Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Starea antrenorului Eugen Neagoe este stabilă

Starea antrenorului Eugen Neagoe este stabilă

Starea de sănătate a antrenorului echipei Dinamo, Eugen Neagoe, este stabilă, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa.

"Domnul antrenor Neagoe este stabil, conştient, cooperant. Este internat în continuare pe secţia de cardiologie", a spus Opriţa.

Duminică seară, în timpul partidei cu Universitatea Craiova din cadrul etapei a doua a Ligii I, Eugen Neagoe a suferit o sincopă şi a fost nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţa aflată la Arena Naţională pentru a-i acorda primul ajutor.

În minutul 25 al partidei, arbitrul Istvan Kovacs a fluierat întreruperea partidei şi a permis intrarea ambulanţei pe teren până la banca tehnică a echipei Dinamo, unde antrenorul Eugen Neagoe era căzut în stare de inconştienţă.

Tehnicianul a fost suit pe targă şi urcat în ambulanţă, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, medicii folosind şi un defibrilator.

După aproximativ 15 minute, antrenorul dinamovist a părăsit Arena Naţională în ambulanţa în care i s-a acordat primul ajutor. AGERPRES

Subiecte în articol: Eugen Neagoe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri