Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şeful CNADNR, nemulţumit de ritmul în care evoluează lucrările la podul de la Agigea

Şeful CNADNR, nemulţumit de ritmul în care evoluează lucrările la podul de la Agigea

Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, a fost luni, 3 octombrie, în vizită pe Podul de la Agigea și la varianta de ocolire Constanța pentru a vedea stadiul lucrărilor și dacă graficul acestora este respectat. El s-a arătat nemulțumit de stadiul lucrărilor și admite că șantierul este aproape pustiu, ceea ce nu ar trebui să se întâmple. ”Când am ajuns la pod am fost dezamăgit de mobilizarea slabă din șantier. După mai mult de două săptămâni de la reînceperea lucrărilor, ritmul este mult prea lent, nu există o organizare judicioasă a resurselor materiale și umane și, mai ales, a activității propriu-zise”, a declarat Cătălin Homor. În această situație, el a cerut constructorului să sporească ritmul de lucru în așa fel încât să recupereze zilele de întârziere și să-și respecte programul de lucrări astfel ca, la sfârșitul perioadei de restricții, traficul rutier să se desfășoare pe două benzi de circulație, așa cum s-a angajat la reluarea lucrărilor de reabilitare. ”La varianta de ocolire Constanța, chiar dacă mai e puțin de lucru, mai ales acum pe final de lucrări, constructorul trebuie să-și asume calitativ realizarea proiectului și să se mobilizeze corespunzător. Aș vrea să subliniez, tuturor celor implicați într-un proiect, beneficiar sau antreprenor, că le cer respect și calitate față de realizarea proiectului. De asemenea, toți partenerii noștri constructori aș vrea să înțeleagă că, așa cum noi facem tot posibilul să respectam clauzele contractuale, le solicităm și lor să-și respecte termenele, astfel încât obiectivele să fie finalizate conform angajamentelor”, a directorul general al CNADNR.

Sursa: telegrafonline.ro

Subiecte în articol: podul de la agigea Cătălin Homor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri