Poliția Brașov a fost sesizată duminică, la ora 2.00, printr-un apel de urgență, că o persoană se află în stare de inconștiență, în fața unui imobil din municipiul Brașov.
„La fața locului s-au deplasat echipe de intervenție, care au efectuat cercetări, în urma cărora s-a stabilit că, de la etajul 8 al unui bloc, situat în municipiul Brașov, o persoană, de gen feminin, în vârstă de 15 ani, s-ar fi precipitat”, transmite, duminică, Poliția Brașov.
Din cauza leziunilor produse, în pofida manevrelor de resuscitare, medicii au declarat decesul tinerei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru a se lămuri toate aspectele și circumstanțele care au dus la producerea acestui incident.