„Să spună poporul dacă o iubește!” Așa a clamat Monica Macovei la scurtă vreme după ce Viorica Dăncilă a vorbit în fața Parlamentului European. După care, luând seama că, în spațiul public, sunt multe, din ce în ce mai multe, mesaje de susținere pentru poziția demnă și temeinic argumentată a primului ministru al României în fața plenului Parlamentului European, patentată europârăcioasă, revine: „Să spună oamenii care ies în Piață dacă o iubesc!”
Mai categoric, intratabil aș zice, este Dacian Cioloș, care o amenință pe Viorica Dăncilă că „va da socoteală pentru faptele sale, inclusiv în fața Parchetului”. Asta dacă tot s-a ales praful și pulberea de plângerea făcută la Parchet, pe motiv de trădare națională, de către Ludovic Orban, împotriva primului ministru, așa că era musai nevoie ca cineva să îi ia locul în topul penibilului! Cele două reacții fiind acompaniate în presă sau pe Facebook de mesaje ale căror note distinctive sunt ura viscerală, încrâncenarea și intoleranța. Exprimate- se putea altfel?- numai în termeni de o crasă vulgaritate și, bineînțeles, în totala absență a demonstrației inclusă în fapte.
Au avut, cred, deplină îndreptățire, aseară, Mhai Gâdea și cea mai mare parte a invitaților săi,atunci când au pus cu voce tare întrebarea la care ne-am gândit mai fiecare dintre noi:„de ce s-au enervat copiii sistemului?” Întrebare căreia i s-a și răspuns în sensul că adevărurile pe care Viorica Dăncilă le-a spus în fața parlamentarilor UE dar, mai ales, întrebările tranșante pe care le-a adresat unor anumiți diriguitori ai instituțiilor comunității europene, țin de o cu totul altă viziune doctrinară decât aceea pe care sistemul, prin produsele și prin exponenții săi, au adoptat-o și țin morțiș să o impună. Promovată prin (im)postura a ghiocelului sfios sau, după cum impune comanda unică, cea a elevului problemă al UE care nu se dă pe brazdă nici după o excesiv prelungită cură de MCV!
Aceasta nu este, însă, decât o față a lucrurilor. Fiindcă, dacă mergem pe firul evenimentelor, constatăm că motivul esențial al turbulențelor (deocamdată numai la nivel verbal sau în scris!) este unul mult mai pragmatic și mai presant. La 1 ianuarie 2019, România va începe să exercite, pentru șase luni, președinția Consiliului Europei, pentru prima oară în cei 12 ani de la aderarea la marele proiect european. Prilej cu care se va pune întrebarea: care este vocea cea mai autorizată să exprime opțiunile fundamentale, definitorii ale României: președintele sau premierul? Foarte adevărat,aceeași întrebare s-a mai pus și în sinistrul deceniu al regimului Traian Băsescu, dar, de data aceasta, ea se pune în alți termeni, dacă ne gândim că pe perioada în care țara noastră își va exercita mandatul de președinte al Consiliului UE vor fi alegeri pentru Parlamentul UE. Alegeri precedate de o intensă campanie electorală, care, de pe acum, se anunță a fi una de maximă încordare și cu o colosală miză în ceea ce privește viitoarea arhitectură Parlamentului European, a Comisiei Europene și a Consiliului UE.
Or, în condițiile în care vioara întâi a României, la Consiliul UE, ar fi președintele Klaus Iohannis, asta ar putea aduce un anumit spor la capitolul imagine și,de ce nu?, și unele servicii punctuale pentru PPE și anumite state membre. State printre care, judecând lucrurile la rece, nu m-aș hazarda să număr și România. În schimb, dacă luăm în considerație, fără să supralicităm, impresia precumpănitor favorabilă pe care a înregistrat-o discursul de ieri al premierului Viorica Dăncilă, precum și substanțialele intervenții ale europarlamentarilor români aleși pe listele PSD și ALDE, putem discuta, și de această dată, despre un cert spor de încredere pe care îl va aduce prestația domniei sale în perioada în care țara noastră va deține președinția Consiliului UE.
Realitatea este că discursul de ieri al Vioricăi Dăncilă a creat o situație pe care echipajele de propagandă ale președintelui Klaus Iohannis și ale partidelor susținătoare nu au avut-o în calcul și care i-a găsit de-a dreptul nepregătiți! Ca dovadă tenacitatea cu care ele promovează mesaje care supralicitează, până la cotele absurdului, câteva greșeli de exprimare pe care Viorica Dăncilă le-a comis. De unde, numaidecât, clișeul insidios și otrăvit: „Păi dacă așa se exprimă ea aici, în Românica, vă dați seama cum se va exprima de la înalta tribună a Consiliului UE?’Vedeți cât de grav poate compromite România?!”
Numai că, ghinion!, vorba clasicilor, fiindcă discursul de ieri al Vioricăi Dăncilă a fost unul excepțional, atât în ceea ce privește substanța, claritatea exprimării și verticalitatea morală, demnitatea poziției sale. Ceea ce, normal, obligă orice om de bună credință la o reevaluare sau, măcar, la o nuanțare a judecăților critice anterioare. Situație care, fără doar și poate, i-a luat pe nepregătite pe ideologii și strategii de rit sorosist, care nu aveau la îndemână decât o tolbă de invective și de minciuni, dar și acelea cu termen de garanție expirat.
Iată, prin urmare, de unde și până unde toată vestea-povestea cu supărarea copiilor sistemului!