Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că referendumul pentru redefinirea familiei ar putea avea loc la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lui octombrie, el neexcluzând nici varianta ca plebiscitul să se întindă pe durata a două zile. Decizia finală privind referendumul cerut de Coaliţia pentru Familie se va lua în conducerea coaliţiei, al începutul lunii septembrie.
„Cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, în sensul dorit de cei 3 milioane de cetăţeni care au semnat acea iniţiativă. Şi referendumul poate fi organizat la sfârşitul lunii septembrie, poate fi 30 septembrie - ultima duminică din septembrie - sau prima duminică din octombrie. Sper să avem o discuţie şi cu Guvernul şi o vom avea în perioada următoare (...) Nu e obligatoriu să fie duminică şi nu e obligatoriu să fie doar o zi", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, la Palatul Parlamentului. În paralel însă, Dragnea crede că este nevoie şi de o reglementare a parteneriatului civil. „Nu am fost şi nu voi fi niciodată intolerant, ba dimpotrivă. Trebuie să clarificăm noţiunea de familie, dar trebuie să clarificăm şi parteneriatul civil, pentru că eu sunt absolut convins că fiecare cetăţean din România, şi nu numai, trebuie să aibă posibilitatea în ţara în care trăieşte să trăiască aşa cum simte, sigur fără să deranjeze alte comunităţi", a arătat liderul PSD. Totuşi, acesta crede că parteneriatul civil ar trebuie să aibă anumite limite, arătându-se reticent faţă de posibilitatea ca membrii cuplurilor de acelaşi sex să poată adopta. „Eu, personal, am o rezervă aici” , a mai spus Dragnea.