Jurnalul.ro Ştiri Locale Sezonul de schi în Poiana Braşov prelungit până pe 7 aprilie

Sezonul de schi în Poiana Braşov prelungit până pe 7 aprilie

Municipalitatea din Braşov a decis, marţi, prelungirea sezonului de schi cu o săptămână, în staţiunea Poiana Braşov, până pe 7 aprilie.

Conform biroului de presă al Primăriei Braşov, având în vedere condiţiile meteorologice de marţi şi prognoza pe zilele următoare, s-a luat decizia prelungirii sezonului de schi, fixată pe 1 aprilie, până în 7 aprilie.

În prezent, pe toate pârtiile din Poiana Braşov se schiază şi funcţionează telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiul Bradul. Stratul de zăpadă măsoară, în Masivul Postăvarul, 90 de centimetri, iar pe Pârtia Bradul - 70 de cm, temperaturile situându-se între 0 şi -2 grade Celsius.

În cursul dimineţii de marţi, în urma ninsorii abundente, 3 utilaje de deszăpezire au acţionat pe drumul care leagă municipiul Braşov de staţiune şi în interiorul acesteia. AGERPRES

Subiecte în articol: schi poiana braşov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri