Jurnalul.ro Ştiri Observator Se oprește căldura în București. Termoenergetica: Vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire

Se oprește căldura în București. Termoenergetica: Vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire

de Redacția Jurnalul    |   

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă încheierea sezonului de încălzire 2023 - 2024, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă

„Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă încheierea sezonului de încălzire 2023 - 2024, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă. Vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti”, potrivit unui comunicat de presă.

Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

Reducerea progresivă a temperaturii de livrare, oferă posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopții, în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare. Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00”.

Asociațiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor, pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituției, la secţiile de termoficare de sector sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.

„De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților legali ai acestor instituții”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri