Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei muncitori sunt în stare gravă la spital după ce au fost loviţi de un compactor de asfaltat strada

Trei muncitori sunt în stare gravă la spital după ce au fost loviţi de un compactor de asfaltat strada

Trei muncitori au ajuns la spital după ce au fost loviţi de un compactor proiectat de un tramvai, în timp ce lucrau la asfaltarea podului care face legătura între Podu de Piatră şi cartierul Alexandru cel Bun.

Adina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, a declarat pentru AGERPRES că un tramvai care circulă pe ruta 6, dinspre zona Podul de Piatră spre cartierul Alexandru cel Bun, a acroşat un cilindru compactor care circula neregulamentar pe stradă, acesta din urmă fiind proiectat în doi muncitori care lucrau la plombarea cu asfalt a podului. În acelaşi timp un autoturism care circula în aceeaşi sens de mers a încercat să evite impactul şi a intrat la rândul său într-o basculantă cu bitum care staţiona neregulamentar.

Cei doi muncitori şi şoferul de pe compactor au fost duşi la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, doi dintre ei fiind în stare gravă.

"S-a întocmit dosar pentru vătămare corporală din culpă. Au fost descoperite mai multe nereguli. Se efectuau lucrări neautorizate în zona drumului public, nu au fost luate măsuri de sănătate şi securitate în muncă", a explicat Adina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi.

Reprezentanţii SMURD au precizat că la locul accidentului au intervenit trei echipaje de ambulanţă.

"Pe Pasarela Alexandru a avut loc un accident soldat cu trei victime. La faţa locului a fost trimis un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, un Echipaj de Prim Ajutor, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean cu o autospecială de tip B2. Toţi cei trei pacienţi au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe. Unul dintre aceştia este mai grav. Dintre ceilalţi doi pacienţi, unul a suferit traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal şi traumatism de umăr drept", a declarat prof.univ. dr. Diana Cimpoesu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri