Jurnalul.ro Ştiri Social Soluţie de avarie: grădiniţe deschise în Capitală

Soluţie de avarie: grădiniţe deschise în Capitală

de Monica Cosac    |   

Pentru a veni în ajutorul părinţilor care nu au cu cine să îşi lase copiii pe 1 şi 2 martie, când unităţile de învăţământ sunt închise din cauza vremii, două primării din Capitală deschid câteva grădiniţe. Primăria Sectorului 1 a anunţat că, astăzi şi mâine, între orele 7.30 şi 18.00, vor fi deschise pentru preşcolari şi şcolarii de până în clasa a IV-a cele două sedii ale Grădiniţei nr. 206 din strada Constantin Dobrogeanu-Gherea nr.156, care poate găzdui 75 de copii şi, respectiv din strada Witting nr.15, care poate găzdui 100 de copii. Cei mici vor beneficia de masă caldă şi supraveghere de specialitate. Părinţii trebuie să prezinte, la aducerea copiilor, orginalul sau o copie a cărţii de identitate. Şi Primaria Sector 3 deschide Gradiniţa 239, pentru preşcolari, şi Şcoala 80 pentru elevii claselor 0-IV. Programul acestor unităţi este cel normal (8.30 – 17.00 pentru grădiniţă, 8.00 – 11.35 pentru şcoală), iar parinţii îi pot înscrie, cu o zi înainte, la numărul de telefon 0728.729.797, pus la dispoziţie de DGASPC Sector 3, a anunţat edilul Robert Negoiţă, pe Facebook.

Subiecte în articol: gradinite deschise bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri