Jurnalul.ro Auto Test pe autostradă cu o mașină electrică

Test pe autostradă cu o mașină electrică

de Tudorel Muşat    |   

Cel mai mare stres pe care ți-l poate da un automobil electric este cauzat de autonomie. Și acesta e cu atât mai accentuat cu cât ai de ajuns undeva în afara orașului, iar drumul cel mai rapid este pe autostradă. Dacă până anul trecut, la majoritatea vehiculelor electrice, acest test îi putea dovedi slăbiciunea, de anul acesta situația s-a schimbat. Bateriile au devenit din ce în ce mai puternice, iar stațiile de încărcare, din ce în ce mai multe. E drept că și prețul folosirii unui astfel de automobil a crescut, pentru că acum încărcarea rapidă se face contra cost la majoritatea punctelor, iar prețul nu e deloc mic. Am testat trei zile noul Zoe 50 în oraș și pe autostradă să vedem cât de mult poate duce în regim intes de exploatare.

 

Diferențele între noul Zoe și generația anterioară nu sunt esențiale, dacă judecăm după aspectul exterior. Fară a avea cele două versiuni în față pentru comparație, doar un cunoscător ar putea să găsească schimbările care au intervenit de la o generație la alta, pentru că forma în ansamblu nu s-a schimbat astfel încât să iasă în evidență. Dar dacă punem față-n față noul și vechiul Zoe vom observa că au intervenit mai multe schimbări la partea frontală. Există acum o nouă grilă sub forma unei plase cu ochiuri mari care înlocuiește vechile linii orizontate. Blocurile optice au fost schimbate și au crescut în dimensiune și formă pentru a intergra și lumini de zi care se întind pe întreg perimetrul farului. Spoilerul față cuprinde și guri de aer mari care dau senzația de sportivitate și noi faruri de ceață. A fost păstrată priza în încărcare care se află sub sigla mare de sub capotă. La partea din spate designul a fost păstrat neschimbat, modificarea fiind doar la stopuri care au acum alte linii.


Putere mai mare


O schimbare esențială apare acum la nivelul propulsiei. Acumulatorul a fost crescut la 52 de kWh, cu păstarea celor 400 V și a aceluiași număr de celule, 192. În schimb, avem de-a face cu o modificare de tehnologie și densitate pentru că față de varianta anterioară s-au câștigat 11 kWh crescându-se greutatea doar cu 19 kg. Noul acumulator permite spargerea barierei psihologice a autonomiei. Producătorul spune că noul Zoe poate parcurge conform măsurării în ciclu WLTP o distanță de 395 km. Aceasta este distanța maximă măsurată în condiții ideale, mai ales de temperatură. Eu am preluat un Zoe încărcat la 100% și-mi indica, în baza consumului anterior memorat de computer, o autonomie de 355 km. A doua componentă schimbată la noul Zoe este puterea pe care o poate furniza motorul. Nu doar că are o autonomie mai mare, dar are și o putere care a crescut de la 109 cai la 135 de cai. Nu există însă surplus de cuplu, motiv pentru care nu vom avea un sprint mai rapid. Viteza de 50 km/h se atinge în 3,9 secunde, ceea ce face ca Zoe să creeze o frumoasă senzație la volan de mașină rapidă care zvâcnește de la stop prima într-o liniște totală. Se aud doar zgomotul scos de motorul silențios și cel al gumelor care calcă asfaltul. 
Am vrut să văd cum se comportă un Zoe pe autostradă, acolo unde îi este cel mai greu, pentru că nu poate să facă frânare recuperativă și să-și încarce bateria așa cum o face în oraș. Practic avem de-a face cu un consum continuu care mănâncă vârtos din autonomie. Așa că am ales A2 pe un parcus de circa 120 km dus-întors. Când am ajuns pe autostradă aveam o autonomie de 349 km. După circa 100 km, autonomia a scăzut la 181 km, pierzâd practic 168 km. Consumul mediu a atins 22 kWh/100 km, dar am mers o distanță destul de mare la viteza maximă a mașinii, aerul condiționat pornit și muzică la nivel mediu. Viteza maximă este conform specificațiilor tehnice de 135 km/h, însă, în realitate, Zoe atinge ușor 145 km/h. Este maximumul pe care îl poți cere în materie de viteză. Pentru un automobil electric este însă recomandat parcursul la o vitează de croazieră de maximum 100 km/h. Pentru asta există un buton Eco care are ca sarcină să limiteze viteza la acest nivel, dar să reducă și folosirea climei pentru a solicita cât mai puțin acumulatorul. Zoe este un automobil stabil, la această caracteristică contribuind și centrul de masă care este mai jos decât la un vehicul pe combustie internă similar ca proporții, pentru că acumulatorul care cântărește 326 km este plasat sub podea. În contradicție cu poziționarea centrului de masă, poziția la volan este înaltă, cu o bună vizibitate asupra șoselei. Zoe își dovedește cu adevărat vocația în oraș. Cu cât acesta este mai aglomerat cu atât mașina electrică este mai eficientă. Pentru că aruncă foarte puțin din energia pe care un automobil clasic o transformă în clădură prin frânare, un autoturism electric încearcă să-și folosească motorul sincron pe modul de frână și să încarce acumulatorul cât mai mult. Frâna clasică peste folosită doar atunci când motorul nu poate face față unei opriri rapide într-un timp scurt. Așa se face că după ce am ieșit de pe autostradă și am resetat computerul de bord pentru a lua în calcul doar parcursul urban, consumul a scăzut brusc de la 22 la 11 kWh/100 km, iar autonomia a început să crească. La predare, după 200 km parcurși, din care 120 pe autostradă, mai avem 20% din baterie și o autonomie de 75 km. Autonomia maximă de 395 km este obținută dintr-un mix format din 57% traseu urban, 25% mixt și 18% autostradă la temperatura ideală ambientală de 20 de grade Celsius. Când temperatura trece sub zero grade, scade serios și autonomia.


 Unde o încărcăm


Alimentarea este altă mare problemă la o mașină electrică. Susținătorii înfocați ai acestui tip de autovechiul spun că odată cu folosirea electricelor trebuie să ne schimbăm și mentalitatea. Să renuțăm la ceea ce știam despre cele cinci minute petrecute la pompă care sunt necesare pentru un plin. Trebuie să gândim mai mult în termenii pe care îi folosim la smartphone. Adică să încărcăm atunci când avem ocazia și prindem un fir liber. Pentru că la noul Zoe a crescut capacitatea bateriei, și timpul de încărcare este mai mare atunci când folosim priza de acasă care este limitată în modul de siguranță la 10A. Dacă bateria de 41 kWh ajunge la plin în 25 de ore, cea de 52 kWh are nevoie de 34 de ore pentru a atinge nivelul maxim. Dacă pentru priza de 22 kW erau necesare 2 ore și 40 de minute, acum timpul ajunge la 3 ore. În schimb, la borna de 63A și 43 kW vechiul Zoe se încărca la 80% în 1 oră și 40 de minute, iar cel nou la borna de 50 kw atinge aceeași capacitate în 1 oră și 10 minute. Ce-i drept, e mai greu de găsit o asemena stație de încărcare, cele mai facile fiind de 22 kw. Însă, în acest caz, vorbim despre alte costuri. Dacă un plin de 52 kWh la priza de acasă ne costă circa 32 de lei, adică echivalentul a 2 litri consum de benzină la 100 de km, la o stație de mare putere încărcarea se face contra timp. Un furnizor de enerige pentru mașini electrice cere 0,45 de euro/min la la stația de 50 kw și 0,15 euro/min la cea de 22 kW. Asta înseamnă că un plin ajunge să coste 130 de lei la stația de 22 kwh și echivalentul consumului în benzină să fie de 8 litri/100 km. Prețul este ceva mai mic dacă încărcarea se face în baza unui abonament. Zoe furnizează pe harta de navigație și locațiile punctelor de încărcare precum și tipul de stație. Sistemul îți arată și câtă autonomie ai câștigat în timpul cât vehiculul a stat la priză. Trebuie să ținem cont însă și de costurile cu mentenanța unui automobil electric, mult mai mici decât în cazul unui autoturism clasic. Există foarte puține piese în mișcare, nu se face schimb de ulei sau filtre, plăcuțele de frână țin mult mai mult pentru că nu sunt așa de solicitate, dispar o mare parte din curele, nu avem bătăi de cap și enumerarea poate continua. Dar teama cumpărătorului este ridicată de accumulator, care reprezintă o parte importantă din contravaloarea automobilului și are o garanție limitată, 5 ani sau 100.000 km, sau fără limită de kilometraj pe durata primelor 24 de luni în cazul lui Zoe.


Alt habitaclu


Noua electrică de la Reanult are un interior modificat. Există un nou tip de display. Consola centrală este acum completată de o tabletă EASY LINK de 7 inchi care integrează navigația, sistemul de sunet cu capabilități bluetooth și o cameră hd pentru mersul cu spatele. Sistemul de sunet Bose, cu amplificator montat în portbagaj, este pus în valoare de liniștea din habitaclu, mai ales în mediul urban. A fost schimbată și planșa unde sunt amplasate butoanele pentru aer condiționat. Telefonul poate fi încărcat prin inducție și prin patru porturi USB, două în față, două pentru pasagerii din spate. Există loc suficient la picioare pentru toți ocupanții, iar portbagajul are o capacitate de 338 de litri. La nivel de asistenți ai șoferului există sistem de recunoaștere a indicatoarelor, de menținere a benzii reluare, de monitorizare a unghiului mort și de schimbare automată a fazei lungi. Prețul lui Zoe pleacă de la 30.350 pentru varianta cu baterie de 41 kWh și ajunge la 33.250 de euro pentru 52 kWh și echiparea Intens. Statul acordă un ecobonus de 10.000 de euro, la care se adugă și tichetul Rabla de 1.340 de euro.


Noul Zoe Z.E. 50 este cu 2.100 de euro mai ieftin decât varianta anterioară Z.E. 40, deși oferă o autonomie mai are și mai multă putere.

Avantaje
- nepolunat
- consum urban foarte mic
- ecobonus de 10.000 de euro


Dezavantaje
- timp mare de încărcare
- garanția bateriei
- autonomia depinde de temperatura exterioară


Cifre
- 145 km/h, viteza maximă
- 355 km, autonomia reală
- 3 ore, timpul de încărcare la priza de 22 kW
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri