Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: ALDE nu vede rostul alegerilor anticipate

Tăriceanu: ALDE nu vede rostul alegerilor anticipate

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că partidul pe care-l conduce nu vede care este rostul alegerilor anticipate.

"ALDE nu va merge pe fenta cu anticipatele, nu pentru că ne e frică, ci pentru că nu văd sensul lor, nu văd ce poate să câştige România şi ce pot să câştige românii dacă alegerile se vor ţine cu trei sau patru luni înainte. Dacă ar fi fost, poate cu un an, un an jumătate, sigur că ar fi avut un sens politic. Stau şi-mi pun întrebarea pe care cred şi-o pun mulţi: 'Ce nu poate face Guvernul Orban astăzi şi ar putea să facă după anticipate?' I-a pus cineva vreo piedică? Slavă Domnului că nu! Nu am observat acest lucru. (...) Încep să cred din ce în ce mai mult că scopul este a de păcăli românii, acum, la alegeri anticipate, pentru ca mai apoi să vină cu un program de austeritate care să includă neaplicarea programului de creştere a pensiilor, a alocaţiilor şi a salariilor", a afirmat Tăriceanu, duminică, la Convenţia anuală a PRO România.

Potrivit acestuia, "actualul guvern pare să dorească cu orice preţ ca România să fie la coada Uniunii Europene".

"România să fie în continuare o piaţă de forţă de muncă ieftină pentru companiile străine, România să continue să fie un furnizor de forţă de muncă pentru ţările din Vest. Şi, sigur, nu numai atât, din punct de vedere politic să continuăm să fim unii care spun tot timpul: 'Da, suntem de acord'", a susţinut Tăriceanu.

La reuniunea PRO România a sosit şi preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Între cei care au luat cuvântul Convenţia Pro România s-au aflat Mircea Diaconu, Claudiu Crăciun - preşedinte DEMOS, Gabriela Firea - preşedinte PSD Bucureşti, Alexa Coita - Platforma Social Liberală.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri