Creatorul de teatru
de Thomas Bernhard
23 Nov 2022
Traducere: Alexandru Dabija
Regie:
Scenografie:
Asistent regie:
Mădălina Ciupitu
Regia tehnică:
Laurențiu AndronescuTudor Dobrescu
Creatorul de teatru, piesa unuia dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani, austriacul Thomas Bernhard, în regia lui Alexandru Dabija și cu Marcel Iureș în rolul titular, este un imn paradoxal închinat artei teatrale, dar și o privire caustică asupra vieților noastre meschine și tragicomice.
În rolul lui Bruscon, Marcel Iureș dă viață, într-un cvasi-monolog caustic și absurd, unui splendid bufon în căutarea absolutului în artă. Actor, autor și regizor megaloman, mizantrop, ipohondru, nihilist și intempestiv, Bruscon izbucnește în tirade îndreptate împotriva mediocrității țării sale, vociferează despre orice, de la politică, societate, teatru - pe care Bruscon susține că-l detestă -, răbufnește față de condițiile care îi sunt oferite, pentru că nimic și nimeni nu se ridică la înălțimea ambițiilor sale artistice, și mai ales familia sa, cu care se poartă tiranic.
Personajele care îl secondează (interpretate de Alexandru Bindea, Ana Ciontea, Alexandra Sălceanu, Lucian Iftime, Afrodita Androne și Victoria Dicu) sunt grotești, aproape caricaturale, adesea ridicole, înzestrate cu capacitatea de a stârni în spectator sentimente de respingere și ilaritate, dar în spatele caricaturii se ascunde pesimismul scriitorului Thomas Bernhard, convins că această umanitate nu are nicio șansă de salvare.
Creatorul de teatru - un text extraordinar, plin de furie, disperare, agresivitate, deziluzie, dar și de umor negru, pe care același Alexandru Dabija îl punea în scenă la Teatrul Act, în 2001, tot cu Marcel Iureș în rolul principal, este readus acum pe scenă la Teatrul Național București, cu un Marcel Iureș aflat de data aceasta la vârsta acestui personaj ridicol și tragic în egală măsură.
Cei drepți
de Albert Camus
23 Nov 2022
Traducere: Marcel Aderca
Regie:
Adaptare:
Decor:
Costume:
Muzica:
Mihai Dobre
Regia tehnică:
Andi Tuinea
Scriind Cei drepți (1949), Camus a scris nu doar despre lumea de ieri, ci și despre lumea de azi unde indivizi care ucid în numele unor idealuri și credințe sunt convinși de faptele lor „drepte”.
Ce este „drept” și ce nu? Poate fi legitimată crima în scopuri politice? se întreabă autorul „Omului revoltat”, care nu renunță să reflecteze asupra problemei terorismului, violenței și terorii într-un text dramatic modern ce păstrează valențele unei tragedii shakespeariene.
Februarie 1905, Moscova. Un grup de tineri aparținând Partidului Socialist Revoluționar organizează un atac terorist împotriva Marelui Duce Serghei, unchiul țarului, o figură despotică a acelor vremuri. Conflictul piesei se conturează între două concepte opuse despre revoluție: terorismul extremist (personificat de Stepan) – care sacralizează moartea adversarului și a martirului – și terorismul înfăptuit de ucigașii „delicați” (Kaliaiev cu Dora) – care iubesc frumusețea și urăsc tirania, gata să ucidă pentru a construi o lume în care niciodată nimeni nu va mai ucide. Revoluționarii nu pot iubi în această viață dacă vor să-și realizeze planurile. Astfel, cei doi tineri nu-și pot împlini iubirea decât în moarte, asemenea lui Romeo și Julietei.
Luptând impotriva tuturor formelor de extremism, alegând omul și nu conceptul, legând revolta de măsură, Camus denunță tentația nihilistă a revoluției pure. Pe scena Teatrului Național București, spectacolul Cei drepți, în regia lui Mihai Maniuțiu, pune opera lui Camus sub semnul recunoștinței față de lume și a pledoariei pentru iubire și viață.
“Cei drepți de Albert Camus e o piesă tulburătoare, cu multiple fațete, care se combină într-un aliaj fascinant: focul și gheața, în aceeași retortă magică a scenei. O piesă despre iubire, despre o dragoste imposibilă. O piesă despre iluziile mistice, otrăvite ale terorismului. O piesă despre pierderea iremediabilă a inocenței. Despre sacrificiu și violență. Despre speranță și catastrofă morală. Despre crima care îi transformă pe „cei drepți” în propriii lor asasini. Despre frumusețe și oroare. Despre felul în care istoria malformează și frânge destine.
N-aș fi avut curajul să pornesc pe toate aceste cărări care se bifurcă, spre a se aduna, în final, în centrul cel mai intens și dureros al labirintului, unde iluminarea e echivalentă sfâșierii, dacă nu m-ar fi însoțit, dedicați și plini de har, acești actori minunați și „mașinile lor zburătoare”: Marius Manole, Raluca Aprodu, Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Maia Morgenstern, Ciprian Nicula.
Așteptăm cu emoție, dar și cu încredere, întâlnirea cu publicul.” Mihai Măniuțiu
Creatorul de teatru
de Thomas Bernhard
24 Nov 2022
Traducere: Alexandru Dabija
Regie:
Scenografie:
Asistent regie:
Mădălina Ciupitu
Regia tehnică:
Laurențiu AndronescuTudor Dobrescu
Noaptea lui Helver
de Ingmar Villqist
24 Nov 2022
Traducere: Anton Breiner
Regie:
Scenografie:
Sound design:
Sever Bârzan
Regia tehnică:
Adrian Ionescu
Piesa "Noaptea lui Helver" este prezentată cu acordul Stowarzyszenie Autorow ZAIKS, Varșovia
Noaptea lui Helver este un spectacol impresionant despre puterea spiritului uman în fața cumplitelor încercări ale istoriei. O parabolă tandră, profundă și emoționantă, spusă cu umor și speranță, despre vieți mici distruse de catastrofe mari, despre deznădejde și încăpățânarea de a ține inima sus.
Helver și Karla sunt doi oameni care încearcă să trăiască într-o lume în care cei vulnerabili sunt anihilați. Helver este un copil în corpul unui adult, iar Karla - cea care încearcă să îl îndrume prin labirintul de reguli, semne și sensuri ale unei societăți de care încearcă să-l protejeze. Sunt singuri împotriva lumii, cu amintirile, ciondănelile, poveștile, traumele, muzica și supa lor cu găluști.
Tandrețea dintre ei, jocurile de-a adevărul, dansurile la lumina torțelor aprinse, toate par să țină violența la o distanță sigură. Fanatismul e la Helver doar un prilej de a face exerciții de gimnastică, scandările furioase - o ocazie să-și salute prietenii, extremismul - un simplu joc de rol. Totul pare a fi doar o convenție, în care oameni în toată firea se joacă de-a soldățeii, se îmbracă în uniformă, au arme și scapă lumea de „ticăloși”. Asta până când marșul istoriei ajunge la ușa lor și joaca oamenilor lipsiți de apărare se transformă în strigăt neputincios de salvare.
O montare electrizantă, în care pericolul pândește la fiecare pas, în care scenele de viață domestică se împletesc cu marile prefaceri ale istoriei, iar publicul este invitat să participe îndeaproape la acest carusel emoțional și extrem de intim.
Piesa Noaptea lui Helver a fost scrisă în 1999 de Ingmar Villqist (pseudonimul literar al dramaturgului și profesorului polonez de istoria artei Jarosław Świerszcz) și a fost produsă în peste 30 de teatre din întreaga lume.
Cel mai bun copil din lume
de Alina Șerban
24 Nov 2022
Regie:
Alina Șerban
Consultant artistic:
Andrei Măjeri
Asistent regie:
Vera Surățel
Consultant dramaturgie:
Vera Surățel
Costume:
Cristina Milea
Decor:
Miruna Bălașa
Coregrafie:
Răzvan Rotaru
Video:
Boroka Biro & Cătălin Rugină
Video design:
Boroka Biro & Cătălin Rugină, Mircea Bogățeanu
Muzica:
Lucas Dario Molina
Sunet:
Ștefan Azaharioaei
Lumini:
Roxana Docan
Ilustrații:
Sînziana Cadar
Foto afiș:
Bogdan Dincă
Un spectacol autobiografic, aflat la granița dintre viață și teatru, dintre trăire și mărturisire, autentic până la a deveni un fragment de realitate, spectacolul Alinei Șerban impresionează publicul de toate vârstele prin invitația la empatie. Povestea fetei de etnie romă, care descoperă de foarte mică diferențele de rasă, culoare, mediu, dar care reușește să răzbată în viață și să transforme complexele în determinare și motivație are forța unui exercițiu terapeutic. Cel mai bun copil din lume ne vorbește despre puterea de a obține imposibilul și despre efortul de a face pace cu trecutul și cu propria identitate, cu propria viață, cu mama, cu tata.
“Îmi doresc ca „Cel mai bun copil din lume” să creeze punți între noi. Scopul meu este să-mi ofer vindecare atât mie însămi, cât și celorlalți, iar dacă se poate, să creez schimbare în bine, prin arta mea.” Alina Șerban
Și dureros, și comic, spectacolul „Cel mai bun copil din lume” ne aduce pe scenă povestea imprevizibilă a unei tinere care pierde tot, dar care se salvează, construindu-și destinul pe care și l-a imaginat. Povestea de viață a eroinei transcende etnia și devine sursă de inspirație pentru oricine vrea să-și transforme visul în realitate.
Mașinăria. Musicalul
după piesa Mașina de calcul de Elmer Rice
25 Nov 2022
Traducere: Geanina Jinaru-Doboș
Muzica:
Joshua Schmidt
Libretto:
Jason Loewith și Joshua Schmidt
Regie:
Regie muzicală:
Alexandru Burcă
Conducător muzical:
Mădălina Ene
Scenografie:
Adina Mastalier
Asistent scenografie:
Źarić Ina și Mihnea Zemba
Coregrafie:
Asistent regie:
Patricia Katona
Producţie muzicală:
Vlad Vedeș
Pregătire muzicală:
Mădălina Ene, Andreea Dobia
Lighting design:
Bogdan Golumbeanu, Ion Vlașcu
Regia tehnică:
Cristian Paraschivescu
O coproducție a Teatrului Național București în parteneriat cu Asociația CREAS, musicalul Mașinăria. Musicalul, în regia lui Alexander Hausvater, are la bază piesa Mașina de calcul de Elmer Rice, scrisă în 1923 și considerată, la acea vreme, „cea mai originală și mai inteligentă piesă scrisă până acum de un american, cea mai dură, dar și cea mai vizionară piesă despre societatea modernă văzută vreodată pe Broadway”.
O satiră despre înrobirea ființelor umane în epoca mașinilor, piesa prezintă viața, strania moarte și apoi viața de după moarte a unui contabil anost, Domnul Zero. Când Domnul Zero, o simplă rotiță în angrenajul unei întreprinderi, află că munca lui va fi preluată de o mașinărie, clachează și își ucide șeful. Pentru prima dată în viață, Domnul Zero își ia destinul în propriile mâini, un gest ale cărui consecințe îl vor trimite pe lumea cealaltă, unde i se oferă o nouă șansă la dragoste, viață și mântuire.
În 2007, Joshua Schmidt transformă piesa într-un musical, conferind textului original, după cum declara Michael Billington, „o sălbăticie comică și voioasă”. Mașinăria. Musicalul, o premieră absolută în România, în regia unuia dintre cei mai importanți regizori, Alexander Hausvater, este un musical „noir”, incitant și comic, o poveste despre prețul sufletului omenesc, susținută de partitura obsedantă a lui Joshua Schmidt, cu influențe gospel, operă, jazz și rock and roll.
Acum mai bine de două decenii, Alexander Hausvater monta la Teatrul Național o altă capodoperă a dramaturgiei expresioniste americane, Machinal de Sophie Treadwell. Mulți dintre actorii din distribuția spectacolului Machinal se reîntâlnesc cu Alexander Hausvater în această nouă aventură teatrală.
“Bazată pe piesa clasică Mașina de calculat a lui Elmer Rice, musical-ul propus are o relevanță profundă pentru lumea de azi în care tehnologia, comunicarea electronică și automatizarea au dus la un conflict neliniștitor între om și moralitatea sa. Cu cât societatea modernă a avansat pe plan tehnologic și științific, cu atât relația dintre un om și celălalt în cadrul unei colectivități se degradează și stă tot mai mult sub semnul egoismului și a materialismului.
Dedicată unui public generalist, de toate vârstele acest musical își propune să exprime lupta protagonistului pentru demnitate, respect și adevăr. Latura civică a creației constă tocmai în această luptă a individului pentru drepturile sale. O luptă de care va beneficia în cele din urmă și societatea în care se va întoarce protagonistul călit de experiențele prin care a trecut.
Din punct de vedere teatral acest musical oferă prilejul unui grup de artiști diverși să se exprime în manieră muzicală, un gen de exprimare care încă e destul de neglijat la noi, atât în teatrele din țară cât și în școlile de teatru. Cei care vor juca în acest spectacol, vor fi nevoiți să devină performeri și să îmbine jocul cu muzica și dansul. Pregătirea spectacolului e mai lungă și mai complexă decât cea a unui spectacol de teatru obișnuit, deoarece actorul trebuie să repete muzica și coregrafia cu mult înainte de repetițiile cu regizorul. Muzica lui Joshua Schmidt e și ea complexă și inovatoare. Ea îmbină mai multe stiluri de la piese corale la pop rock, de la operă la muzica anilor 20’, 30’. Impactul scontat e să familiarizeze spectatorul român cu un val nou și variat de genuri muzicale care va duce fără discuție la o mai bună înțelegere între om și societate, între individ și colectiv.
Spectacolul va accentua legătura primordială între tineretul român de azi și muzică, care e forma de exprimare cea mai preferată pentru orice tânăr. Dinamismul și energia poveștii unui om care trăiește între două lumi are ca punct de plecare literatura prin care tineretul e avertizat asupra erorilor comise de generația predecesorilor. Tineretul zilelor noastre e atras mai mult decât orice altă generație de farmecele tehnologiei moderne sub forma telefoanelor mobile, a computerelor, mașinilor, tabletelor sau a aplicațiilor de toate felurile. Cât de ușor e să te pierzi în această lume virtuală și să uiți de iubire, bunătate, spiritualitate, comunicare și de aspirațiile morale.
Spectacolul se vrea o lecție în cântec și mișcare. El accentuează necesitatea omului modern de a lupta împotriva tentației tehnologice, ca să ajungă la o înțelegere mai profundă a sinelui, a capacităților și a potențialului individual.
E un semnal de alarmă. E o viziune apocaliptică. Ceea ce se întâmplă protagonistului, s-ar putea întâmpla fiecăruia dintre noi.” Alexander Hausvater
Stupid Fucking Bird
de Aaron Posner
25 Nov 2022
Traducere: Evelina Siminică
Regie:
Scenografie:
Silvia Horobeanu
Video:
Silvia Horobeanu
Light design:
Andrei Niculescu
Muzica:
Rareș Varniote
Coregrafie:
Regia tehnică:
Adrian Ionescu, Luțu Scobeniuc
Stupid Fucking Bird a fost creată și a avut premiera mondială în iunie 2013 la Woolly Mammoth Theatre Company, Washington, D.C.; Howard Shalwitz, Director Artistic și Jeffrey Herrmann, Director General.
Stupid Fucking Bird a avut premiera în New York la The Pearl Theatre Company; Hal Brooks, Director Artistic.
Spectacol realizat în cadrul programului "Uși deschise pentru toți"
Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 16 ani. Conține scene de nuditate.
Dincolo de șirul nesfârșit de montări fidele literei și spiritului cehovian, piesele lui Cehov provoacă noile generații de dramaturgi și regizori să ofere reinterpretări moderne care să rezoneze mai bine cu cerințele publicului contemporan.
De aceea, TNB aduce pe scenă, după un alt remix Cehov (Trei surori de Radu Afrim), o adaptare liberă și non-conformistă având ca punct de plecare Pescărușul lui Cehov: Stupid Fucking Bird de Aaron Posner, în regia lui Răzvan Oprea.
Piesa cu titlu ireverențios a dramaturgului american Aaron Posner, câștigătoare a unui Premiu Helen Hayes pentru cea mai bună piesă, păstrează temele cehoviene din Pescărușul, ca dragostea neîmpărtășită, visele spulberate sau căutarea unor noi forme de artă teatrală, dar le plasează pe fundalul frenetic al secolului XXI.
„În ciuda aparentei sale răzvrătiri față de original, adaptarea de un umor mușcător și profund sensibilă a lui Posner se apropie mai mult decât alte piese/adaptări de complexitatea emoțiilor din piesa lui Cehov. Dl. Posner transformă un scriitor clasic tratat adesea cu respect formal într-o oglindă care arată în detalii clare tot ceea ce este nou la nefericirea oamenilor de astăzi (mult mai obsedați de această temă), precum și ceea ce este atemporal (dragostea care-ți tulbură viața, suferința vieții de zi cu zi etc.)” New York Times
La rândul său, Răzvan Oprea, actor al TNB și absolvent al unui Master în Regie de teatru, propune pe scena Sălii Pictură un spectacol modern, provocator, exploziv, o abordare proaspătă a unui clasic al dramaturgiei universale. Cu talent și versatilitate artistică, o distribuție în care se remarcă nume consacrate ale Naționalului bucureștean (Cecilia Bârbora și Marius Bodochi), alături de mai tinerii lor colegi (Eduard Adam, Cosmina Olariu, Vitalie Bichir, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea) populează simultan două lumi - cea a eroilor cehovieni și cea a personajelor lui Aaron Posner.
„Îi aduce Pescărușului un reglaj fin și modern– am putea spune că ia o operă de artă celebră și o redimensionează, adăugându-i mulți pixeli. Nu se aventurează departe de intriga de bază a Pescărușului și, dacă nu cunoașteți sau nu țineți minte piesa, vă puteți bucura de Stupid Fucking Bird ca de o piesă complet nouă.” Newsworks
„Pescărușul lui A.P. Cehov explorează complexitatea relațiilor umane, în special cruzimea iubirii, fiind, în același timp, o incursiune în natura artei teatrale.
Cu un text inteligent și pătrunzător, fără a fi pretențios, Stupid Fucking Bird este o operă de artă distractivă, spirituală, ocazional peiorativă și deseori întunecată. O piesă cu un ritm alert, amuzantă, inteligentă și deseori profundă.
Chiar dacă nu ați văzut niciodată Pescărușul sau nu ați meditat la semnificația artei spectacolului, Stupid Fucking Bird vă va captiva cu perspectivele sale neașteptate despre capacitatea oamenilor de a iubi, de a se afunda în nefericire sau de a-și explora creativitatea. Dacă sunteți un iubitor al lui Cehov sau student la teatru, s-ar putea ca această piesă să vă să impresioneze puternic." Talkin Broadway
„O ingenioasă și amuzantă reinventare a lui Cehov.” Phindie
„Știm că Cehov zâmbește aprobator cu privire la adaptarea lui Posner.” Main Line Media News
Incognito
de Nick Payne
25 Nov 2022
Traducere: Aylin Cadîr
Regie:
Scenografie:
Asistent scenografie:
Diana Vasile
Muzica:
Lumini:
Ionel Docan, Cristian Șimon
Operator orgă lumini:
Vasile Neguț
Videoproiecții:
Constantin Șimon
Regia tehnică:
Paul Tănase
Operator sunet:
Domnița Stoian
Spectacol prezentat în cadrul programului "Uși deschise pentru toți"
În ce măsură creierul ne poate determina nivelul de inteligență, memoria, comportamentul, afectivitatea? Cine suntem și ce anume ne face să fim ceea ce suntem? Pentru cei interesați de profunzimile creierului uman, dar și de mai profunda noastră ignoranță, Teatrul Național București prezintă spectacolul Incognito de Nick Payne (un proiect în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”).
Unul dintre cei mai cunoscuți tineri dramaturgi și scenariști englezi, Nick Payne este pasionat în egală măsură de știință, presa supranumindu-l pe dramaturg „Mr. Science”. După succesul internațional cu piesa „Constellations”, al cărei personaj principal era mecanica cuantică, în Incognito personajul central, unul foarte capricios și imprevizibil, este creierul uman. Alcătuită din mai multe episoade întrețesute, asemenea unor universuri multiple într-o evoluție non-liniară, Incognito prezintă trei povești, două dintre ele inspirate din fapte reale. Prima vorbește despre furtul creierului lui Albert Einstein, a doua prezintă cazul unui pianist care, în urma unei operații experimentale pe creier, își pierde memoria de scurtă durată; a treia, ficțională, o are în centru pe Martha, neuropsiholog, care încearcă să se cunoască pe sine însăși în timp ce sondează mintea pacienților săi.
Sub conducerea regizoarei Zsuzsanna Kovacs și în scenografia Corinei Boboc, Monica Davidescu, Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea și Lari Giorgescu realizează o extraordinară performanță actoricească, interpretând peste 20 de roluri, trecând cu inteligență de la un personaj la altul, într-o călătorie imaginară prin labirintul creierului uman. Fiindcă, așa cum spunea Einstein, „imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea e limitată”.
Exil
de Alexandra Badea
26 Nov 2022
Regie:
Scenografie:
Cosmin Florea
Asistent regie:
Patricia Katona, Simina Siminie
Stagiar regie:
Tudor Licu
Muzica originală:
Regia tehnică:
Adrian Ionescu
”Despre exil și relația de furie și iubire cu România”- în noua premieră de la TNB, semnată de Alexandra Badea
În curând, în premieră la TNB, Exil, un spectacol despre istoria recentă, inspirat și din propria biografie a autoarei-regizor!
Alexandra Badea, regizoare și autoare dramatică născută și formată în România, dar care și-a desfășurat ultimii 20 de ani de activitate teatrală în Franța, unde a devenit una dintre cele mai interesante și premiate voci ale tinerei dramaturgii, reconstruiește, în spectacolul Exil - scris și regizat de ea, într-o cronologie non-liniară, imaginea unei familii alcătuite din trei generații, rememorând- fragment cu fragment- experiențele care i-au marcat existența: comunismul, post-comunismul şi, mai ales, exilul. Evenimentele relatate sunt un pretext pentru a cugeta asupra unor subiecte dintre cele mai diverse, precum căutarea identității, istoria, adaptarea, vina. Personajele Alexandrei Badea, indiferent că sunt stabilite în Franța sau rămase în țară, descoperă în ele o neliniște ascunsă, bănuiala unei trădări în trecutul familiei, caută punctul de unde a pornit totul și încep de aici o cale de înțelegere și reconstruire a unei noi vieți.
“Este o piesă mai degrabă despre un exil interior al personajelor, despre neputința de a fi liberi, de a se desprinde de trecut, de a-și descoperi și asuma identitatea, de a face cunoștință cu natura lor profundă, cu dorințele cele mai ascunse. Noi, în România, purtăm încă traumele educației care ni s-a dat la școală și în familie în perioada dictaturii. Este ceva ce se regăsește în toți oamenii care au trăit în dictaturi sau au fost crescuți de părinți care au trecut prin această experiență. Degeaba te naști într-o țară liberă dacă părinții tăi au trăit în frică.
Pentru această piesă visam la o distribuție care să permită dezvoltarea unor personaje în timp, pentru a le vedea evoluția de la 20 la 50 de ani. Diversitatea trupei TNB permite lucrul acesta, e poate singurul teatru din România în care puteam să dezvolt un proiect atât de complex.” Alexandra Badea
cadrul unei colectivități se degradează și stă tot mai mult sub semnul egoismului și a materialismului.
Dedicată unui public generalist, de toate vârstele acest musical își propune să exprime lupta protagonistului pentru demnitate, respect și adevăr. Latura civică a creației constă tocmai în această luptă a individului pentru drepturile sale. O luptă de care va beneficia în cele din urmă și societatea în care se va întoarce protagonistul călit de experiențele prin care a trecut.
Din punct de vedere teatral acest musical oferă prilejul unui grup de artiști diverși să se exprime în manieră muzicală, un gen de exprimare care încă e destul de neglijat la noi, atât în teatrele din țară cât și în școlile de teatru. Cei care vor juca în acest spectacol, vor fi nevoiți să devină performeri și să îmbine jocul cu muzica și dansul. Pregătirea spectacolului e mai lungă și mai complexă decât cea a unui spectacol de teatru obișnuit, deoarece actorul trebuie să repete muzica și coregrafia cu mult înainte de repetițiile cu regizorul. Muzica lui Joshua Schmidt e și ea complexă și inovatoare. Ea îmbină mai multe stiluri de la piese corale la pop rock, de la operă la muzica anilor 20’, 30’. Impactul scontat e să familiarizeze spectatorul român cu un val nou și variat de genuri muzicale care va duce fără discuție la o mai bună înțelegere între om și societate, între individ și colectiv.
Spectacolul va accentua legătura primordială între tineretul român de azi și muzică, care e forma de exprimare cea mai preferată pentru orice tânăr. Dinamismul și energia poveștii unui om care trăiește între două lumi are ca punct de plecare literatura prin care tineretul e avertizat asupra erorilor comise de generația predecesorilor. Tineretul zilelor noastre e atras mai mult decât orice altă generație de farmecele tehnologiei moderne sub forma telefoanelor mobile, a computerelor, mașinilor, tabletelor sau a aplicațiilor de toate felurile. Cât de ușor e să te pierzi în această lume virtuală și să uiți de iubire, bunătate, spiritualitate, comunicare și de aspirațiile morale.
Spectacolul se vrea o lecție în cântec și mișcare. El accentuează necesitatea omului modern de a lupta împotriva tentației tehnologice, ca să ajungă la o înțelegere mai profundă a sinelui, a capacităților și a potențialului individual.
E un semnal de alarmă. E o viziune apocaliptică. Ceea ce se întâmplă protagonistului, s-ar putea întâmpla fiecăruia dintre noi.” Alexander Hausvater
Frumos e în septembrie la Veneția
după Teodor Mazilu
26 Nov 2022
Regie:
Mariana Cămărășan
Adaptare:
Mariana Cămărășan
Scenografie:
Vladimir Turturică
Light design:
Ștefan Vasilescu
Video:
Vlad Lăzărescu
Regia tehnică:
Andi Tuinea
O neașteptată poveste de dragoste se dezvăluie acolo unde suntem prea obișnuiți să vedem doar neajunsurile, într-o realitate pe care doar visul pare că o mai face suportabilă. Dar el nu poate și nu trebuie să o substituie, ci doar să-i aducă la lumină profunzimea, sensul și frumusețea.
Această parabolă teatrală îi aduce împreună pe actorii Oana Pellea și Mircea Rusu, însoțiți de o echipa de creație deja consacrată cu care Oana Pellea a realizat N(AUM), Efectul razelor gama asupra crăițelor lunatice, Idolul și Ion Anapoda: Ștefan Vasilescu, Vladimir Turturică, Vlad Lăzărescu și Mariana Cămărășan.
„Îndrăgostiți de însuși faptul de a fi îndrăgostiți, milioane de oameni visează Veneția. Adriatica bate cu valurile sale malurile de cărămidă ale insulei. Felinarele se aprind unul câte unul, dintr-un tonomat se aude incredibila muzică a lui Lucio Dalla. Totul e ireal de frumos. În mirajul romantismului absolut, o femeie și un bărbat se redescoperă, așa cum nu și-au imaginat vreodată că ar putea fi. Realitatea, mijlocită de vis și dincolo de vis, este, de fapt, fabuloasă, iar lucrurile pe care abia îndrăznim să le visăm există deja în sufletul fiecăruia dintre noi. Ele prind viață atunci când… atunci când trăim acea… acel… nu găsesc cuvântul… care e antonimul singurătății?” Mariana Cămărășan
“Mazilu avea un spirit de combatant. În fiecare clipă era pregătit să participle la o cruciadă împotriva confortului intelectual, a certitudinilor și a clișeelor. Aveam impresia că inteligența lui începea acolo unde a noastră obosea, dizlocându-ne cu flacăra ei rece din cotloanele amăgirilor și prejudecăților.
Există artiști la care puntea între viață și operă e greu de identificat, contururile ei se pierd în cețurile și contorsionările ființei. La Mazilu această punte e limpede desenată. Regăsim în teatrul lui toate componentele dramatice ale omului Mazilu: alegerea deliberată a singurătãții, refuzul oricărui tip de cârje (de la cea socială până la cea metafizică), înclinarea spre sinceritatea dusă până la frontierele auto-mutilãrii.
Frumos e în septembrie la Veneția... face parte din invitațiile la o luciditate împinsă până la extremele ei consecințe. Scenariul propus e radical, posibilitățile sunt numai două: ori trăim, ardent și total în prezent, cu toate spaimele, fragilitățile și deliciile lui, ori, precum protagoniștii piesei, ne refugiem într-un alt timp - trecut sau viitor - și ratăm întâlnirea noastră cu viața.
"Totalitarismul" scenariului propus e îmblânzit de farmecul dialogului și de o evanescență, dar reală tandrețe a autorului fațã de cei care, din frică fațã de nemilosul prezent, se refugiază în brațele ocrotitoare ale himericului. Cu siguranță, precum Sfântul Antonie cel Mare în pustiu, a fost și el vizitat de această ispită. Rezistându-i, a dobândit, cu un preț dureros, dreptul de a ne vorbi despre ea.
A trăit într-o neîncetată exigență față de sine, în refuzul (sau neputința?) compromisurilor. Și cum spunea unul din personajele lui: ”Cine nu iubește compromisurile, nu iubește viața.” Dar e vorba de o cu totul altă viață decât cea care a fost, scurtă și mistuitoare, viața lui Teodor Mazilu.” Ioana Mazilu
Două pe față, două pe dos
de Theresa Rebeck
27 Nov 2022
Traducere: Andreea Bibiri
Coordonator:
Asistent coordonator:
Patricia Katona
Scenografie:
Ilustrație muzicală:
Lumini:
Cristi Șimon, Ionel Manolea
Sunet:
Dorel Sidorof, Florea Necșoiu
Regia tehnică:
Paul Tănase
Tricotatul nu este numai pentru doamnele vârstnice! În comedia Theresei Rebeck, cinci femei aflate la a doua tinerețe se întâlnesc săptămânal ca să tricoteze. Dar firul de lână al ghemului nu este principalul fir al poveștii. Aceasta pentru că fiecare dintre cele cinci femei trebuie să facă față provocărilor pe care le ridică viața sau… bărbații. Printre trădări și dezamăgiri, personajele ajung să cunoască puterea vindecătoare a umorului și iertării. Umorul piesei camuflează parțial un tablou dramatic în care relațiile dintre oameni se dezvoltă pe atât de greu pe cât de repede se deșiră, asemenea tricotajelor pe care le împletesc protagonistele piesei.
Pusă în scenă în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”, Două pe față, două pe dos este una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri, după cum o numea New York Times. O piesă în care abundă dialogurile spirituale, sarcastic și nespus de amuzante. Un spectacol cu partituri generoase pentru actrițele și actorii Naționalului bucureștean.
„Sunt femeie, sunt americancă, sunt mamă, câteodată scriu pentru televiziune, câteodată scriu scenarii de film; cânt la pian, tricotez, mă cert cu universul; sunt mânioasă, sunt tristă; am o fibră de un realism comic, dar și o notă de mizantropie și idealism. Mă puteți cataloga în multe feluri atât pe mine, cât și opera mea. Dar eu, personal, aș prefera cel mai mult să fiu considerată dramaturg.” Theresa Rebeck
Adio, domnule Haffmann
de Jean-Philippe Daguerre
27 Nov 2022
Traducere: Vlad Russo
Regie:
Lighting design:
Ilustrație muzicală:
Scenografie:
Regia tehnică:
Laurențiu Andronescu, Costi Lupșa
Regizorul Felix Alexa și scenografa Andrada Chiriac revin pe scena TNB cu Adio, domnule Haffmann, o piesă scrisă de francezul Jean-Philippe Daguerre. Jucată cu mare succes pe scenele pariziene, Adio, domnule Haffmann a obținut în 2018 patru premii Molière, cea mai înaltă distincție teatrală din Franța. O poveste din Parisul aflat sub ocupație nazistă, Adio, domnule Haffmann prezintă pactul neobișnuit dintre un evreu și un catolic francez, un contract moral care le va schimba destinele. Amestec de ficțiune și realitate istorică, spectacolul este un melanj de mici istorii intime și geopolitică, o poveste care începe în 1942 și se termină în zilele noastre, având în centrul său dispariția unui tablou de Henri Matisse. Confiscat de naziști și considerat pierdut pe vecie, tabloul Femeie șezând s-a reîntors acasă după mai bine de 70 de ani.
Reprezentat în premieră pe țară, Adio, domnule Haffmann este deopotrivă o pagină de istorie și o poveste surprinzătoare de viață, o dramă cu accente comice și de suspans, în interpretarea actorilor Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Alexandra Sălceanu, Emilia Popescu și Andrei Finți.
Regizorul Felix Alexa despre spectacol:
Cu o structură filmică și un ritm foarte bine dozat al scenelor, pendulând între dramatismul situațiilor familiale și al contextului istoric, piesa Adio, domnule Haffmann mi s-a părut ocazia perfectă pentru un exercițiu de stil și rigoare teatrală.
Am realizat, împreună cu o echipă minunată de actori, un spectacol în care mi-am propus să descopăr infinite nuanțe umane exprimate cu intensitate maximă și finețe. Un joc al senzațiilor pe muchie de cuțit. Observând, totodată, cu tandrețe și umor, cât de paradoxală poate deveni uneori viața, mai ales atunci când ne-o complicăm singuri.
Spectacolul nostru este despre ființe fragile aruncate în vâltoarea istoriei și a evenimentelor personale ce o iau razna.
O fragilitate ce nu exclude însă forța și curajul.
Din presa străină
Reprezentată în acest moment în Teatrul Petit Montparnasse, Adio, domnule Haffmann este una dintre cele mai frumoase reușite ale acestui început de an. Jean-Philippe Daguerre a compus în prima sa piesă o poveste încărcată de suspans, care se petrece în spatele ușilor închise. Este oare „curajul mai tare decât frica”, așa cum vrea Haffmann să creadă?
Le Parisien, februarie 2018
O altă calitate a spectacolului ține de onestitatea sa intelectuală. Aici nimeni nu e nici bun, nici rău, aici sunt numai ființe umane care încearcă să nu se degradeze prea mult într-un context istoric dificil, unde foarte puțini sunt eroi cu adevărat. Situația e suficient de puternică pentru a ne face să înțelegem ambiguitățile dorinței și imposibilitatea inocenței.
Le Figaro - Jean-Luc Jeener, februarie 2018
Dineu cu proşti
de Francis Veber
22 Nov 2022
Traducere: Tudor Ţepeneag
Regie:
Scenografie:
Vreţi să vă distraţi, să uitaţi de griji, să vă amuzaţi, vreţi să râdeţi, şi iar să râdeţi, atunci mergeţi în curând să vedeţi această comedie savuroasă, bine construită, vie, alertă, eficace, cu o distribuţie perfectă...
O piesă de neuitat...
Dincolo de situaţiile ce provoacă râsul, de dialogurile explozive şi de mişcările comice, piesei nu-i lipseşte consistenţa psihologică...
Un spectacol pe gustul tuturor...
Titlul piesei lui Francis Veber e limpede ca „bună ziua", dialogul nu intră în zone întunecate, scriitura e extrem de naturală. Tot respectul pentru mecanica râsului pusă-n funcţiune de Francis Veber. Piesa e o construcţie care „merge ca unsă", gagul îşi regăseşte adevărata condiţie, apare exact în clipa în care-l aştepţi...
Francis Veber are marele talent de a scrie nişte fabule bine împănate cu lovituri de teatru. Râsul provocat de acest vodevil este imposibil de oprit.
Francis Veber
Regizor, dramaturg şi scenarist francez, a debutat cu comedii de genul farsă în anii '70. Fiu al unui cuplu de scriitori, în a cărui „filieră" îi regăsim pe celebrii Tristan Bernard şi Pierre-Gilles Veber (autorul filmului Fanfan La Tulipe), şi pe Catherine Veber, Francis Veber a lucrat ca jurnalist, dedicându-se apoi cu pasiune scenariilor pentru comedii. Primul succes important, filmul cunoscut şi de publicul nostru, Le Grand Blond Avec Une Chaussure Noire / Marele blond, cu Pierre Richard.(1972).
A colaborat cu regizorul Edouard Molinaro, pentru L'Emmerdeur (1973) în care i-am văzut pe Jacques Brel şi Lino Ventura. Cu acelaşi succes i se joacă, în acelaşi an, Le Magnifique, cu Jean Paul Belmondo.
I se datorează marele succes al filmului La Cage Aux Folles (cu Ugo Tognazzi şi Michel Serrault), care i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu.
Debutul lui ca regizor s-a consemnat în 1976 cu comedia-dramă Le Jouet, pentru care a scris şi scenariul. Filmul despre un băiat care îi dă tatălui său o lecţie de viaţă cumpărîndu-şi o jucărie-om a fost adaptat în Statele Unite sub numele The Toy.
Un alt film, Les Fugitifs, a fost de asemenea adaptat în America, dar, de această dată, Francis Veber l-a regizat el însuşi.
Veber a lucrat pe ambele ţărmuri ale Atlanticului ca scenarist şi regizor. În 1998, a avut un mare succes internaţional cu Le Diner de Cons / The Dinner Game / Dineu cu proşti. Pentru acest film, vizionat de peste nouă milioane de francezi, realizat după comedia scrisă de el în 1993, Veber a fost nominalizat la premiul César pentru cel mai bun regizor şi a primit acest prestigios premiu pentru categoria cel mai bun scenariu. Jacques Villeret (interpretul lui François Pignon) a primit premiul pentru cel mai bun actor, iar Daniel Prévost, premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.
Creaţiile lui, în care cruzimea se împleteşte cu blândeţea, se bucură de un mare succes de public. Veber stăpâneşte arta de a dibui personaje simple, dar pline de contradicţii, care ne seamănă atât de bine când el le adaugă acea tuşă de candoare, de naivitate, de stângăcie, pe care le face să evolueze în situaţii dificile, creând astfel comicul de situaţie de care spectatorii nu se mai satură...
D-ale carnavalului
de Ion Luca Caragiale
27 Nov 2022
Regie:
Asistent regie:
Patricia Katona
Costume:
Decor:
Coregrafie:
Sunet:
Stoica Liviu, Ștefan Stanciu
Lumini:
Ionuț Vlașcu, Iordache Laurențiu
Regizor scenă:
Andi Tuinea, Vlad Lăzărescu
Mecanisme scenă:
Adrian Anton, Gabriel Ene, Mihai Bănuţoiu
Sufleor:
Mădălina Ciupitu
S-ar crede că Alexandru Dabija îl „citește” pe Caragiale în „altă” cheie. În fapt, îl privește lăuntric, și ceea ce vede îi place. Iar cu ceea ce-i place se identifică. Un Caragiale lucid și cinic până la cruzime cu eroii săi, latură pe care Dabija o exploatează cu mult interes în montările sale. O cutremurătoare viziune a vidului și deriziunii umane contemporane ne propune și cu „D-ale carnavalului”; montare modernă și fidelă textului caragialian, de un umor care nu mai e binevoitor, ci mai degrabă vitriolant. Un spectacol provocator a cărui estetică se apropie de cea a filmului mut, care scoate la lumină cu mijloace realiste absurdul condiţiei umane. Ansamblul scenografic (decorul Raluca Alexandrescu; costumele Liliana Cenean) și mișcarea scenică (Florin Fieroiu) surprind întreg mecanismul acestei comedii clasice „alb-negru” în care sunt prinse ca într-o morișcă destinele personajelor-fantoșă „ambetate” de gândul răzbunării în propria lor țopârlănie și imbecilizare. Prin „D-ale carnavalului”a lui Alexandru Dabija asistăm la un carnaval al mizeriei, golului și nimicniciei.
Jubileul unei bănci private
după "Jubileul" de Anton Pavlovici Cehov
27 Nov 2022
Regie:
Alexandru P. Rusu
Scenografie:
Kimberly Ligia Vintilă
Asistent scenografie:
Gabriela Vlădușel
Coregrafie:
Anca Stoica
Light design:
Alexandru Macrinici
„Jubileul" se înscrie prin natura comicului specific în vasta creație dramaturgică a lui A.P. Cehov. Andrei Andreevici, președintele băncii, se pregatește pentru aniversarea a 15 ani de când a preluat conducerea instituției, numai că Raportul anual nu este încă finalizat, Kuzma Nicolaevici, contabilul bancii, încercând să-i dea ultimele retușuri înainte de sosirea Delegației Membrilor Consiliului Director. Însă, deși simple, lucrurile, sunt pe cale de a se complica... toate acestea având o singură cauză...banii.
“Șipucin - un om modern al zilelor noastre, care are nenumărate scopuri nobile în viață: să facă cât mai mulți bani, să iubească și să fie iubit de cât mai multe femei, să aibă o carieră și să fie apreciat indiferent de meritele avute.” Axel Moustache
“Vitalitatea și verdețea Tatianei ocupă prea mult din ființa ei pentru a mai rămâne loc de alte profunzimi ale sufletului. Bucuriile ei sunt simple, la fel și tristețile, trăite puternic. Pentru mine, ea vine cu lecția vieții trăite ușor, deasupra problemelor prea detaliate, care pur și simplu o plictisesc. Ea colorează un spațiu cu cifre, rapoarte și hârtii, un spațiu care are atâta nevoie de ea!” Maria Teișanu
“Cehov ni-l înfățișează pe Hirin ca fiind plăsmuit dintr-un aluat al deadline-urilor stresante și al nevrozelor, al ipohondriei, al isteriei și al războaielor familiale. Nici nu ar putea fi altfel în lumea șefilor lipsiți de empatie, ba chiar sadici pe alocuri, a intrușilor care parcă vorbesc altă limbă sau a muierilor care-l cicălesc și îl agasează și care - nu-i așa? - sunt originea tuturor relelor. Deh, încă nu se născuse conceptul de Corectitudine Politică...” Pavel Bârsan
“Nastasia Feodorovna Mertciutkina este tipologia soției principiale ce-și revendică drepturile unui statut social atemporal și mereu retoric, "Dar cu banii cum ramâne?" Mereu în acțiune luând decizii sub impuls, reușește să răstoarne situațiile în favoarea ei! Pentru mine Merciutkina este femeia ce-și poartă cu demnitate singurătatea și înstrăinarea Sinelui autentic într-o lume a bărbaților așezați confortabil politic pe scara puterii efemere!” Magda Condurache
“O tipologie stereotipică, dar unică în maniera ei... reușește să capteze atenția directorului bancii, încercând totodată să păstreze discreția vis a vis de relația lor. Cu scopul de a se împlini pe plan financiar pentru a nu duce lipsurile copilăriei sale, tânăra secretară acționează în consecință și își asigură firea submisivă.” Ioana Bălan
Regele moare
de Eugène Ionesco
29 Nov 2022
Traducere: Vlad Russo și Vlad Zografi
Regie:
Andrei și Andreea Grosu
Scenografie:
Vladimir Turturica
Light design:
Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim ‒ motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei Regele moare. Textul este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală. Neliniștile nesfârșite, agonia permanentă din Jurnalele sale își găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme” despre moarte și acceptarea ei. O metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conștiințe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger‒ revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea ‒ nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin care el, omul,învață acceptarea, învață a muri. Dar Bérenger nu e singur. O are alături pe soția sa. Regina Marguerite și Regina Marie ‒ două aspecte ale uneia și aceleiași femei. Marguerite ‒ inițiatoarea, cea care permite accesul altor lumi „lumea dinaintea nașterii și cea de după”‒ ea îl naște, ea îl ajută să pășească în lumea de dincolo; Marie ‒ grația, tandrețea, fragilitatea ‒ neputincioasă în fața Morții.
Regele moare e un spectacol de o emoție copleșitoare, în care fiecare dintre noi joacă rolul principal.
Eugène Ionesco nu va înceta să se întrebe pe sine. „Am fost mereu obsedat de moarte. De la vârsta de patru ani, de când am știut că voi muri, angoasa nu m-a mai părăsit. E ca și cum aș fi înțeles, dintr-odată, că nu era nimic de făcut ca să scapi de ea și că nu mai era nimic de făcut în viață (…). Scriu, de asemenea, pentru a-mi exprima teama de a muri, umilința de a muri” (în „Notes și Contre-Notes”, Gallimard Idées 1966, p.309). Iar în „Journal en Miettes/ Jurnal în fărâme” (Gallimard Idées, 1967, p. 38), face remarca: „Mai ales morții îi adresez întrebarea „de ce” „cu groază”. Exemplele se numără cu zecile, cu sutele în opera lui. Angoasa lui crescând cu anii, E. Ionesco îi va scrie însuși Papei Ioan-Paul al II-lea:„ Prea Sfânt Părinte, De ce există Răul? De ce Suferința? De ce Moartea?” Ioan-Paul al II-lea, cu care mai schimbase alte două scrisori, îi va răspunde: „Papa nu are răspuns la toate”. Răspuns admirabil prin mărturisirea slăbiciunii sale iar nu răspuns de catehism sau de partid (oricare ar fi acela). Credința lui Eugène Ionesco era când Lumină, când destul de apropiată de aceea pe care o descrie Georges Bernanos: „A crede înseamnă a se îndoi 23 de ore, 59 de minute, 59 de secunde, și a crede o singură secundă”.
Marie-France Ionesco
Nebun din dragoste
de Sam Shepard
29 Nov 2022
Traducere: Andrei Marinescu
Regie:
Decor:
Costume:
Muzica:
Asistent scenografie:
Iulia Popescu
Regia tehnică:
Marcel Bălănescu
O piesă a unuia dintre cei mai cunoscuți dramaturgi contemporani, un artist revoltat și nonconformist, celebru nu numai în lumea teatrului, dar și în industria de film de la Hollywood.
Un thriller intens, cu răsturnări de situații și personaje captive propriilor amintiri și obsesii. Un spectacol în care pericolul este iminent, iar minciuna devine convenție și unică șansă pentru o iubire, poate mai puțin vinovată. Eddie și May sunt doi tineri obligați de propriul trecut să-și trăiască pasiunea în furie și nesiguranță.
„O poveste despre iubiri vinovate și secrete tragice de familie, despre trecutul care se transformă într-un demon ce naște în protagoniști un puternic conflict interior care devine sursă a violenței si iraționalității pasiunilor și acțiunilor lor. Un spectacol provocator despre dragoste și demonii ei, dar și despre diferența uneori periculoasă, alteori salvatoare dintre realitatea individuală, subiectivă și realitatea brută a faptului întâmplat." Claudiu Goga
Omul care a văzut moartea
de Victor Eftimiu
24 Nov 2022
Regie:
Muzica:
Gabriel Basarabescu
Scenografie:
Senzaţional! Planuri electorale date peste cap într-un oraş de provincie! Din cauza vieţii grele, un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată. Politica va învinge dragostea?
Deznodământ tulburător! Informaţii noi arată că povestea a fost doar o farsă. Un impostor a înscenat totul în detaliu. Cine este până la urmă Omul care a văzut moartea şi a bulversat viaţa unui oraş?
Victor Eftimiu a scris nu mult, ci imens: 140 de volume, 40 de piese, 200000 de versuri, 5000 de articole literare şi a ţinut 1000 de conferinţe publice. Comedia Omul care a văzut moartea trezeşte şi astăzi interesul pentru că pare ruptă din realitatea imediată. Haimanaua simpatică şi plină de haz, de tip hollywoodian, ajunge pe scena TNB în interpretarea lui Lari Giorgescu, tânărul actor nominalizat la Premiile UNITER (ediția din 2013) la categoria cel mai bun actor (pentru performanţa din D'ale noastre).