Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a avut, în ultimele zile, câștig de cauză în trei litigii împotriva City Insurance S.A., Onix Asigurări S.A. și Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.
1. Curtea de Apel București a respins ca nefondată cererea formulată de City Insurance S.A., în dosarul 7056/2/2019, în baza căreia societatea de asigurare a solicitat instanței de judecată să oblige Autoritatea să emită un aviz prin care să admită cererea de compensare a creanțelor Societății Asigurarea - Reasigurare Astra S.A. cu cele ale societății City Insurance S.A. Totodată, City Insurance S.A. a solicitat și anularea avizului emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară de respingere a cererii de avizare a compensării creanțelor societății de asigurare City Insurance S.A. cu creanțele societății Astra S.A.
2. De asemenea, în dosarul nr. 1374/2/2020, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de Onix Asigurări S.A. și a luat act de renunțarea la judecată formulată de societate în ce privește capătul de cerere având ca obiect pretenții civile, în același dosar.
Onix Asigurări S.A. a solicitat instanței de judecată anularea Deciziei A.S.F. nr. 123/04.02.2020; obligarea A.S.F. la transmiterea informațiilor comunicate de Onix Autorității către IVASS Italia; obligarea A.S.F. la plata unei sume, cu titlu de despăgubiri, constând în daune materiale suferite de societate, ca urmare a faptului că informațiile nu au fost transmise către IVASS, precum și obligarea A.S.F. la plata cheltuielilor de judecată.
3. În dosarul 5090/2/2020, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă acțiunea în care societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. a solicitat suspendarea executării Notificării nr. SA-DSC/3296/14.09.2020, care a stat la baza emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1137/28.09.2020 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 1.500.000 lei și dispunerea de măsuri în sarcina societății.