Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Surpriză. Cioloş descoperă pe Facebook aberaţiile din Codul Fiscal

Surpriză. Cioloş descoperă pe Facebook aberaţiile din Codul Fiscal

de Daniela Ivan    |   

Premierul Dacian Cioloş spune că vrea să elimine obligaţia ca o persoană care obţine venituri din mai multe surse să plătească la fondul de sănătate pentru fiecare sumă obţinută. Cioloș s-a trezit acum, pe final de mandat, să rectifice această aberaţie fiscală, şi se comportă ca şi cum până acum nici nu ar fi ştiut de ea, deşi aceasta este în vigoare de la începutul acestui an, de când s-a modificat Codul Fiscal. O persoană poate plăti şi trei-patru contribuţii la Sănătate dacă are mai multe surse de venit, însă când ajunge la spital, are parte de servicii deplorabile.

Premierul a făcut acest anunț pe contul său de Facebook, răspunzând la comentariul unui cetăţean. "Dacă o persoană e pensionară, spre exemplu, dar este şi managerul unei mici firme, trebuie să plătească la Sănătate de două ori: o dată ca pensionar, o dată ca manager. De ce? E vorba de o singură persoană! I se fac prestaţii de sănătate duble?", s-a plâns contribuabilul pe contul de socializare al premierului. În replică, Dacian Cioloş i-a scris că este într-adevăr vorba despre o aberaţie legislativă pe care Guvernul se gândeşte să o corecteze. Acesta nu a fost singurul comentariu pe care Cioloş l-a primit pe această temă. „Atâta timp cât ești plătitor de CASS, nu înțeleg de ce trebuie să cotizezi din toate veniturile, suntem un om, nu mai mulți într-unul, ar fi mai corect să fie posibil să putem plăti mai mult (pachete bazic, mediu, extra) dar să putem beneficia de servicii și compensaţii, să nu mai ajungem să fim respinși că nu mai sunt fonduri!!! Plătim mai mult, dar fondurile sunt mai puține“, a scris și Serban Lucia, pe contul de Facebook al premierului.

De multe ori, românii care au nevoie de servicii medicale trebuie să le plătească pentru că, în loc de analize sau investigaţii, primesc un loc pe listele de aşteptare.

Subiecte în articol: dacian ciolos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri