Am publicat, zilele trecute, aici, în spatiul oferit în semn de sinceră solidaritate de breaslă de către colegi de la Jurnalul Național, un comentariu despre puciul militarizat de la UZPR. Puci în toată regula, în urma căruia președintele statutar ales al uniunii, Doru Dinu Glăvan, a fost constrâns să își cedeze prerogativele funcției unui trimuvirat cu epoleți. Pe hârtie până la 1 noimbrie, dar, în realitate, până cine mai știe când. Numai că, mai nou, constat că abuziv demisul președinte al UZPR, Doru Dinu Glăvan, a decis să se bată, deschis, pentru revenirea la prevederile statutare și la adevăr în viața UZPR. Ceea ce dovedește că amenințările și minciunile triumviratului nu l-au speriat și nu l-au îngenunchiat. După cum nu reușesc să ne sperie și pe noi, cei care credem cu adevărat în misiunea civică și în demnitatea obștii presei românești.
Dar, dacă tot discutăm despre triumviratul militarizat care a acaparat conducerea UZPR, haideți să mai spunem că un membru marcant și deosebit de active al acestui organism nestatutar și ilegitim constituit este colonelui Adrian Fulea. Nimeni altul decât purtătorul de cuvânt al STS, instituție din structura militară a sistemului national de apărare. Motiv pentru care mi-am permis să adresez noului șef al STS, domnul general maior inginer Ionel Sorinel Vasilca, întrebarea: dacă nu cumva colonelul Adrian Fulea se află într-o situație de incomptibilitate atâta vreme cât, ofițer activ, ocupă, concomitent, o funcție de conducere într-o entitate reprezentativă a societății civile, singura uniune a creatorilor din presa noastră scrisă și audiovizuală-UZPR?
După cum menționam la începutul acestor însemnări, am pus această întrebare cu câteva zile în urmă și aștept cu încredere răspunsul domniei sale. Am revenit, însă, asupra întrebării deoarece constat- fără prea mare suprindere!- că , deși această întrebare au mai pus-o și alții în spațiul public, nici până acum ANI, instituția specializată în acest domeniu, nu a găsit necesar să se aplece asupra situației foarte-foarte incerte în care se află sus-menționatul cadru activ al Armatei Române. Curioasă împrejurare, nu-i așa?
De unde decurge, în mod necesar și firesc, întrebarea pentru care aștept răspuns clar din partea Agenției Naționale de Integritate: poate sau nu poate fi încadrată situația colonelului Adrian Fulea în categoria incompatibilităților?
Cea de a doua întrebare pornește de la o serie de îngrijorătoare mișcări de trupe pe care liderii puciști le-a comandat și le-au pus în aplicare în cadrul UZPR, unde în locul unor civili care, foarte probabil, nu s-au supus comandamentelor stării de necesitate au fost aduse cadre de nădejde, provenite, firește, tot din lumea militară. Numele și gradele militare ale celor mai nou promovați fiind, potrivit informațiilor date publicității de către confratele nostru (civil) Miron Manega, următoarele: colonel Florian Sperlea, colonel Secrieru și colonel George Ivașcu. Situație care se adaugă unui lung șir de abuzuri și de samavolnicii față de care, după cum era de așteptat, tot mai mulți ziariști care își respectă calitatea profesională și civică iau atitudine fermă. Cea mai recentă dovadă fiind, cred, scrisoarea deschisă a unui grup de absolvenți ai promoției 1980 a facultății de ziaristică din București. Da, cunosc replica și anume că este vorba despre facultatea de ziaristică de la fosta Academiei ,,Ștefan Gheorghiu’’. Numai că, la fel de bine, mai știu și faptul că, printre cadrele re-evaluate și agreate de către comanditorii puciului, există absolvenți ai aceleiași facultăți. Așa încât, dubla măsură nu își prea mai are locul…
Iar, dacă tot am pomenit despre luarea de atitudine publică a ziariștilor față de puciul militar din UZPR, poate nu ar fi lipsit de interes să aflăm și care este opinia cadrelor militare față de asemenea acte abuzive și ilegitime săvîrșite de către camarazii de arme, acte care aduc grave și nemeritate prejudicii morale însăși Armatei Române. Întrebare pe care o adresez, cu respect și cu încredere, Sindicatului cadrelor militare disponiblizate, precum și tuturor celor care slujesc idea de Onoare a Armatei Române.