„Petre Ispirescu s-a născut în 1830, la București, în familia unui frizer din mahalaua Pescăria Veche și a unei mame ardelence, căreia învățase să-i cânte, pentru divertisment, la chitară. Cu excepția unei ieșiri la Roșiorii de Vede, unde fiica sa fusese numită institutoare, Ispirescu n-a părăsit niciodată capitala Munteniei. Autodidact pasionat, tipograf de meserie din adolescență, cu o carieră apreciată în domeniu, «inaugurată» în 1858 cu o detenție pentru activități unioniste (editarea corespondenței secrete a caimacamului Vogoride), Petre Ispirescu se lansează după Unire grație protectorului său Vasile Boerescu (care-i va da și direcția unei tipografii)”, consemna criticul și istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate faimosului culegător de basme și povești românești.
Mitul generației ’30
„În 1862, stimulat de Nicolae Filimon, Ispirescu publică în revista Țăranul român, apoi într-o primă culegere personală, basmele «pentru copii» «Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte», «Prâslea cel voinic și merele de aur», «Balaurul cel cu șapte capete», «Fata de împărat și pescarul» și «Fiul vânătorului», care îl vor transforma în clasic al genului - aprecia, în continuare, profesorul Paul Cernat. «Înșir-te mărgărite» și «Ileana Sâmziana» (între altele) vor stimula imaginația multor scriitori culți, iar «Greuceanu» e un must folcloric. Despre atipicul «Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte», unul dintre rarele basme fără happy end, Constantin Noica va scrie (în «Sentimentul românesc al ființei») un eseu filosofic remarcabil («Basmul ființei...»), iar congenerul Mircea Eliade vedea în el mitul generației sale (1930)”.
O carte de vizită pentru copii
Apropiat de liberali, protejat de C.A. Rosetti și Ion Ghica (care-l și numește în fruntea Imprimeriei de Stat), fondator de asociații tipografice, Petre Ispirescu a fost un culegător de folclor apreciat de junimiști și elogiat de post-junimiști, inclusiv de savanți precum Moses Gaster. „În 1872 publică «Legendele și basmele românilor. Ghicitori și proverburi» (cu o prefață de B.P. Hasdeu), apoi «Snoave sau povești populare», iar în 1876 - «Ispravele și viața lui Mihai Viteazul». În 1882 și-a reunit, la sfatul lui Vasile Alecsandri, piesele de rezistență în volumul «Legendele și basmele românilor», carte de vizită pentru generații întregi de copii (și nu numai). Mulți dintre noi - generația mea în orice caz - am crescut cu ele”, recunoștea, franc, Paul Cernat.
Între Ion Creangă și Anton Pann
Dar să facem loc ultimelor tușe relaționate cu Petre Ispirescu: „A publicat și un volum apreciat despre folclorul copiilor («Jocuri și jucării de copii», 1885). O altă culegere de impact a fost «Poveștile unchiașului sfătos, basme păgânești» (1879). Proaspăt și atașant, din păcate puțin cunoscut, e jurnalul său din 1865-1870, restituit de Paul Cornea și Elena Piru”. Concluzia: „Sobru și reținut ca efecte stilistice, fără savoarea narativă a unui Ion Creangă, Ispirescu este principalul folclorist în proză al secolului XIX românesc. O figură-reper, comparabilă, mutatis-mutandis, cu cea a predecesorului Anton Pann”.
Afacerea „Vogoride”, drumul literelor pentru un fiu de frizer
1858 a fost anul hazardului și al schimbării (norocoase) pentru Petre Ispirescu. A început periculos, dar s-a sfârșit printr-o formidabilă răsturnare de planuri. În contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, conducerea tipografiei „Copainie” (la care lucra de patru ani, după ce-și dăduse demisia de la tipografia conului Zaharia Carcalechi - unde trudise de la 14 ani) a acceptat să imprime, fără a prezenta textul Cenzurii, corespondenţa secretă a principelui Vogoride, mișcare strategică favorabilă unioniștilor. Cazul a făcut vâlvă, poliția a fost mânată să limpezească situația, așa că a arestat toți tipografii, inclusiv pe Petre Ispirescu, și le-a închis afacerea. Încarcerat la 28 de ani pentru activitate subversivă, viitorul băiatului de frizer din mahalaua Pescăria Veche părea compromis.
La închisoare, apoi asociat în afaceri cu un ministru
Doar că la sfârșitul anului, odată cu răsturnarea vechii orânduiri, s-a schimbat și soarta tânărului Petre Ispirescu, care strânsese trei săptămâni amare de pușcărie în ziua în care a fost pus în libertate și luat sub aripa protectoare a viitorului ministru de externe Vasile Boerescu. Binefăcătorul său nu doar că l-a scos din lanțuri, dar i-a și propus o afacere pe cinste: conducerea unei tipografii moderne. Unul - cu banii, celălalt - cu administrarea. Și totul a mers uns. Aici, Ispirescu a avut șansa să cunoască unele dintre cele mai luminate minți ale epocii, întreținând raporturi de prietenie, inclusiv corespondență, cu personalități precum Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Dimitrie Bolintineanu sau Nicolae Filimon. Acesta a fost de fapt drumul literelor pentru Ispirescu, drum pe care harnicul tipograf n-a ezitat să apuce, cu folos dacă ne gândim că ne-a lăsat moștenire basmele și poveștile nemuritoare ale înaintașilor.
Casă în buricul târgului
Afacerea la care s-a asociat cu Vasile Boerescu a mers atât de bine încât Petre Ispirescu și-a permis să cumpere o casă pe strada Sălciilor (astăzi în centrul Bucureștiului), lăsând în urmă amintirea mahalalei sordide. A luat-o la el și pe mama rămasă văduvă, ființa care i-a deschis încă din fragedă pruncie apetitul pentru proverbe, eresuri și ghicitori.
O nouă provocare
Când, în 1863, Vasile Boerescu a hotărât să vândă tipografia pusă pe picioare de Petre Ispirescu, acesta din urmă era deja bine înfipt pe scena social-politică românească. Imediat, amicul C.A. Rosetti, și el viitor ministru, i-a propus funcția de director al imprimeriei care scotea revista „Românul”, oficiosul Partidului Național Liberal, aflat la acea vreme în opoziție. Petre a acceptat noua provocare. Mai mult, împreună cu C.A. Rosetti va înființa și prima Casă de ajutor reciproc a tipografilor din România.
Ion Ghica l-a numit în fruntea Imprimeriei de Stat
Șefia lui Petre Ispirescu în fruntea organului de propagandă liberal a fost curmată brusc, după doar un an (în 1864), de guvernul lui Alexandru Ioan Cuza, care a suprimat pur și simplu revista „Românul”. Atunci, alături de alți doi parteneri, Walter Scarlat și Frederic Göbl, Ispirescu a pus bazele unei noi afaceri: Tipografia Lucrătorilor Asociați. Un an mai târziu, conducea de unul singur foaia „Tipograful român”. Preocupat de politică și afaceri, Ispirescu n-a publicat, între 1862 și 1872, nici măcar un basm sau o poveste. Deceniul de frământări și prize politice avea să-i asigure însă după abdicarea forțată a lui Cuza din 1866 cea mai înaltă demnitate pe care avea s-o atingă vreodată în scurta sa existență. La propunerea amicului Ion Ghica, ministru de Interne în noul guvern, Ispirescu a fost numit director al Imprimeriei de Stat. Grijile financiare se sfârșiseră, dar acest aspect nu l-a împiedicat ca, după nici doi ani, alături de alți trei asociați, să înființeze Noua tipografie a laboratorilor români. Energia lui Petre Ispirescu avea să se curme dintr-odată, într-o zi de noiembrie, la masa de scris, în urma unei congestii cerebrale. Avea doar 57 de ani...
Învățătură pe treptele bisericilor
De remarcat că Petre Ispirescu n-a avut șansa unei educații alese, dimpotrivă: „N-am trecut nici patru clase primare”, avea să mărturisească la maturitate. Susținut de diferiți dascăli de la bisericile din cartierul unde a copilărit - de la ei a învățat să scrie și să citească -, Ispirescu avea să fie toată viața un autodidact. Orele petrecute de puștan în tipografia lui Zaharia Carcalechi i-au oferit în schimb ocazia de a citi pe săturate. La insistențele mamei, băiat de 12 ani fiind, Petre a învățat „psaltichia” cu profesorul George Voiculescu de la Biserica „Domnița Bălașa”.
135 de ani s-au împlinit pe 21 noiembrie 2022 de la moartea lui Petre Ispirescu, părintele basmelor și poveștilor românești
„N-am trecut nici patru clase primare”, Petre Ispirescu
„Sobru și reținut ca efecte stilistice, fără savoarea narativă a unui Ion Creangă, Ispirescu este principalul folclorist în proză al secolului XIX românesc”, Paul Cernat, critic literar
3 săptămâni a stat închis Petre Ispirescu pentru activitatea sa de tipograf considerată subversivă în 1858 de autoritățile Țării Românești
După 50 de ani petrecuți exclusiv în București, Petre Ispirescu a părăsit Capitala și a călătorit, cale de 120 de kilometri, la Roșiorii de Vede, pentru a-și susține fata ce urma să fie învestită institutoare în acest orășel