Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tel Drum vrea în insolvenţă să scape de DNA

Tel Drum vrea în insolvenţă să scape de DNA

de Cristian Anton    |   

Tel Drum SA încearcă să scape de DNA la adăpostul Legii falimentului, cerându-şi insolvenţa în aceeaşi zi în care procurorii au anunţat extinderea urmăririi penale faţă de societate. Aparent, firma nu avea nici un motiv să solicite acest lucru, având profituri consistente şi numeroase contracte cu statul în derulare. Dacă tribunalul îi va accepta însă cererea de intrare în insolvenţă, Tel Drum va scăpa de executare silită şi poprirea pe conturi dispusă de DNA. Pe de altă parte, dincolo de problemele penale, celebra firmă teleormăneană se confrunta la sfârşitul anului 2017 şi cu serioase dificultăţi financiare, fiind raportate peste 100 de refuzuri de plată, din cauza lipsei totale de lichidităţi.

Tribunalul Teleorman va judeca pe 29 ianuarie cererea de intrare în insolvenţă depusă de debitorul Tel Drum SA pe 17 ianuarie, într-un dosar având ca materie falimentul. Reprezentanţii companiei au invocat sechestrul pus de DNA, care ar fi pus firma în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile contractuale şi plăţile.

32.118.589,51 lei este prejudiciul invocat de DNA în dosarul Tel Drum

În aceeaşi zi, DNA anunţa extinderea urmăririi penale faţă de Tel Drum SA, suspectată de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

A beneficiat de multe contracte cu statul

La prima vedere, insolvenţa sau falimentul Tel Drum este de domeniul absurdului. Compania despre care DNA susţine că este controlată de preşedintele PSD Liviu Dragnea a raportat pentru 2016 o cifră de afaceri de 223.531.810 lei şi un profit net de 2.191.320 lei, cu 696 de angajaţi. Numai în ultimii cinci ani, firma a înregistrat câştiguri nete de aproape 16 milioane de lei, iar contractele cu statul sunt primite cu regularitate şi asigură încasări pentru mai mulţi ani de acum înainte.

Tel Drum SA a beneficiat în perioada 2007- 2017 de circa 200 de contracte cu statul, în valoare totală de 480 de milioane de euro. Principalii clienţi au fost Compania Naţională de Drumuri şi Consiliul Judeţean Teleorman, judeţele Constanţa, Satu Mare, Dâmboviţa, Olt etc.

Un ultim exemplu în acest sens este contractul pentru deszăpezirea judeţului Teleorman, valabil până în 2021, în valoare de 96 de milioane de lei, primit în octombrie 2017.

Aproape nimeni nu supravieţuiește procedurii de insolvenţă

La prima vedere, Tel Drum încearcă să se pună la adăpost de DNA sub prevederile legii falimentului. Cel mai important beneficiu al intrării în insolvenţă este suspendarea oricăror proceduri de executare silită. Toate operaţiunile din perioada insolvenţei se derulează printr-un cont unic, care nu poate fi poprit, iar debitorul nu mai poate fi executat silit de nimeni. În plus, se stopează curgerea de dobânzi, penalităţi sau majorări, mai ales la datoriile la stat. Mai mult, poţi denunţa orice contract pe care îl consideri păgubos şi pe care nu ai avea cum să-l denunţi în mod normal fără plata de despăgubiri.

5% este procentul firmelor care supravieţuiesc în România unei proceduri de insolvenţă

Dacă intenţia debitorului nu este falimentul propriu-zis, care presupune vânzarea a tot ce ai şi desfiinţarea afacerii, orice insolvenţă presupune urmarea unui plan de reorganizare, de redresare, care se întinde pe trei ani, sub supravegherea unui judecător. Problema este că în România firmele care îşi declară insolvenţa şi se „însănătoşesc” după un astfel de plan sunt mai degrabă excepţii, imensa lor majoritate sfârşind în faliment şi dizolvare. 

Multe incidente de plăţi în ultima lună

Dincolo de problemele penale, Tel Drum are şi grave dificultăţi financiare, care au ieşit în evidenţă în ultima lună. Potrivit informaţiilor oferite de supervizor.ro, Tel Drum avea probleme cu lichidităţile încă dinainte ca DNA să pună poprire pe conturi. Celebra firmă apare în Centrala Incidentelor de Plăţi a BNR cu 41 de cecuri refuzate la plată şi 74 de incidente cu bilete de ordin, din perioada 21 decembrie 2017- 22 ianuarie 2018, din lipsă totală de disponibil, în valoare totală de peste 4,6 milioane de lei. În urma incidentelor de plată raportate, Tel Drum a primit interdicţie bancară de a mai emite cecuri între 22.12.2017 şi 22.01.2019.  

Falimente răsunătoare din motive penale

Mai mult ca sigur, DNA va cere instanţei interzicerea iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a Tel Drum. Rămâne de văzut cum va decurge acest război, dar antecedentele nu sunt deloc de partea firmei. Pe lângă şansele infime de reuşită a reorganizării, dovedite în economia reală, avem şi exemplele recente ale unor drumari chiar şi mai mari decât Tel Drum care s-au prăbuşit după intrarea în insolvenţă.

2,6 miliarde de euro este valoarea contractelor primite de foştii „regi ai asfaltului” de la stat, împărţite frăţeşte

Astfel, Romstrade a dat faliment după arestarea patronului Nelu Iordache, cu datorii de 700 de milioane de euro şi lăsând peste 1.000 de angajaţi pe drumuri. La rândul său, Tehnologica Radion a sfârşit tot din cauza problemelor penale ale lui Theodor Barna, cu datorii de 90 de milioane de euro şi 2.000 de oameni lăsaţi fără locuri de muncă.

Subiecte în articol: insolventa tel drum dna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri