Imunitatea colectivă la infecția cu COVID-19 este mai mare decât o arată testele, întrucât anticorpii din organismul persoanelor asimptomatice ori cu simptome ușoare pot duce la rezultate negative, arată un studiu al cercetătorilor de la Institutul Karolinska şi Spitalul Universitar Karolinska din Suedia.
Persoanele asimptomatice sunt imune la coronavirus datorită așa-numitelor Celule T.
"Celulele T sunt un tip de celule sangvine albe, specializate în recunoaşterea acelor celule infectate de un virus şi care reprezintă o parte esenţială a sistemului imunitar.
Analize avansate ne-au permis să cartografiem acum în detaliu reacţia celulelor T în timpul şi după infectarea cu COVID-19.
Rezultatele noastre indică faptul că de aproape două ori mai mulţi oameni au dezvoltat imunitate prin intermediul celulelor T, în comparaţie cu aceia în organismele cărora putem să detectăm anticorpi.
Studii mai mari şi mai îndelungate trebuie de acum să fie realizate atât pe celule T, cât şi pe anticorpi, pentru a înţelege cât de răspândită va fi imunitatea", a explicat Marcus Bugget, profesor asistent la Centrul pentru medicină infecţioasă din cadrul Institutului Karolinska şi unul dintre autorii principali ai studiului.
În cadrul studiului au fost realizate analize imunologice pe eşantioane prelevate de la peste 200 de persoane, dintre care multe erau asimptomatice sau prezentau doar simptome uşoare de COVID-19. Este vorba despre pacienţi internaţi la Spitalul Universitar Karolinska, dar şi alţi pacienţi şi membrii asimptomatici din familiile acestora, care au revenit la Stockholm după o vacanţă petrecută în Munţii Alpi, în luna martie. Persoane sănătoase care au donat sânge în 2019 şi în 2020 au alcătuit grupul de control şi au fost incluşi și ei în acest studiu.
"O observaţie interesantă este aceea că nu doar persoanele testate pozitiv cu COVID-19 au demonstrat imunitate prin celule T, ci şi mulţi asimptomatici din familiile lor, care au fost expuşi la noul virus. Mai mult, circa 30% dintre pcei care au donat sânge în luna mai 2020 aveau celule T specifice infectării cu COVID-19, un procent care este mult mai mare decât au arătat testele precedente realizate pentru detectarea anticorpilor", a spus Soo Aleman, coonsultant al studiului, de la Spitalul Karolinska.
Reacţia celulelor T este conformă cu măsurătorile realizate după efectuarea de vaccinuri aprobate pentru alte virusuri.
Pacienţii cu simptome severe de COVID-19 dezvoltă o puternică reacţie a celulelor T şi o reacţie a anticorpilor.
În cazul celor cu simptome uşoare nu s-a putut detecta reacţia stimulată de anticorpi, dar mulţi au demonstrat o reacţie bazată pe celule T.
"Rezultatele noastre arată că imunitatea publică la COVID-19 este probabil considerabil mai mare decât au sugerat testele pentru anticorpi. Dacă aşa stau lucrurile, atunci aceasta este, bineînţeles, o veste foarte bună din perspectiva sănătăţii publice", a declarat prof. Hans-Gustaf Ljunggren de la Centrul pentru Medicină Infecţioasă din cadrul Institutului Karolinska şi coautor al studiului.
Analizele pe celule T sunt mai complicate şi mai greu de realizat decât testele de anticorpi şi, din acest motiv, ele sunt efectuate doar în laboratoare specializate, precum cel aflat la Centrul pentru Medicină Infecţioasă de la Institutul Karolinska.
Autorii studiului nu sunt în conflicte de interese şi nu au înregistrate pe numele lor patente care să fie asociate cu rezultatele cercetării.