Jurnalul.ro Cultură Carte Trei romane numai bune de citit în această perioadă

Trei romane numai bune de citit în această perioadă

Ne plac romanele de aventuri, de dragoste, ne place să citim thrillere sau să ne scufundăm în lumile imaginare închipuite de maeștrii scrisului. Uneori însă ne dorim altceva și atunci ne întoarcem spre nonficțiune, spre acele povești adevărate din care, de asemenea, putem învăța ceva. O carte despre petrol, bani și crime, o alta în care fostul director FBI ne vorbește despre etica puterii, povestea unor prizonieri care evadează dintr-o fortăreață medievală  - iată ce include selecția noastră de astăzi.

Crimele din Osage County - Luna Floare și istoria FBI, David Grann

O carte despre petrol, bani, crime. În anii 1920, populația cu cel mai mare venit per capita din lume erau membrii Națiunii Indiene Osage din statul Oklahoma. După ce sub pământurile lor a fost descoperit petrol, cei din Osage County mergeau în limuzine conduse de șoferi și construiau conace și își trimiteau copiii la studii în Europa. Apoi, unul câte unui, au început să fie uciși. Pe măsură ce numărul cadavrelor creștea, proaspăt înființatul FBI a preluat acest caz, care a devenit una dintre primele investigații majore ale organizației. Dar instituția era coruptă și la început a făcut harcea-parcea cazul. În cele din urmă, tânărul director J. Edgar Hoover a apelat la un fost pădurar texan pe nume Tom White pentru a rezolva misterul. Împreună cu membrii triburilor din Osage County, echipa de agenți sub acoperire FBI a scos la lumină una dintre cele mai sinistre conspirații din istoria recentă a Americii.

Castelul vulturilor, MARK FELTON

Castelul Vincigliata, o fortăreaţă medievală construită pe colinele Toscanei, lângă Florenţa, a fost transformat într-un lagăr de prizonieri de război la ordinul dictatorului Benito Mussolini.  În lagăr, pe lângă ceilalţi prizonieri, se află treisprezece dintre ofiţerii britanici şi din Commonwealth capturaţi pe durata campaniilor din Africa de Nord şi Creta. „O poveste din timpul ultimului război mondial, extraordinară, uitată în mare parte, dar readusă în atenţie de talentul lui Felton.“ - Daily Mail

Loialitate pusă la încercare, James COMEY

O carte despre adevăr, minciuni și etica puterii . În Loialitate pusă la încercare, James Comey, fost director FBI, împărtășește unele experiențe cu care s-a confruntat pe parcursul carierei sale de peste două decenii ca parte a guvernului Statelor Unite, explorând ce înseamnă leadershipul etic în practică și cum duce acesta la deciziile corecte. Călătoria lui Comey oferă o perspectivă fără precedent asupra coridoarelor puterii și o remarcabilă lecție privind leardshipul eficace. James Comey a fost director al Biroului Federal de Informații american din 2013 până în 2017, fiind numit în funcție de președintele Barack Obama. De la urmărirea și condamnarea Mafiei și a Marthei Stewart la schimbarea politicilor administrației Bush privind tortura și supravegherea electronică, la supravegherea investigării e-mailului lui Hilary Clinton, precum și a legăturilor dintre campania prezidențială a lui Donald Trump și Rusia, Comey a fost implicat în unele din cazurile cu cea mai mare miză politică din istoria recentă.

Iată aici un fragment din carte: https://www.raobooks.com/wp-content/uploads/2018/09/Loialitate-pus%C4%83-la-%C3%AEncercare-James-COMEY-fragment-1.pdf

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri