Jurnalul.ro Ştiri Politică Social-democraţii şi serviciile secrete. Pe drumul de la bănuieli şi acuze la paranoia

Social-democraţii şi serviciile secrete. Pe drumul de la bănuieli şi acuze la paranoia

de Adrian Ilie    |   

PSD este partidul care şi-a asumat deschis lupta cu „statul paralel” şi cu celebrul „binom SRI-DNA”, însă este şi partidul în care mai toţi liderii se bănuiesc unii pe alţii de relaţii oculte cu serviciile secrete. Trei premieri şi un preşedinte al Camerei au trebuit să se justifice în faţa colegilor privind întâlniri, studii sau funcţii ce au avut legătură cu unul dintre serviciile secrete româneşti.

Într-o ţară timorată până la paranoia de opresiunea exercitată de Securitate în regimul comunist, temerile faţă de securişti nu au dispărut, plus că nici evoluţia serviciilor postrevoluţionare nu a oferit suficiente garanţii românilor că vremurile supravegherii pe scară largă au trecut. Legăturile oculte dintre politică şi servicii au fost devoalate în presă în mai multe rânduri şi asta a generat bănuieli chiar printre decidenţii politici. Indiferent dacă temerile sunt justificate sau nu, PSD este cel mai afectat de suspiciunile reciproce de la vârful conducerii din anii 90 încoace, când ţărăniştii se bănuiau unii pe alţii ba că au fost turnători, ba că sunt infiltraţi ai serviciilor „neocomuniste”. Prima traumă a PSD pe care nici acum nu au reuşit să o depăşească a fost pierderea alegerilor prezidenţiale în 2009 de către Geoană, mulţi pesedişti suspectând Serviciul de Telecomunicaţii Speciale că s-a implicat în influenţarea rezultatului final. Încrâncenarea a fost atât de mare încât guvernul USL a încercat să treacă STS-ul din subordinea CSAT în cea a Ministerului de Interne, fapt ce ar fi uşurat şi demiterea directorului Marcel Opriş, însă proiectul nu a fost dus la bun sfârşit, iar Opriş s-a pensionat abia anul trecut. S-a ajuns în situaţia în care unii social-democraţi au pus eticheta de „om al serviciilor” pe trei dintre premierii pe care i-au dat României – Victor Ponta, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose – şi pe un preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Deşi pozează în campion al luptei cu „statul paralel”, dar şi victimă a acestuia, nici Liviu Dragnea nu a scăpat fără ca unele suspiciuni să se ridice în privinţa sa.

Cine a tăiat porcul SRI?

Primul lider important asupra cărora au planat bănuieli a fost Victor Ponta, acuzat în octombrie 2014 că ar fi fost ofiţer acoperit al SIE. Cum acuzaţia venea în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, iar acuzatorul era preşedintele Traian Băsescu, social-democraţii nu au luat în serios afirmaţia. Însă în octombrie 2017, Ponta a lansat o bombă de presă care i-a explodat în faţă afirmând că Dragnea a participat la o tăiere de porc, la Crăciunul din 2013, alături de adjunctul şefului SRI, Florian Coldea, şi şefa DNA, Codruţa Kovesi. „Mizeriile astea cu ”sistemul” vin de la omul care s-a întâlnit cu Kovesi si Coldea, la tenis, la cafea, la pârlitul porcului, la pescuit, la lucruri care-i fac plăcere domnului Dragnea”, a spus Ponta. Ulterior, au apărut informaţii că şi Ponta ar fi participat la întâlniri similare, iar explicaţiile sale au fost neconvingătoare. „Nu mănânc porc”, a spus fostul premier. Dacă partidul nu s-a implicat prea mult în răfuiala personală dintre Dragnea şi Ponta, temerile s-au amplificat atunci când Dragnea l-a propus pe Grindeanu ca şef al Guvernului, miza fiind cu totul alta. Grindeanu absolvise în 2013 un curs la Academia Naţională de Informaţii şi fusese membru în Comisia parlamentară de control al SRI, calitate care ridică dubii din moment ce, până recent, se spunea că mai degrabă Serviciul controla comisia decât invers. Mare specialist în băgatul băţului prin gard, Băsescu nu a ratat ocazia şi i-a cerut lui Iohannis să refuze propunerea Grindeanu din motiv de servicii. „Avem nevoie de un moment zero în care să avem convingerea că politiciul nu este controlat nici de DNA, nici de serviciile de informatii. Ne-a ajuns guvernul Ponta, cu Ponta şi toată istoria lui”, comenta Băsescu. Dragnea a trebuit să ofere garanţii public că Grindeanu nu e omul serviciilor. „Sorin Grindeanu nu are nicio legătură cu SRI. Nu am nicio problemă cu acel serviciu, dar cei care ajung în Comisie nu sunt acoperiţi. Trebuie să înţelegeţi. Sau nu toţi”, spunea liderul PSD în decembrie 2016. Nu a durat prea mult până ca Dragnea să înceapă şi el să aibă bănuieli faţă de premier. „Eu sper ca premierul Grindeanu să ceară de la SRI informaţii despre persoane pe care intenţionează să le numească în funcţie, nu avize. Decizia de numire în funcţie trebuie să şi-o păstreze prim-ministrul”, spunea preşedintele PSD la numai patru luni distanţă. Când pesediştii l-au dat jos, în iunie, pe Grindeanu nu s-au mai ferit să nu invoce legături oculte pe care le-ar fi avut acesta cu serviciile.

Jurăminte în CEX

Spre stupoarea multor social-democraţi, succesorul propus de Dragnea a fost Mihai Tudose, care îşi obţinuse doctoratul la aceeaşi Academie Naţională de Informaţii. Mai mult, a fost şi cadru universitar la ANI. Nu este de mirare că mai mulţi lideri ai PSD, printre care Codrin Ştefănescu şi Marian Oprişan, i-au cerut garanţii lui Tudose într-o şedinţă a Comitetului Executiv în care urma să fie validat pentru postul de premier. Potrivit unor informaţii, Tudose s-ar fi jurat în faţa colegilor săi că nu are „dublă comandă”. Bănuielile au reapărut pe măsură ce relaţiile lui Mihai Tudose cu Liviu Dragnea au devenit mai tensionate. Cu puţin timp înainte de demisie, Tudose a replicat acestor acuzaţii afirmând că nu el a tăiat porci cu Coldea, trimitere acidă la bacanala în jurul porcului tăiat într-un sediu SRI.

Eu m-am săturat de etichete de astea. Că-s securist şi comunist, că primesc ordine de la Băneasa, că primesc ordine de la SRI. Eu n-am tăiat porci cu cei de acolo, nu am cărat sticle de vin acolo. Dacă SRI şi SIE sunt nocive, haideţi să le închidem! Ce să facem, să le dăm foc? (...) Repet: n-am tăiat porci, n-am fost în vie, n-am cărat sticle de vin. N-am fost nici la cumetrii. Să se înţeleagă.

Mihai Tudose, ianuarie 2018

Subiecte în articol: psd SRI dna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri