Un raport de audit publicat la sfârşitul săptămânii trecute pe site-ul său de către Curtea de Conturi Europeană (CCE) plasează ţara noastră pe locul secund în UE în ceea ce priveşte fraudele detectate şi raportate, ca procent din fondurile de coeziune alocate în perioada de programare 2007-2013. Deşi ne aflăm în vârf când vine vorba de numărul fraudelor raportate, românii care au dosit fondurile primite demonstrează că au mentalitatea micului găinar. Fraudează mulţi, dar puţin. La acest capitol ne bat aproape toate ţările. La ei fraudează puţini, dar o fac în stil mare. Şi nici nu raportează toate cazurile.
Până în decembrie 2018, statele membre UE raportaseră un total de 1.925 de nereguli ca fiind frauduloase pentru perioada de programare 2007-2013, în condiţiile în care au fost raportate peste 4.000 de nereguli potenţial frauduloase. În ceea ce priveşte exerciţiul financiar 2014-2020, fuseseră raportate 155 de nereguli ca fiind frauduloase. Aceste cazuri de suspiciuni de fraudă şi de fraudă confirmată ar putea afecta alocări în valoare de 1,6 miliarde de euro în intervalul 2007-2013 şi de 0,7 miliarde de euro în 2014-2020. Cel mai mult au fost prejudiciate, până în 2013, fondurile alocate pentru susţinerea politicilor de coeziune, ele reprezentând 72% din totalul alocaţiilor afectate de fraude.
Avem fraude multe, spune statistica
Fraudele detectate şi raportate, ca procent din fondurile pentru coeziune primite de statele membre UE în perioada de programare 2007-2013, aşa-numita rată de detectare, au reprezentat în România 1,1%, ţara noastră fiind depăşită doar de Slovacia cu 2,1%. Foarte aproape de noi s-a plasat Cehia, unde procentul a fost de 0,88%, în timp ce vecinii noştri bulgari s-au situat în prima jumătate a ţărilor cu cele mai puţine fraude detectate, procentul înregistrat fiind de numai 0,12%.
Suntem mai catolici decât Papa
Spre deosebire de România, unde suspiciunile de corupţie planează peste tot, întemeiat sau nu, în alte ţări evaluările unor acţiuni potenţial frauduloase au la bază alte criterii. De exemplu, Curtea de Conturi Europeană a constatat că Franţa raportează cele mai puţine nereguli pentru fiecare euro pe care îl primeşte de la UE. În opinia Curţii, Franţa nu raportează în mod adecvat neregulile, inclusiv suspiciunile de fraudă. În Spania, de exemplu, înţelegerile între ofertanţi nu sunt întotdeauna raportate ca fiind frauduloase, deşi alte state le raportează sistematic. Concluzia raportului este că nu toate statele membre interpretează în acelaşi mod definiţia fraudei din legislaţia UE ceea ce face ca ratele de detectare a fraudelor să fie în realitate rate de raportare a fraudelor. Ele nu reflectă neapărat eficacitatea mecanismelor de detectare ale statelor membre şi nu indică nici măcar numărul de fraude detectate efectiv, ci mai degrabă arată numărul cazurilor pe care statele membre au decis să le raporteze.
Au existat 440 de programe operaţionale în cadrul politicii de coeziune pentru perioada de programare 2007-2013. Aproape două treimi dintre aceste programe operaţionale sunt deja închise. Există 389 de programe operaţionale pentru perioada de programare 2014-2020. Aceste programe operaţionale sunt încă în curs de implementare. Raportul Special al Curţii de Conturi Europeană
La noi funcţionează mica ciordeală
În timp ce UE ne arată cu degetul când vine vorba despre numărul cazurilor de fraudă descoperite, statistica se răstoarnă atunci când vine vorba despre raportul dintre valoarea fondurilor primite per neregulă raportată ca fiind frauduloasă în perioada de programare 2007-2013. Potrivit raportului citat, în acest caz România ocupă antepenultimul loc din UE, după noi mai aflându-se doar Slovacia şi Malta. Pe primul loc în acest clasament care relevă amploarea unei fraude se afla Franţa.
Legislaţia UE defineşte frauda ca fiind o încălcare intenţionată care prejudiciază sau care ar putea prejudicia bugetul UE.
Probleme identificate în România de CCE
- România nu raportează în mod organizat în sistemul de gestionare a neregulilor la nivel european (IMS) investigaţiile în curs sau deciziile de începere a urmăririi penale;
- Autoritatea de management nu examinează eficacitatea măsurilor de prevenire şi de detectare a fraudei;
- în România, Curtea nu a identificat niciun mecanism formal de cooperare sistematică între autorităţile de management, Serviciul de Coordonare Antifraudă (AFCOS) şi organele de anchetă şi cele de urmărire penală, astfel încât AFCOS nu are o imagine de ansamblu asupra anchetelor în curs care implicau proiecte finanţate de UE;
-AFCOS din România desfăşoară activităţi de coordonare exclusiv pe baza unor acorduri bilaterale încheiate cu fiecare dintre autorităţile responsabile de programe, dar nu există niciun mecanism naţional de coordonare multilaterală care să implice toate părţile interesate.
Majoritatea cazurilor de fraudă raportate Comisiei Europene sunt detectate prin intermediul controalelor la faţa locului, sunt dezvăluite de organele de anchetă şi de cele de urmărire penală şi de mass-media