Jurnalul.ro Sport Sporturi Sorana Cîrstea, eliminată în sferturi la BRD Bucharest Open

Sorana Cîrstea, eliminată în sferturi la BRD Bucharest Open

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost eliminată, vineri seara, în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open, după ce a fost învinsă de favorita numărul 1 a competiţiei, letona Anastasija Sevastova, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2.

Cîrstea, numărul 57 mondial, a început foarte bine partida, conducând cu 3-0, 5-2 pentru ca după 29 de minute să îşi adjudece primul set cu 6-3. Jucătoarea letonă însă a început apoi să joace din ce în ce mai bine şi să arate de ce este principala favorită a turneului, câştigând setul doi cu 6-3 şi trimiţând partida în decisiv. Acolo Sorana Cîrstea şi-a pierdut serviciul chiar din primul ghem, a încercat o revenire când a egalat la 2-2, însă pe final nici cu ajutorul publicului nu a mai putut face faţă adversarei, care s-a impus cu 6-2.

În partida care a durat o oră şi 46 de minute, Sorana Cîrstea nu a făcut nicio dublă greşeală, faţă de una a adversarei, reuşind un as, faţă de cei 3 ai letonei.

Pentru participarea la această ediţie a turneului găzduit de Arenele BNR, jucătoarea română va primi 5.900 dolari şi 60 de puncte WTA.

În semifinale, Anastasija Sevastova o va întâlni pe învingătoarea din partida Ons Jabeur (Tunisia) - Polona Hercog (Slovenia).

Rezultatele înregistrate vineri la BRD Bucharest Open sunt:

simplu, optimi
Ons Jabeur (Tunisia) - Vera Zvonareva (Rusia) 6-2, 6-2

simplu, sferturi
Laura Siegemund (Germania) - Petra Martic (Croaţia/N.4) 5-7, 6-4, 4-6
Yafan Wang (China) - Mihaela Buzărnescu (România/N.2) 6-7 (4), 3-6
Anastasija Sevastova (Letonia/N.1) - Sorana Cîrstea (România/N.5) 3-6, 6-3, 6-2

dublu, sferturi
Jaqueline Cristian/Elena-Gabriela Ruse (România) - Monique Adamczak/Jessica Moore (Australia/N.2) 7-6 (3), 3-6, 10-4
Irina Bara (România)/Nicola Geuer (Germania/N.3) - Danka Kovinic (Muntenegru)/Maryna Zanevska (Belgia) 1-6, 2-6.
AGERPRES

Subiecte în articol: sorana cîrstea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri