Un grup de turiști s-a întâlnit cu o familie de patru urși, chiar înainte de Paști, la Slănic Moldova, iar după ce aceștia au sunat la 112 s-a început monitorizarea zonei de către Jandarmerie, însă este abia începutul unui sezon cu astfel de surprize, pentru că numărul mamiferelor depășește cu mult capacitatea pădurilor de a-i ține departe de civilizație.
Specialiștii în mamifere mari au avertizat că pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, unde au fost văzuți urșii în Vinerea Mare, ar putea să apară mai multe exemplare, în perioada următoare, pentru că au ieșit recent din hibernare și sunt goniți de masculii mai puternici din pădure. Același lucru se poate întâmpla oricând, aproape în toate zonele țării, având în vedere numărul foarte mare de exemplare la care a ajuns populația de urși anul acesta.
Brașovenii sunt obișnuiți cu urșii chiar în oraș, printre blocuri, de mai mulți ani. În localitățile din jurul Brașovului, în special la Prejmer, în ultimii doi ani au început să apară mai multe exemplare. Transfăgărășanul este deja loc de ieșire la stradă pentru familiile de urși.
Au mai ajuns și în Sibiu, iar în județ își fac apariția destul de des. Patronii de hoteluri și de pensiuni speră să nu se afle că sunt urși în zonă, pentru a nu da faliment. Cei mai mulți nici nu declară apariția mamiferelor în curtea lor sau în vecinătate.
Și la Băile Tușnad au fost multe astfel de situații, iar în zeci de localități din Harghita, Covasna și Mureș, oamenii sunt terorizați de când s-a oprit vânătoarea. În ultimii trei ani au ajuns mai mulți urși la Ploiești, lângă Galați, dar și la Sintești, Ciolpani și Tâncăbești, lângă București.
La Câmpulung Muscel se plâng localnicii că nu se mai pot plimba prin natură, în jurul orașului, iar cei care locuiesc la periferie sunt speriați că ar putea fi atacați.
Zgomot sau spray cu piper
Pentru a încerca să-i ajute cumva pe cei care se întâlnesc în păduri sau chiar în localități cu urșii, mai mulți montaniarzi sau localnici care au trecut prin astfel de experiențe au creat materiale video sau chiar site-uri dedicate tehnicilor de apărare în fața acestor pericole. „Eu recomand petardele. Nu am încercat, dar am auzit că sunt eficiente. Merg destul de des prin păduri, pe dealuri, în Apuseni, cu petarde la mine. Dacă văd ursul, aprind petarda și o arunc, atât cât să-l sperie zgomotul și să fugă. Sper să nu fie nevoie să fac asta, dar nu pot să nu-mi iau măcar o măsură de siguranță”, spune un localnic din Abrud.
Alții recomandă spray-uri speciale, dar cei care au avut astfel de experiențe au mărturisit că frica poate paraliza persoana care ar trebui să se apere și e puțin probabil să funcționeze această metodă. Sunt mulți care folosesc fluiere sau diverse obiecte care fac zgomot, pentru a îndepărta animalele, dar și aceste metode sunt contestate de unii dintre cei care s-au întâlnit cu ursul și au constatat că nu sunt chiar eficiente. „Ursul nu vrea să se întâlnească cu omul, așa cum nici omul nu vrea să se întâlnească cu ursul. De obicei, când urcam pe munte și știam că sunt urși în zonă, făceam permanent zgomot, ca să-i facem să nu se apropie. Dar nu e mereu la fel de eficientă metoda. Fie și-au schimbat comportamentul, fie sunt atât de flămânzi, încât nu mai țin cont de prezența omului și nu se mai îndepărtează când e zgomot”, spune un montaniard.
Se mai recomandă să evităm deplasările pe timp de noapte prin zone frecventate de urși, să fim atenți la semnele specifice pe care le lasă aceste animale, pentru a ne îndepărta de zona pe care o frecventează, iar la o eventuală întâlnire cu ursul să ne păstrăm calmul și să nu fugim, ci să încercăm să ne îndepărtăm de mamifer fără a-l agita.
Explicațiile științifice nu se iau în considerare
Explicațiile pe care le dau cei care susțin că omul a intrat în habitatul ursului sau că animalele ajung să caute hrană în zone locuite de oameni pentru că s-au tăiat pădurile sunt false. Habitatul e comun, încă din Cretacic, pentru că omul și animalele sălbatice au împărțit de la început același habitat. Faptul că s-a dezvoltat civilizația nu este condamnabil, iar cauzele reale ale acestor situații sunt cu totul altele.
Ovidiu Ionescu, profesor la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Transilvania, din Brașov, a avertizat, în ultimii doi ani, în legătură cu pericolele la care este expusă România, după ce s-a interzis vânătoarea, în anul 2016.
Dacă se ține cont de faptul că putem fi în siguranță cu maximum 4.000 de exemplare, astfel încât acestea să rămână în pădure, iar acum avem de trei ori mai mulți urși, este explicabil de ce va trebui să ne obișnuim cu prezența cotidiană a acestor mamifere, nu doar pe traseele montane, ci și în multe localități.
Profesorul a atras atenția și asupra faptului că în ultimii ani a crescut numărul de pui pe care îi fată ursoaicele, de la un pui sau doi, până la patru, pe fondul încălzirii climei, astfel încât înmulțirea lor este mult mai rapidă și scăpată de sub control. Dacă pe timpul iernii nu au fost raportate incidente, urșii fiind în hibernare, primăvara a debutat cu foarte multe apariții ale mamiferelor în zone locuite de oameni, iar în această vară ar putea deveni ceva obișnuit întâlnirea cu ursul, pentru turiștii români și străini care vizitează zonele montane sau chiar pensiunile din zonele de deal.
Disputa în jurul exemplarelor mari
ONG-urile de mediu susțin că vânătoarea s-a făcut greșit, pentru că au fost extrase mai ales exemplarele cele mai mari și cele mai puternice, iar astfel s-ar fi distrus echilibrul natural, pentru că urșii mari ucideau puii și nu mai trebuia să intervină omul pentru a reduce numărul de exemplare.
Specialiștii din domeniu susțin contrariul, explicând că exact prezența unui număr mare de urși foarte puternici în păduri este cauza apariției femelelor cu pui și a masculilor mai slabi în zonele locuite de oameni, fiind alungați din pădure de masculii puternici.
Din anul 2016, când ministrul Mediului din Guvernul Cioloș – Cristiana Pașca-Palmer – a interzis vânătoarea urșilor, a fost interzisă și hrănirea acestora în păduri. Astfel s-a ajuns la situația în care animalele nu mai au altă șansă de supraviețuire decât să iasă din pădure, pentru a căuta hrană în zonele locuite de oameni.
Mâncarea era pusă în locuri bine studiate de specialiști în faună prin eforturile asociațiilor de vânători. Din cotizațiile membrilor acestor asociații se cumpăra și hrana și se punea în pădure. După ce s-a intervenit prin lege pentru interzicerea vânătorii, oricum nu ar mai avea cine să facă aceste eforturi, din banii proprii.
Cotele de vânătoare sunt blocate
Deși există legislație care prevede cote de vânătoare stabilite anual, măcar pentru a se extrage animalele periculoase, care au atacat o dată sau de mai multe ori oameni și gospodării, ONG-urile au intervenit de fiecare dată, după 2016, pentru a bloca ordinele de ministru care stabilesc aceste cote, iar în mandatul actualului ministru Mircea Fechet s-a intervenit pentru a-l convinge pe acesta să legifereze astfel încât chiar dacă se permite vânătoarea pe cotele de prevenție și de intervenție, să nu permită vânătoarea „la trofeu”.
Specialiștii în vânătoare au explicat că se înțelege greșit acest termen „trofeu”, care se referă la regulile stabilite prin legea cadru, astfel încât să se încaseze taxe mai mari pentru exemplare mai puternice, nefiind vorba despre lăcomia lor, așa cum explică activiști de mediu, însă ministrul a ales varianta ONG-urilor și astfel îi obligă, practic, pe paznicii fondurilor de vânătoare să facă muncă voluntară, dacă apar exemplare periculoase în anumite zone, în loc să se încaseze bani la bugetul statului de la vânătorii dispuși să facă același lucru, plătind pentru vânătoarea „la trofeu”.
Disputa are la bază și opiniile diferite ale ONG-iștilot și specialiștilor în mamifere mari în legătură cu necesitatea de a vâna mai ales exemplarele mai mari și mai puternice, pentru a restabili echilibrul acestei specii în zonele forestiere.