Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxidul de carbon produs de vinul aflat în fermentaţie

Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxidul de carbon produs de vinul aflat în fermentaţie

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din localitatea Cerneşti- comuna Todireni din judeţul Botoşani a fost spitalizat, miercuri, după ce s-a intoxicat cu monoxidul de carbon generat de vinul aflat la fermentat în beciul casei sale, potrivit cadrelor medicale de la Ambulanţă şi SMURD ajunse la faţa locului. 


Bărbatul coborâse în pivniţă pentru a verifica vinul pe care tocmai îl depozitase acolo, însă, pe fondul inhalării gazelor, acesta a căzut inconştient lângă recipientele cu vin. Membrii familiei au alertat un vecin, însă, imediat după ce a intrat în beci, bărbatul de 58 de ani a căzut şi el inconştient. 

Un al treilea vecin a fost chemat să intervină, însă şi acestuia i s-a făcut rău, reuşind să iasă singur şi să alerteze autorităţile. 

La faţa locului au ajuns pompierii, alături de două echipaje de ambulanţă, dintre care una de terapie intensivă mobilă. Bărbatul de 58 de ani a primit îngrijiri medicale la faţa locului, fiind stabilizat. Acesta a refuzat să fie transportat cu ambulanţa la spital. 

În schimb, proprietarul gospodăriei a fost preluat de ambulanţa de terapie intensivă mobilă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, unde a rămas internat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri