„Numele marelui scriitor rus Lev Tolstoi, ale cărui opere sunt citite și admirate în întreaga lume, are o semnificație pe care puțini o cunosc la noi”, presupune antropologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea unui nou episod marca Dicționar cultural. Facem loc explicațiilor: „Bariera de limbă își spune cuvântul, «decriptarea» unor nume din italiană, franceză sau engleză fiind astăzi mult mai ușoară pentru români, prin comparație cu cea din rusă. Autorul romanului «Război și pace», cu strămoși veniți din Lituania, a avut, în secolul al XV-lea, un înaintaș la curtea marelui cneaz Vasile al Moscovei. Fiind mai corpolent, acesta a fost poreclit «grasul» («tolstâi») în «lumea bună», nume păstrat și de ramurile urmașilor săi. «Tolstâi» are și astăzi înțelesul în rusă de gras, robust, corpolent, bine hrănit, grăsime etc. Din acest «adjectiv» s-a ajuns astfel la marele Tolstoi”.
„Țarul”, legat cu putina de Basarabia (propagandă)
Întorcându-ne în prezent, la curtea Moscovei de astăzi, numele Putin de unde se trage? „Este un nume bine cunoscut în Rusia (dar nu numai) cu mult înainte de «domnia» actualului «țar»”. Pe larg? „Dincolo de propaganda de dinainte de alegerile muscale din anii trecuți («al nostru, dintre noi»), care îi afla «veșnicului prezident» origini în Basarabia (de la putină), ori în Turkmenistan, uitând de invocarea babei Vanga cu prilejul dat (Putin e «Cale», sortit să conducă Rusia și lumea), numele în cauză, după dicționarele onomastice, ar putea proveni fie dintr-o poreclă (supranume) a unei familii, înscrisă astfel în acte la un moment dat, fie dintr-un nume creștin, din calendar, dat la nașterea cuiva, ajuns apoi nume de familie, purtat de un întreg neam”.
Putya (Drum) sau Pud (Sfânt)?
Aprofundat: „Dacă în primul caz se vorbește despre Putya (ca având originea în «drum»/«Drumea»), în cel de-al doilea, specialiștii (nu de astăzi, evident, și având ca scop «primenirea» biografiilor) cred, pe baza înregistrărilor, că «Putin» este, de fapt, numele unuia din cei 70 de apostoli, Sfântul Pud/Pudens/Pudent («Put»), prăznuit pe 15/28 aprilie împreună cu apostolii Aristarh și Trofim. Un nume vechi la ruși, întâlnit în sinaxare și în mineele de lectură, zugrăvit în icoane - primit deloc rar la botez în această țară în veacurile trecute”. Putin și sfinții…
(Pre)luat din calendar în certificatul de naștere
În completare: „O a doua dată a prăznuirii Sfântului e 4 ianuarie. Referirile (pline de evlavie) la acest nume, în Biserica Rusă, nu lipsesc nici ele (amintit de Sfântul Teofan Zăvorâtul, de pildă), fiind vorba de un sfânt, pomenit în Noul Testament, ce a pătimit în timpul persecuției lui Nero (cu dată de prăznuire în catolicism - 19 mai). Numele creștin Pud/Put (în rusește și Putya, Putin), primit de un strămoș din neam, va deveni, astfel, nume de familie. Nu doar, evident, pentru Vladimir Vladimirovici...”.
„Chiabur”, un cuvânt terfelit de comuniști
Dacă tot am deschis „dicționarul” Rusiei, să lămurim și cuvântul „chiabur”, în România comunistă echivalentul termenului bolșevic „culac”: „A fi «trecut la chiaburi», pentru un țăran cu peste 10 pogoane de pământ putea însemna, în timpul ciumei roșii, o adevărată dramă. Deportarea nu da înapoi chiar să-ți bată la ușă… «Chiabur» este însă un cuvânt turcesc, pedepsit de ruși în România anilor ’50 - «modă» inspirată din noțiunea de «culac» din URSS. «Chiabur» e (și) transpunerea în românește a numelui turcesc «kibār» (din rădăcina arabă kbr), având înțelesul inițial de «mare», «bătrân», «om care se înalță». În timp, în turcă, «kibār» va ajunge să desemneze un om nobil, vrednic, educat, generos, aflat pe o treaptă onorabilă în comunitate [Șemseddin Sami, Kamus-ı Türki, 1900]”.
„Odihnă”, rădăcini și conotații
Cuvântul „odihnă” cum s-a tras spre limba română? „În tâlcuirea Evangheliei de astăzi, legată de tămăduirea femeii gârbove, s-a amintit despre odihnă, timp în care omul, după Lege, nu trebuia să mai facă vreo lucrare. Semnificațiile teologice le cunoaștem cu toții. Să zăbovim, foarte pe scurt, asupra acestui termen slav, atât de întrebuințat în zilele noastre în limba română”. Așa…
Respirație, suflare, duh
„«Odihnă» are drept rădăcină cuvântul «dăh» (sl.) - respirație, suflare, duh. Combinat cu unele particule, devenit verb, «dăh» capătă următoarele semnificații: cu particula v: vdǎhvam/vdǎhna - a inspira; cu particula iz: izdǎhvam/izdǎhna - a expira; cu particula za: zadǎhvam/zadǎhna - a se sufoca (de aici zăduf în română); cu particula văz: vǎzdǎhvam/vǎzdǎhna - a suspina. Însoțit de ot, otdǎhvam/otdǎhna are înțelesul de a-ți trage suflarea («sufletul»)/«tragerea» suflării. Așadar, o încetare a lucrului pentru un respiro. Uneori, ceva mai lung, chiar pentru o zi. Așa ne-am «procopsit» cu odihna”.
Ciomag, buzdugan, măciulie
Cuvântul „ciomag” ce proveniență are? „Este un termen turcic, intrat în limba română prin intermediul cumanei [Ebu Hayyan, Kitabu’l-İdrak, 1312 - çomak]. Pronunțat și ciomag, ciomac etc. În turca veche, «Çokmak/Çomak» se tălmăcește prin «băț, buzdugan», un băț gros și noduros cu «măciulie». Este înrudit cu mongolul «Çokimağ» - «ciocan greu de lemn». Derivat din verbul mongol «Çoki» - «a lovi, a bate»”, a mai menționat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
„Cioban(ul)” își trage sevele din persană
Cuvântul „cioban” ce hram poartă? „«Cioban» înlocuiește, la noi, termenul «păcurar». Preluat de la popoarele turcice, cel mai probabil de la proto-bulgari ori pecenegi. La origine, este un cuvânt persan: «çōbān» (çobān, șūpān șiwān), cu înțelesul inițial de «păstor de vite/animale» (astăzi, în românește, cu un sens tot mai restrâns: păzitor de oi, deținător de turme de oi). În medio-persană, «șupān» e provenit din avestană: fșu-pāna (fșu - «vite»; pāna - «păzitor»/«veghetor»)”, ne-a explicat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Ispir(escu), nume de slugă
Altă curiozitate (lingvistică): „Ispir este numele de Spiridon în variantă turcă, folosit și în românește sub influența limbii turce. Asemenea numelui de Gheorghe de la noi («nume de slugă»), Ispir, în turcă, a căpătat înțelesul de îngrijitor de cai, birjar. Numele a fost purtat de un cunoscut culegător de basme: Petre Ispirescu (1830-1887). Născut la București, povestitorul nu a părăsit orașul decât o singură dată, când va merge la Roșiorii de Vede, unde fiica sa a ocupat un post de învățătoare. Harul de povestitor l-a moștenit de la mama sa, provenită din Ardeal”.
Alint de rege
Cum s-a ajuns la numele Nandru (în maghiară: Nándor; în bulgară: Nandrov)? „Sunt simple modificări ale numelui Ferdinand”, a verticalizat antropologul Gheorghiță Ciocioi. Cu acest nume prescurtat („Nando”) era alintat, în familie, regele Ferdinand al României (inclusiv de către regina Maria).
„Autorul romanului «Război și pace», cu strămoși veniți din Lituania, a avut, în secolul al XV-lea, un înaintaș la curtea marelui cneaz Vasile al Moscovei. Fiind mai corpolent, acesta a fost poreclit «grasul» («tolstâi»)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Tolstâi» are și astăzi înțelesul în rusă de gras, robust, corpolent, bine hrănit, grăsime etc. Din acest «adjectiv» s-a ajuns astfel la marele Tolstoi”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Putin» ar putea proveni fie dintr-o poreclă (supranume) a unei familii, înscrisă astfel în acte la un moment dat, fie dintr-un nume creștin, din calendar, dat la nașterea cuiva, ajuns apoi nume de familie, purtat de un întreg neam”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Chiabur» e transpunerea în românește a numelui turcesc «kibār» (din rădăcina arabă kbr), având înțelesul inițial de «mare», «bătrân», «om care se înalță»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Cioban» înlocuiește, la noi, termenul «păcurar». Preluat de la popoarele turcice, cel mai probabil de la proto-bulgari ori pecenegi. La origine, este un cuvânt persan”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog