Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO Intervenție providențială: Salvați de pe munte după două ore!

VIDEO Intervenție providențială: Salvați de pe munte după două ore!

de Redacția Jurnalul    |   

Patru turiști au rămas blocați cu mașina în zăpadă, pe DJ 713 Zănoaga-Dichiu, după ce s-au aventurat în Munții Bucegi. Jandarmii montani din Zănoaga i-au ajutat, în noaptea de joi spre vineri.

Cei patru turiști din Comarnic intenționau să ajungă la Sinaia, însă viscolul le-au dejucat planul și au fost nevoiți să apeleze la ajutorul jandarmilor montani.

Jandarmii i-au ajutat pe turiști să deblocheze mașina din zăpadă și i-au însoțit până la Dichiu, de unde și-au continuat drumul spre casă.

Acțiunea s-a încheiat fără probleme după aproximativ două ore, informează Jandarmeria.

Turiştii care merg la munte sunt sfătuiți să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate al acestuia și condiţiilor meteorologice locale, să aibă autovehiculele echipate corespunzător, pentru condiții de iarnă (tracțiune 4x4, anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată), să folosească numai drumurile deschise circulației, traseele marcate, să urmărească marcajele de pe traseu și să nu se abată de la acestea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: salvați de pe munte jandarmerie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri