva metri de sala de chirurgie a fostului Spital Budimex. În acea chilie unde dormea, erau atâtea cărţi încât se aflau şi pe podea. Zeci de mii de familii şi-au dus copiii la profesorul Pesamosca, care i-a operat cu inovaţii chirurgicale miraculoase, i-a salvat, i-a pus pe picioare. Pe culoarele spitalului de pediatrie din cartierul Berceni se află o mulţime de poze cu reuşitele intervenţiilor bisturiului miraculos al profesorului Pesamosca, bieţi copii care nu puteau să facă doi paşi, care nu izbuteau nici să stea în picioare, urâţiţi de defecte din naştere la gură, sau fără cerul gurii, au devenit făpturi normale după ce Pesamosca a corectat nedreptăţile destinului lor. Un micuţ se deplasa doar în patru labe, deşi împlinise 8 ani, mergea ca un păianjen. Dar Pesamosca a modificat, a prelungit tendoane şi muşchi, a reorientat reţeaua de nervi şi copilul a putut ieşi pe stradă. Povestirile doctorului Pesamosca sunt fermecătoare: „A venit la mine un student la medicină, chipeş, cu figură frumoasă, mi-a cerut împrumut un tratat de chirurgie pediatrică scris de mine. Peste o lună mi-a înapoiat-o cu mulţumiri. Am descoperit între paginile cărţii o hârtie îngălbenită de vreme, era biletul de ieşire din spital al actualului student frumos de pe vremea copilăriei. Îi corectasem eu defectul cu care se născuse: buză de iepure. De ziua mea, odată pe an, mi se organizează o masă festivă, vin sute de persoane, mulţi operaţi de mine. Se oferă să cânte o mulţime de muzicanţi, unii mai sărăntoci, dar care îşi împrumutaseră redingote ca să pară lăutari de mătase”. Profesorul Alexandru Pesamosca a dat „erată” la stricăciuni ale naturii, a reconstruit organe la copii care, din naştere, nu le aveau. Chiar la sugari de-abia născuţi.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri