Jurnalul.ro Ştiri Observator Și Moderna testează un vaccin pentru varianta Omicron

Și Moderna testează un vaccin pentru varianta Omicron

Moderna a anunțat că desfăşoară un studiu în stadiu intermediar pentru o doză de rapel a vaccinului său COVID-19 concepută special pentru varianta Omicron. Anunţul vine la o zi după ce compania rivală Pfizer a anunţat un studiu similar.

Compania a anunțat că, deşi o a treia doză a vaccinului său original împotriva coronavirusului a crescut nivelurile anticorpilor neutralizanţi, valorile acestora au scăzut la şase luni după administrarea dozei de rapel. Totuşi, anticorpii neutralizanţi au rămas detectabili la toţi participanţii, a precizat Moderna.

În timp ce studiile au indicat că Omicron are ca rezultat o formă de COVID-19 mai puţin sever decât cele observate în timpul valurilor anterioare, varianta a devenit rapid dominantă în multe părţi ale lumii, ceea ce a dus la creşterea numărului de infecţii şi a pus la grea încercare sistemele de sănătate, relatează Reuters.

În prezent, varianta reprezintă 99,9% din cazurile de COVID-19 din Statele Unite.

Moderna a informat că va studia noul vaccin la adulţii cu vârsta de 18 ani şi peste. Studiul va testa rapelul la persoanele care au primit schema iniţială de două doze, precum şi la persoanele care au primit seria iniţială plus a treia doză din acelaşi vaccin, a precizat compania.

Moderna intenţionează să cuprindă în studiu aproximativ 300 de participanţi în fiecare dintre cele două grupuri.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: moderna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri