Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA, încă 325 de milioane de dolari pentru Ucraina

SUA, încă 325 de milioane de dolari pentru Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Statele Unite vor furniza Ucrainei asistenţă militară suplimentară, în valoare de 325 de milioane de dolari, a anunţat miercuri secretarul de Stat american, Antony Blinken, subliniind că sprijinul din partea aliaţilor occidentali va continua cât timp va dura invazia militară rusă.

"Acest pachet de asistenţă conţine muniţie suplimentară pentru sisteme mobile HIMARS furnizate de SUA, precum şi obuze de artilerie, sisteme anti-blindaj, arme mici, vehicule de sprijin logistic şi servicii de întreţinere esenţiale pentru consolidarea poziţiilor apărătorilor ucraineni pe câmpul de luptă", a declarat Antony Blinken, citat de agenţia Reuters.

"Rusia ar putea opri astăzi acest război. Până când Rusia va opri războiul, Statele Unite, aliaţii şi partenerii noştri vor menţine unitatea cu Ucraina cât timp va fi necesar", a subliniat Blinken.

Acesta este al 36-lea pachet de asistenţă militară oferit Ucrainei pentru respingerea invaziei militare ruse, a declarat Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. "Acest pachet de asistenţă se înscrie în eforturile noastre de a ajuta Ucraina să se apere de invazia brutală a Rusiei. Va conţine muniţie suplimentară pentru sistemele mobile de rachete HIMARS furnizate de SUA, precum şi sisteme anti-blindaj şi obuze de artilerie. Statele Unite vor continua să colaboreze cu aliaţii şi partenerii pentru a ajuta Ucraina să se apere, să îşi apere democraţia şi cetăţenii", a subliniat Karine Jean-Pierre.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sua ucraina ajutor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri