Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a aruncat cu vopsea pe statuia lui Samuel von Brukenthal din Sibiu

Un bărbat a aruncat cu vopsea pe statuia lui Samuel von Brukenthal din Sibiu

Un bărbat a aruncat sâmbătă dimineața cu vopsea pe statuia lui Samuel von Brukenthal din Piața Mare din Sibiu. Polițiștii au început cercetările pentru identificarea autorului.

Conform imaginilor surprinse de camerele din zonă, incidentul a avut loc sâmbăă dimineața, în jurul oei 6.00.

„O persoană de sex masculin ar fi aruncat cu o substanță ce pare a fi vopsea pe statuia înfățișându-l pe Samuel von Brukenthal instalată în Piața Mare din municipiul Sibiu”, a transmis IPJ Sibiu, care a fost sesizat în acest caz de Poliția locală.

Polițiștii au deschis o anchetă penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și fac cercetări pentru identificării făptașului.

Statuia a fost inaugurată în septembrie de președintele Klaus Iohannis. Aceasta are 3 metri înălțime, este din bronz și este așezată pe un soclu din rocă vulcanică din Carpați care cântărește 4 tone.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Samuel von Brukenthal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri