Jurnalul.ro Auto Tehnologia auto care ne schimbă viața

Tehnologia auto care ne schimbă viața

de Tudorel Muşat    |   

Mașini solare, inteligente sau conectate cu casa. Cu roți omnidirecționale, sau dispunând de realitate augmentată. Tehnologia zilelor de azi și puterea de calcul a computerelor de bord fac traiul mai ușor utilizatorilor și transformă banalul automobil într-un fel de partener pentru o viață mai ușoară. E drept, avântul tehnologic este frânat puternic în acest moment de lipsa subansamblelor sau a materiilor prime și a invaziei Rusiei în Ucraina.

Cum ar fi să ai o mașină căreia nu trebuie să-i mai faci plinul cu jumătate din salariul minim sau să alergi după o priză la care să o lași peste noapte. O soluție ar fi automobilul solar. Un astfel de autovehicul există. Se numește Lightyear One și poate fi condus „luni de zile fără încărcare”, promit producătorii. Automobilul electric folosește puterea luminii solare pentru a-și menține încărcată bateria de 60 kWh. Compania vrea să producă 500 de modele Lightyear One pentru a fi disponibile la vânzare în această vară. Potrivit producătorului olandez, utilizarea medie va avea ca rezultat o autonomie de 725 de kilometri (WLTP). Lightyear One poate funcționa și fără încărcare la priză datorită panourilor solare care colectează energie de la soare pentru a încărca acumulatorul. Acoperișul, capota și partea din spate ale modelului One sunt acoperite fiecare cu panouri solare care pot acumula energie în fiecare oră pentru parcurge până la 12 kilometri. O mașină Lightyear One parcată poate acumula energie de la soare pentru a parcurge 96 de kilometri în doar 8 ore sub soare puternic. Chiar și cu cerul acoperit de nori, Lightyear One poate acumula energie pentru o autonomie de 40 de kilometri. Presupunând că oamenii conduc în medie 30 de kilometri pe zi, teoretic, bateria mașinii nu ar trebui să fie niciodată conectată la priză. Cu toate acestea, Lightyear va echipa vehiculul cu un sistem de încărcare pentru cei care doresc să-și încarce bateria mai rapid. În testul la 130 km/h, Lightyear a avut un consum de 14,1 kWh la 100 de kilometri. Acesta scade la 8,3 kWh la 100 de kilometri când este condus în condiții normale. Datorită construcției sale din aluminiu și fibră de carbon, Lightyear One are o greutate proprie de doar 1.315 kg.

HoloLens în VW

Volkswagen vrea să introducă realitatea augmentată pe mașinile sale. Tehnologia HoloLens va permite urmărirea instrucțiunilor sistemului de navigație direct pe parbriz, sau pe bord, cu sau fără o cască specială purtată pe cap. Potrivit explicației furnizate pe blogul Microsoft, sistemul bazat pe realitate augmentată urmărește mișcarea folosind o combinație de camere video și o unitate de măsură inerțială care folosește accelerometre și giroscoape. Într-o mașină, măsurătorile oferite de acești doi senzori pot intra în conflict cu senzorii care detectează mișcare, dar camerele video fac corecția observând mediul și folosind un soft specializat conceput de Microsoft. HoloLens nu este însă o soluție ieftină de realitate augmentată. Costul ar fi de 3.500 de dolari dacă soluția ar fi vândută la volum mare direct către companii și instituții. Cu siguranță, viitorul cockpit AR va fi o dotare opțională pentru viitoarele mașini Volkswagen, și nu una tocmai ieftină.

Casa, controlată din mașină

BMW s-a gândit să integreze automobilul cu locuința. Utilizatorii limuzinelor germane îşi pot controla Bosch Smart Home cu uşurinţă, în siguranţă şi convenabil prin integrarea Apple CarPlay şi asistentul vocal Siri în timp ce conduc. Cu noul sistem de operare BMW 8 din i4, conducătorii pot spune pur şi simplu „Hei Siri” pentru a activa asistentul vocal digital. Pentru prima dată nu mai este necesară apăsarea butonului de microfon de pe volan. Cu HomeKit şi Apple CarPlay de la Apple, luminile sau temperaturile de acasă pot fi reglate perfect şi inteligent, iar starea uşilor şi ferestrelor poate fi verificată. Beneficiile integrării Apple CarPlay în automobilul BMW şi accesul corespunzător la produsele Bosch Smart Home sunt clarificate în campania „Living the smart life”. În patru scurtmetraje diferite, trei prieteni urcă în BMW i4 şi pornesc în călătorie. După un timp, colegii de apartament se întreabă în diferite scenarii dacă jaluzelele de acasă sunt închise, luminile sunt stinse sau sistemul de alarmă este activ. În loc să se întoarcă pentru a verifica, o întreabă pe Siri prin Apple CarPlay.

Siri nu răspunde doar la comenzi, ci şi la întrebări. De exemplu, colega de apartament Audrey pune următoarea întrebare în clipuri: „Hei Siri, sunt toate ferestrele de acasă închise?”. Filmele ilustrează cât de uşor şi convenabil pot fi controlate dispozitivele Bosch Smart Home prin integrarea Apple CarPlay în automobilul BMW şi modul în care rutina de zi cu zi poate fi parcursă cu uşurinţă în timpul deplasării cu mașina.

Parcarea crab

Parcarea ar putea deveni în viitorul apropiat mult mai facilă. Hyundai pregătește un „crab walk”, un sistem de virare independent al fiecărei roți al unei mașini. Producătorul coreean de automobile Hyundai a depus recent un brevet la Oficiul pentru Brevete și Mărci din Statele Unite ale Americii pentru sistemul de direcție independent al roților. Comparativ cu sistemul dezvoltat de GM, cei de la Hyundai propun două funcții noi. Astfel, viitoarele modele Hyundai dotate cu modul „crab walk” vor putea să se deplaseze complet în lateral. Acest lucru va înlesni intrarea și ieșirea din locurile de parcare strâmte deoarece nu va mai fi nevoie de nicio manevră. De asemenea, sistemul propus de Hyundai va permite întoarcerea mașinii în jurul propriei axe. În acest mod, se va renunța la clasicele manevre de întoarcere de tip „U turn”, iar diametrul de întoarcere va fi mai mic. În același timp, centrul cercului de rotație ar putea să nu coincidă cu cel al mașinii. Deocamdată nu se știe când va intra în producția de serie modul „crab walk” al coreenilor și nici care vor fi modelele Hyundai și Kia care vor primi această tehnologie. General Motors a implementat deja pe noul Hummer electric un sistem „crab walk”. Acesta permite un mod de virare al fiecărei roți de la o mașină independent una de cealaltă până la un unghi de 10 grade, iar când șoferul apasă pe pedala de accelerație, vehiculul se va mișca pe diagonală exact cum merge un crab.

Gunoieri AI

Chinezii de la WeRide și Yutong au lansat un vehicul autonom numit Robosweeper. Acesta este un vehicul care curăță străzile fără să fie condus de un șofer. Robosweeper va fi utilizat doar în marile orașe din China. Fiind un vehicul autonom Robosweeper nu are habitaclu. Acest lucru este evidențiat de geamurile cu tentă închisă pe toate părțile. Robosweeper permite autonomie de Nivelul 4, cu ajutorul senzorilor plasați în jurul vehiculului. Întreaga flotă va fi controlată prin intermediul unei platforme cloud. Planificarea rutelor, supravegherea și întreținerea vehiculului, care include încărcarea, reumplerea cu apă a sistemului de curățare și descărcarea deșeurilor vor putea fi realizate fără intervenția umană. Prima flotă de vehicule Robosweeper va fi testată în orașul Guangzhou. Companiile WeRide și Yutong au mai lansat astfel de vehicule autonome care oferă servicii publice: Robotaxi, Robovan și Robobus.

 

Cifre

 

- 4, nivelul de autonomie al mașinilor de gunoi din China

- 725 km, autonomia mașinii solare Lightyear One

- 3.500 de dolari, costul unui HoloLens folosit de VW

 

Avantaje

- tehnologiile vor face mașinile mai inteligente

- locuința, controlată din automobil

- surse alternative de alimentare

 

Dezavantaje

- necesar mai mare de resurse rare

- automobile mai scumpe

- războiul și crizele împiedică folosirea tehnologiilor

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri