Tesla intenţionează să investească cinci miliarde de dolari în construirea unei fabrici în China, în condiţiile în care războiul comercial cu SUA face şi mai presantă stabilirea producţiei pe cea mai mare piaţă auto din lume, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Producătorul american de automobile electrice ia în considerare obţinerea de fonduri din China pentru a finanţa cel puţin o parte din investiţia pentru uzină, adaugă sursele. În iulie, Tesla a semnat un acord cu autorităţile de la Beijing pentru construirea unei fabrici la Shanghai, numită "Gigafactory" - prima unitate a producătorului situată în afara SUA. Aici ar urma să fie produs noul sedan Model 3 până în 2020.
Construirea unei facilităţi de producţie în statul chinez a devenit crucială pentru Tesla după ce autorităţile de la Beijing au impus tarife vamale de 25% la importurile de maşini din SUA, ca represalii la tarifele vamale de 34 miliarde dolari pentru bunuri chinezeşti introduse de Washington.
China este cea mai mare piaţă din lume pentru vehiculele electrice şi a doua cea mai mare piaţă pentru Tesla. Analiştii de la Bloomberg Intelligence estimează că Tesla va investi în fabrica din China zece miliarde de dolari, dublu faţă de cât previziona producătorul american de automobile electrice.
Succesul Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 220 de mile (350 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele, este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă, întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla. AGERPRES