Jurnalul.ro Ştiri Politică Umaniștii, apel la consens politic pentru a ieși din criza economică

Umaniștii, apel la consens politic pentru a ieși din criza economică

Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal, a avut o întâlnire cu domnul Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, pe tema situației economice actuale și a celei de perspectivă a României, a crizei energetice și a altor probleme, care afectează direct calitatea vieții cetățenilor.

În urma discuțiilor, cele două părți au convenit asupra necesității elaborării unor strategii pe termen scurt și mediu, care să vină, cu măsuri reparatorii, în sprijinul persoanelor fizice afectate precum și în cel al mediului de afaceri.

            „Avem nevoie de unirea tuturor forțelor democratice pentru găsirea celor mai bune soluții de ieșire din această criză economică. PUSL este recunoscut ca fiind exponent al intereselor IMM-urilor, al fermierilor și procesatorilor români, ai clasei medii și, din această poziție, intenționăm să abordăm, pragmatic, orice subiect politic: binele cetățeanului!”.

Subiecte în articol: Grațiela Gavrilescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri