Jurnalul.ro Sport Sporturi Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului WTA de la Luxemburg

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului WTA de la Luxemburg

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Luxemburg, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o pe franţuzoaica Pauline Parmentier cu 6-3, 6-4.

Cîrstea (29 ani, 76 WTA), care venea după o finală jucată la Taşkent, s-a impus după o oră şi 24 de minute.

Diferenţa s-a făcut practic la al doilea serviciu, românca având procentaj mai bun (59% faţă de 36%).

Cîrstea a început în forţă şi a condus cu 3-0, dar Parmentier (33 ani, 122 WTA) a revenit şi a câştigat două ghemuri la rând. Cîrstea a făcut un nou break, iar apoi s-a desprins la 5-2, încheind primul set cu 6-3.

Parmentier a început agresiv actul secund şi a condus cu 1-0, ratând şi două şanse de 2-0. Cîrstea a rezistat asaltului şi a legat trei ghemuri la rând, desprinzându-se la 3-1. Parmentier a revenit şi a reuşit să egaleze, 3-3, dar românca a făcut un nou break, iar apoi şi l-a consolidat după ce a salvat situaţia de la 15-40 pe propriul serviciu. Cîrstea a cedat un ghem la zero, dar a încheiat conturile cu 6-4.

Cîrstea are acum 4-2 în meciurile directe cu Parmentier, pe care a mai învins-o anul acesta în optimi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 2.669 euro şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu învingătoarea dintre germanca Julia Goerges, a doua favorită, şi japoneza Misaki Doi.

Tot marţi, Monica Niculescu, venită din calificări, o va înfrunta pe belgianca Alison van Uytvanck, a patra favorită.
AGERPRES 

Subiecte în articol: sorana cîrstea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri